Profesoara Maria Manea: Este esențial să îi facem pe copii să înțeleagă la ce îi ajută să învețe. Eu am la școală copii care au citit biblioteci întregi până în clasa a IX-a, au acest exercițiu de lectură incredibil

Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a declarat că „este esențial să îi facem…
Vezi articolul

Mariana Pădureanu, directorul CJRAE Dolj: Problemele cu care se confruntă elevii, cadrele didactice, dar și părinții în relația cu copiii lor sunt din ce în ce mai mari. Am mai avea nevoie de personal specializat

Mariana Pădureanu, directorul Centrului Județean de Resurse Educaționale și Asistență Psihopedagogică (CJRAE) Dolj, a declarat că „problemele cu care se confruntă elevii, cadrele didactice, dar și părinții în relația cu…
Vezi articolul

An școlar 2026-2027. Până marți, 24 februarie, proiectele de încadrare pentru profesori mai pot fi corectate și avizate de către inspectoratele școlare

Inspectoratele școlare analizează, corectează și avizează proiectul de încadrare a personalului didactic de predare până marți, 24 februarie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Amintim că sindicatele din Educație…
Vezi articolul

Programul de formare a profesorilor de liceu poate începe „doar în momentul în care toate programele au fost publicate”, spune Ministerul Educației / Încă nu au fost aprobate și publicate 16 programe școlare, iar pentru cea de limba română „s-a oprit lucrul”

Programul de formare a profesorilor pe noile programe de liceu „se poate acredita doar în momentul în care toate programele au fost publicate”, spune Ministerul Educației, într-un răspuns transmis la…
Vezi articolul

Nu există nicio informație certă privind acordarea primei de carieră didactică pentru anul 2025, transmite sindicatul profesorilor din Hunedoara / Ca profesorii să poată lua banii, Ordonanța de urgență nr. 58 din 2023 trebuie modificată

Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a transmis că nu există nicio informație certă privind acordarea primei de carieră didactică pentru anul 2025. Amintim că profesorii încă nu au primit banii…
Vezi articolul
repartizare liceu 2020

Profesorii care predau discipline de examen să aibă în vedere realizarea unei evaluări ritmice, obiective și relevante a prestației și a progresului fiecăruia dintre elevi, recomandă Inspectoratul Școlar Județean Iași – document

Inspectoratul Școlar Județean Iași recomandă profesorilor care predau discipline de examen să aibă în vedere adaptarea demersului didactic și pedagogic la nivelul şi nevoile elevilor, potrivit unui document publicat pe…
Vezi articolul

EXCLUSIV Din septembrie 2026, notele tuturor elevilor de clasele primare, gimnaziale și ale celor de clasa a IX-a vor fi date pe baza standardelor naționale de evaluare – anunță Ministerul Educației. Profesorii vor fi controlați prin inspecția școlară, iar nerespectarea standardelor este abatere disciplinară

Din septembrie 2026, evaluarea curentă a elevilor din învățământul primar, gimnazial și din clasa a IX-a de liceu va fi realizată de către cadrele didactice pe baza standardelor naționale de evaluare pentru…
Vezi articolul

Caz absurd în învățământ, provocat de o măsură a Guvernului: un profesor cu grad didactic I și 15-20 de ani vechime are venituri salariale mai mici ca un profesor cu grad didactic II și 5-10 ani vechime

Pe 13 februarie, profesorii și angajații din Învățământ au primit salariile. Edupedu.ro a scris că, din februarie, doar profesorii și angajații din Învățământ cu salarii de 6.000 lei net sau mai…
Vezi articolul

Prima de carieră didactică pe 2025 nu a fost încă plătită profesorilor, deși fostul ministru anunța plățile pentru ianuarie 2026. MIPE susține că trebuie să fie modificată OUG 58/2023, doar că în ultimele 2 luni nu a apărut niciun act normativ

Profesorii încă nu au primit banii pentru prima didactică aferentă anului 2025. Ca profesorii să poată lua banii, Ordonanța de urgență nr. 58 din 2023 trebuie modificată, potrivit unui răspuns…
Vezi articolul

Grevă Învățământ 2026. Ce se întâmplă cu contractele de muncă ale profesorilor și care sunt situațiile speciale pentru cei înscriși la definitivat și la gradele didactice – explicațiile transmise de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”

Explicațiile despre ceea ce înseamnă participarea profesorilor la grevă au fost transmise în teritoriu de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. În documentul FSE…
Vezi articolul

Marius Nistor, FSE: Premierul Bolojan demonstrează că nu are niciun fel de respect pentru corpul profesoral din România. Poate vrea să înceapă să facă o comparație între salariile profesorilor din Germania și cele din România. Le cer colegilor mei să reacționeze public, să nu mai accepte să tacă

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „premierul Bolojan demonstrează că nu are niciun fel de respect pentru corpul profesoral din România”. Acesta a…
Vezi articolul

Universitățile ar trebui să meargă pe dublă specializare la disciplinele din aria matematică și științe, respectiv tehnologii, spune Marinela Marc, șefa Inspectoratului Școlar Județean Cluj

Inspectoarea șefă ISJ Cluj, Marinela Marc spune că una dintre soluțiile pentru acoperirea posturilor la discipline precum matematică, informatică sau fizică, ar fi ca universitățile „să meargă pe dublă specializare…
Vezi articolul

An școlar 2026-2027. Verificarea proiectului de încadrare a profesorilor, pentru școlile și grădinițele din județul Giurgiu, se va face în perioada 10-16 februarie – document

Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu a publicat planificarea școlilor pentru verificarea proiectului de încadrare a personalului didactic, an școlar 2026-2027. Amintim că inspectoratele școlare analizează, corectează și avizează proiectul de încadrare…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Profesorul anonim: Președintele care „analizează” în timp ce România așteaptă. Profesorii nu sunt variabile într-o ecuație pe care Nicușor Dan o poate rezolva „când are timp”, ci fundamentul unei societăți care stă să se prăbușească sub greutatea promisiunilor uitate

România se află în fața unui paradox periculos: avem la Cotroceni un om care stăpânește cifrele, dar pare complet depășit de realitate. După aproape un an de mandat, „matematica salvării”…
Vezi articolul

Până pe 24 februarie, inspectoratele școlare analizează, corectează și avizează proiectul de încadrare a personalului didactic de predare, potrivit calendarului oficial

Inspectoratele școlare analizează, corectează și avizează proiectul de încadrare a personalului didactic de predare până la data de 24 februarie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Amintim că sindicatele…
Vezi articolul

Pe 25 februarie vor fi afișate posturile vacante pentru Titularizare 2026, dar lista lor va fi actualizată constant, în urma etapelor de mobilitate. În aceeași zi vor fi publicate listele cu profesorii care intră în reducere de activitate de la 1 septembrie 2026

Pe 25 februarie, pe site-urile inspectoratelor școlare va fi afișată lista tuturor catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete pentru concursul național de Titularizare 2026, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027.…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Până pe 15 februarie, profesorii care predau discipline din ariile curriculare limbă și comunicare sau om și societate se pot înscrie la cursul gratuit de Educație Media Digitală / Analiza mesajelor generate de AI și verificarea informației, printre temele cursului organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent

Peste 380 de profesori care predau discipline din ariile curriculare curriculare limbă și comunicare sau om și societate se pot înscrie la cursul de Educație Media Digitală, până la data…
Vezi articolul

DOCUMENT Sindicatele din Învățământ le propun profesorilor să nu participe la simulările examenelor naționale din luna martie 2026 sau să intre în grevă în perioada simulărilor. Referendumul a fost trimis în școli

Referendumul referitor la greva profesorilor a fost trimis în școli, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Sindicatele din Învățământ le propun profesorilor neparticiparea la simulările examenelor naționale / grevă în…
Vezi articolul

Liderul sindical Simion Hăncescu: Avem informații certe că se dorește în continuare diminuarea numărului de posturi. Noi avem obligația să protestăm și să ne opunem acestor măsuri iresponsabile

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat că „avem informații certe că se dorește în continuare diminuarea numărului de posturi”. „Sperăm ca în al 12-lea ceas…
Vezi articolul

Profesori angajați pe durata de viabilitate a postului. Întregirea normei didactice de predare se face în zilele de 4 și 5 februarie / Calendarul complet și cum se face departajarea profesorilor

În zilele de 4 și 5 februarie are loc întregirea normei didactice de predare pentru profesorii angajați pe durata de viabilitate a postului, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Este…
Vezi articolul

BREAKING Până acum, aproape 80% dintre profesorii care au răspuns la chestionarul FSLI sunt de acord cu greva, anunță Simion Hăncescu. Cei mai mulți au optat pentru finalul de an școlar, potrivit liderului sindical

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că „în jur de 77%” dintre profesorii care au răspuns la chestionarul FSLI sunt de acord cu…
Vezi articolul

Notele profesorilor titulari de la probele practice pentru întregirea normei didactice, publicate de unele inspectorate școlare / Recent, premierul Ilie Bolojan a declarat că „este greu de presupus că norma didactică în România s-ar mai putea întoarce la 18 ore”

Unele inspectorate școlare au publicat rezultatele profesorilor titulari de la probele practice pentru întregirea normei didactice. Este vorba despre profesorii titulari în două sau mai multe unități de învățământ (ori…
Vezi articolul

Cel mai rapid ar trebui date dispoziții de la minister în ceea ce privește constituirea claselor la liceu, spune un lider sindical: Nu la numărul maxim de elevi, ci la numărul mediu. Ar rezolva imediat câteva zeci de norme în fiecare județ

Liviu Axinte, liderul Ligii Învățământului Preuniversitar din Botoșani, a declarat că cel mai rapid „ar trebui date dispoziții de la minister în ceea ce privește constituirea claselor la liceu. Nu…
Vezi articolul

Profesori în reducere de activitate. Lider sindical: Situația este una destul de gravă la nivelul învățământului din Botoșani. Avem situații de reducere a normelor la limba română, la franceză, la fizică, biologie și chimie, în special

Liderul Ligii Învățământului Preuniversitar din Botoșani, Liviu Axinte, a vorbit despre profesorii aflați în reducere de activitate și a afirmat că „situația este una destul de gravă la nivelul învățământului…
Vezi articolul

Reducerea claselor a IX-a este „amputare din rațiuni contabile”, acuză profesorul Doru Căstăian: Liceul de Arte din Galați pierde clasa de teatru, când există facultate de teatru în oraș și fostele generații au dat nume importante / „Cam atât se poate din partea guvernului Bolojan”

Doru Căstăian, profesor de științe socio-umane la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, a declarat pentru Edupedu.ro că reducerea claselor de a IX-a pentru anul școlar viitor „e pur și…
Vezi articolul

Marius Nistor, FSE, despre semnalele primite de la profesori: Ne pregătim de grevă generală. Dacă actualul guvern îşi imaginează că, prin plecarea ministrului Daniel David, s-au rezolvat toate problemele, se înşeală

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că semnalele primite de la profesori sunt că „ne pregătim de grevă generală”. „Dacă actualul guvern îşi imaginează că,…
Vezi articolul

Mobilitate profesori 2026-2027. Cele 20 de activități pe care le au de realizat toate școlile până la finalul lunii februarie, explicate de Inspectoratul Școlar Maramureș: de la elaborarea ofertei şcolii și până la proiectul de încadrare cu personal didactic de predare – document

Activitățile pe care le au școlile de desfășurat în perioada ianuarie-februarie au fost explicate de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Este vorba despre stabilirea disciplinelor opționale, constituirea tuturor posturilor, listele…
Vezi articolul

Întregire și completare normă didactică 2026. Planificarea inspecțiilor speciale la clasă, pentru profesorii titulari, publicată de unele inspectoratele școlare

Inspectoratele școlare au început să publice planificarea inspecției speciale la clasă și a probei practice/orale în specialitatea postului/catedrei pentru întregirea și completarea normei didactice. Edupedu.ro a scris că inspecţiile speciale…
Vezi articolul

Decontarea navetei profesorilor 2026. Sindicatele din Învățământ au cerut ca Ministerul Educației să transmită în teritoriu precizări referitoare la acest drept al profesorilor, anunță Simion Hăncescu, FSLI: Anumite administrații locale refuză decontarea cheltuielilor de navetă pentru personalul didactic, invocând eronat lipsa temeiului legal

Sindicatele profesorilor au solicitat ca Ministerul Educației și Cercetării să transmită în teritoriu precizări referitoare la dreptul cadrelor didactice de a beneficia de decontarea navetei, potrivit unui mesaj al liderului…
Vezi articolul

Îi reamintim președintelui Nicușor Dan au trecut peste două luni de când trebuia să aibă loc întâlnirea pentru prezentarea datelor despre profesorii afectați de Legea Bolojan, semnalează sindicatele din Învățământ

Sindicatele profesorilor îi reamintesc președintelui Nicușor Dan că au trecut peste două luni de când trebuia să aibă loc întâlnirea pentru prezentarea efectelor generate de Legea Bolojan, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul

INTERVIU Oana Moraru, profesoară și fondatoare de școală privată: În educația publică, nu există verificarea calității muncii profesorului. Fără măsurarea impactului învățării nu există școală, există doar politizarea discuțiilor despre școală / Oamenii ăștia sunt singuri dincolo de ușa clasei, cu niște copii care pun probleme din ce în ce mai sofisticate. Au nevoie de ghidare și monitorizare

Urgența sistemului de învățământ românesc, pentru a putea vorbi de un impact real al școlii asupra copiilor și a societății, este verificarea calității muncii profesorului la clasă. „Fără măsurarea impactului…
Vezi articolul

Sindicatele profesorilor amenință cu proteste, dacă nu vor fi abrogate măsurile din Legea Bolojan: Primim semnale alarmante din întreaga țară privind reducerea drastică a numărului de clase de gimnaziu și liceu. Peste 2.000 de posturi sunt puse în pericol doar prin creșterea numărului de elevi la clasă

Sindicatele din Învățământ solicită abrogarea de urgență a prevederilor din Legea nr. 141/2025 care au condus la reducerea numărului de clase, la supraaglomerarea acestora și la creșterea normei didactice, potrivit…
Vezi articolul

Vor urma disponibilizări masive în rândul profesorilor, prin aplicarea noilor planuri-cadru pentru liceu, semnalează liderul sindical Marius Lobază: Fostul ministru și-a făcut loc pe panoplia miniștrilor ca fiind cel mai sumbru ministru. Foarte multe măsuri s-au luat pe baza unor minciuni recunoscute ca minciuni, dar măsurile au rămas

Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara și lider sindical, a declarat că ceea ce a lăsat în urmă Daniel David „e un dezastru, atât din punct de vedere…
Vezi articolul

Simion Hăncescu, FSLI: Nemulțumirile profesorilor sunt foarte mari. L-am avertizat pe premier în luna decembrie că e foarte probabil să se ajungă la o grevă generală înaintea examenelor naționale

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că i-a spus premierului Ilie Bolojan în luna decembrie că „e foarte probabil să se ajungă la…
Vezi articolul

Viitorul ministru al Educației trebuie să aibă experiență la catedră și să iubească meseria de cadru didactic, spune un lider sindical: În momentul în care tu, ca profesor, iubești ceea ce faci, nu poți să le faci rău colegilor tăi

Iolanda Cătinean, președintele Sindicatului din Învățământ „Spiru Haret” Mureș, a declarat, pentru Edupedu.ro, că viitorul ministru al Educației trebuie „să fie o persoană care să dea dovadă de empatie, să…
Vezi articolul

Întregire normă didactică 2026. Inspecțiile speciale la clasă, pentru profesorii titulari în două sau mai multe unități de învățământ, se organizează până pe 30 ianuarie – calendarul complet

Inspecţiile speciale la clasă/probele practice/orale de profil, pentru întregirea normei didactice, se organizează în perioada 13-30 ianuarie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Este vorba despre profesorii titulari în…
Vezi articolul

Unii părinți spuneau că ajung copiii acasă și, când îi întreabă ce au făcut azi la școală, răspunsul este «nimic», povestește directoarea Anamaria Săndulescu: Asta trebuie să se schimbe. Elevul trebuie să vină la școală cu încredere și să plece cu sens

Anamaria Săndulescu, directoarea Școlii Gimnaziale din comuna Pietrari (județul Vâlcea), a vorbit despre situația în care părinții îi întreabă pe copii ce au făcut la școală, iar răspunsul lor este…
Vezi articolul