Sporul de solicitare neuropsihică pentru profesori rămâne plafonat la nivelul din decembrie 2022, potrivit legii, chiar dacă Ministerul Educației a anunțat că toate componentele salariului cresc după majorarea bazei

Sporul de solicitare neuropsihică prezentat de Ministerul Educației în ultimele două zile, în conferința de presă de vineri și în informarea de pe Facebook de joi, 1 iunie, după adoptarea…
Vezi articolul

Încă o autoritate care „analizează” ce e de făcut cu salariile celor din Educație – Parlamentul. George Purcaru, FSLI: Am ridicat problema sporurilor, a decontării navetei și a orelor suplimentare pentru personalul nedidactic. Au promis că de mâine vor analiza situația / Protestele continuă joi în mai multe județe

Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) au discutat cu Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, cu ministrul Muncii și Ministrul Finanțelor despre aplicarea în integralitate a legii salarizării 153 din…
Vezi articolul

Cel mai mare sindicat din educație anunță proteste și amenință Guvernul Ciucă cu pichetări “inclusiv în fața sediilor instituțiilor cu putere de decizie din București”, dacă nu acordă personalului nedidactic sporul pentru condiții de muncă. FSLI: Condamnăm discriminarea uriașă pe care o fac guvernanții în rândul bugetarilor

Cel mai mare sindicat din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, amenință Guvernul Ciucă cu proteste în stradă “la nivelul întregii țări, inclusiv în fața sediilor instituțiilor cu putere de…
Vezi articolul

DOCUMENT Principiile pe baza cărora Guvernul va modifica Legea salarizării în sistemul public, inclusiv în Învățământ. Ministerul Educației are 30 de zile la dispoziție să trimită propuneri

Guvernul a stabilit, printr-un memorandum adoptat în ședința săptămâna aceasta, principiile care vor sta la baza reanalizării și elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Documentul, obținut…
Vezi articolul