Suspendarea sociologului Alfred Bulai, acuzat de abuzuri sexuale la adresa unor studente, din activitatea de profesor și retragerea de la conducerea Departamentului de Sociologie, cerute de rectorul SNSPA, Remus Pricopie. Comisia de Etică va analiza urgent cazul

2.477 de vizualizări
Foto: SNSPA
„Rectorul SNSPA a cerut retragerea profesorului Alfred Bulai din poziția de director al Departamentului de Sociologie și suspendarea participării la activitățile didactice, pe perioada derulării analizei Comisiei de Etică a situației sesizate”, anunță Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Remus Pricopie a cerut și Comisiei de Etică a SNSPA „o analiză urgentă și detaliată a situației”, informează instituția într-un comunicat de presă.
  • Reacția conducerii SNSPA vine după ce sociologul Alfred Bulai, cunoscut comentator TV și șef al Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), a fost acuzat de o serie de studente de o serie de abuzuri, inclusiv că le-a cerut să se dezbrace în fața lui, în practică, în camera unde era cazat și unde le chema să ofere feedback, potrivit publicației de investigații Snoop.ro. El a negat, pentru aceasta, acuzațiile.
  • Potrivit anchetei, „profesorul încearcă până are succes. Pe unele studente le pipăie sau încearcă să le sărute, cu altele ajunge să facă sex. Le induce sentimentul că ele sunt vinovate pentru ce se întâmplă, potrivit înregistrărilor și mărturiilor. ‘Îmi spunea că eu sunt cea care îl seduce’, relatează una dintre victime”.
Comunicatul integral al SNSPA:

„Luni, 29 iulie 2024, conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a luat act cu deosebită îngrijorare de acuzațiile de hărțuire sexuală și comportament abuziv, aduse prof. univ. dr. Alfred Bulai, formulate în cadrul unei investigații jurnalistice publicate recent.

SNSPA are o toleranță zero pentru orice formă de hărțuire, discriminare sau abuz. Considerăm că un astfel de comportament este inacceptabil și dăunător mediului academic, punând în pericol siguranța și bunăstarea studenților noștri.

Imediat după apariția acuzațiilor în presă, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, după consultarea cu președintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, și cu decanul Facultății de Științe Politice, conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, s-a autosesizat și a solicitat Comisiei de Etică a SNSPA o analiză urgentă și detaliată a situației. Comisia va strânge toate probele necesare și va audia toate părțile implicate pentru a stabili faptele și va aplica sancțiunile corespunzătoare, dacă se impun.

De asemenea, rectorul SNSPA a solicitat domnului decan Cristian Pîrvulescu să convoace, în regim de urgență, Consiliul Facultății de Științe Politice, pentru a analiza situația. Rectorul SNSPA a cerut retragerea profesorului Alfred Bulai din poziția de director al Departamentului de Sociologie și suspendarea participării la activitățile didactice, pe perioada derulării analizei Comisiei de Etică a situației sesizate.

SNSPA este dedicată creării unui mediu de învățare sigur și incluziv pentru toți studenții, profesorii și personalul administrativ. Vom analiza cu atenție acest caz și vom lua toate măsurile necesare pentru a asigura o rezolvare corectă și transparentă. Este esențial ca toți studenții să se simtă respectați și protejați în timpul studiilor la SNSPA. Considerăm inacceptabile acțiunile care pot încălca demnitatea și integritatea studenților noștri. Vom colabora cu toate părțile implicate pentru a elucida acuzațiile și a lua măsurile adecvate, conform regulamentelor interne și legislației în vigoare.”

Citește și:
Sociologul Alfred Bulai, profesor și cunoscut comentator TV, acuzat de abuzuri sexuale la adresa unor studente, cărora le-ar fi cerut să se dezbrace în fața lui – anchetă Snoop.ro / El neagă acuzațiile


5 comments
  1. S-a cerut la pensie. Sa nu fie asta moneda cu care si-a cumparat spalarea.

  2. Cumva ciudata reactia prompta a lui Pricopie, de suspendare directa, avand in vedere ca nu exista deja ancheta interna sau sesizarea organelor oficiale. Asta nu arata decat ca stiau foarte bine situatia, dar au trecut cu vederea sau chiar au tinut sub pres. Acum a rabufnit in presa, asadar era clar ca trebuie sa actioneze altfel decat pana acum. Nu ar fi rau macar anchete jurnalistice ale universitarilor care au comportament abuziv, daca de la stat sau institutia in sine asteptarile nu sunt foarte mari. Macar in faza de sesizare initiala.

    1. In jurul pradatorilor sexuali exista facilitatori (enablers). Stiu, dar nu se baga. Stiu, dar nu le vine sa creada. Stiu, dar il protejeaza. Stiu, dar nu fac nimic.

      Pe unul singur de la UniBuc l-am vazut ca-si pune cenusa in cap. Restul nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase.

      Mai vad pe unii care dau vine pe victime. Victima nu este un facilitator! Victima este victima si atat. A crede ca victima este de vina denota o judecata gresita, atribuiri, fie un mecanism de autoaparare (mie nu mi se poate intampla pentru ca eu sunt cu ochii in patru etc.). A da vina pe victima inseamna lipsa de empatie.

      „Schadenfreude” inseamna bucuria de a vedea pe altul care sufera pentru ca merita. Emotia ar putea fi explicata din punctul de vedere al psihologiei evolutioniste, eliminarea celui invidiat, a unui rival, obtinerea unui castig din suferinta altuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Anchetă DNA pentru abuz în serviciu la Universitatea Tehnică din Iași. Peste 100 de paznici acuză că au fost pontați în fals pentru a nu le fi acordate sporuri / Rectorul Dan Cașcaval, candidat PSD la parlamentare: Cei care au fost până acum în control la noi nu ne-au găsit vinovați. Instanța își va face datoria

O anchetă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași are loc la Universitatea Tehnică din Iași, potrivit surselor Edupedu.ro. Asta după ce DNA a fost sesizată de peste 100 de paznici…
Vezi articolul

Șase candidați înscriși în alegerile pentru funcția de rector la Universitatea Dunărea de Jos din Galați / Lucian Puiu Georgescu, neconfirmat după scrutinul inițial, nu mai candidează

Șase candidaturi au fost aprobate, săptămâna aceasta, de Senatul Universității „Dunărea de Jos” din Galați” în alegerile pentru funcția de rector al instituției de învățământ superior, alegeri programate pentru 22…
Vezi articolul

De ce atrage România din ce în ce mai mulți studenți francezi la medicina veterinară? Secțiile în engleză și franceză de la Facultatea din Cluj sunt tot mai căutate, deși taxele și costul vieții au crescut

Aproape fiecare al doilea tânăr medic veterinar din Franța a studiat într-o altă țară din Uniunea Europeană. Cu un examen de intrare mai puțin solicitant și beneficiind de recunoașterea diplomei,…
Vezi articolul

Nicio universitate din Uniunea Europeană în top 15 Academic Shanghai Ranking 2022, condus și anul acesta de Harvard University, ca în ultimii 20 de ani / Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, singura prezență românească în top, pe locurile 801 – 900

În top 10 Academic Ranking of World Universities (ARWU) 2022, lansat azi de Shanghai Ranking Consultancy, doar două universități sunt britanice, restul fiind americane. Prima universitate din Uniunea Europeană clasată…
Vezi articolul

Universitățile tehnice, replică la acuzațiile rectorului Universității București: Vizează un singur scop, atragerea, prin orice mijloace, a unor resurse financiare suplimentare către Universitatea din București

Declarațiile rectorului Universității din București sunt catalogate drept „lipsite de colegialitate, de respect pentru procesele democratice, folosind date neadevărate și o evidentă ignorare a realităților sistemului de învățământ superior din…
Vezi articolul