Târgul internațional de carte Gaudeamus 2024 începe miercuri, 4 decembrie. Peste 200 de standuri ale editurilor pot fi vizitate până duminică, între orele 10 și 20 / Președinte de onoare este scriitorul și profesorul Mircea Cărtărescu

1.267 de vizualizări
Foto: Gaudeamus 2023/ Radio Iași
Cea de-a 31-a ediție a Târgului Internațional de Carte Gaudeamus Radio România se va desfășura în perioada 4-8 decembrie la Pavilionul B2 al Complexului Romexpo din București, potrivit organizatorilor. Evenimentul, organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, reunește peste 200 de standuri și sute de evenimente editoriale. Vizitatorii vor avea acces la o gamă variată de cărți, inclusiv lansări în premieră, pe durata programului zilnic, între orele 10:00 și 20:00.

Ceremonia oficială de deschidere a Târgului Gaudeamus va avea loc miercuri, 4 decembrie, la ora 12:00, la standul Radio România din incinta târgului, conform programului comunicat de organizatori.

Președintele de onoare al acestei ediții este Mircea Cărtărescu, scriitor, eseist și profesor universitar. Cunoscut pentru opera sa recunoscută atât la nivel național, cât și internațional, Cărtărescu este una dintre figurile marcante ale literaturii contemporane românești.

Evenimentul reunește edituri, autori și organizații culturale, aducând în prim-plan zeci de mii de titluri din diverse domenii. Multe dintre acestea vor fi prezentate în premieră. De asemenea, târgul include lansări de carte, sesiuni de autografe și întâlniri cu autori, oferind publicului oportunitatea de a interacționa direct cu scriitorii.

De exemplu, sâmbătă vor avea loc 165 de întâlniri cu scriitori sau lansări de carte sau alte dezbateri, iar duminică tot 165 de astfel de discuții.

Programul pe fiecare zi al evenimentelor culturale (sursa):

Lista expozanților de la Târgul de Carte Gaudeamus 2024 poate fi consultată aici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prima completare a Legii educației făcută de Parlament: Elevii și profesorii pot fi premiați de consiliile locale și județene pentru rezultatele la olimpiadele și concursurile școlare, altele decât cele aprobate de Ministerul Educației

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care consiliile judeţene şi locale vor putea asigura fonduri pentru premierea elevilor cu rezultate deosebite şi la alte concursuri decât cele aprobate…
Vezi articolul
Adresa prin care ISJ Constanța a cerut jurnaliștilor Edupedu.ro dezvăluirea surselor / Foto: Edupedu.ro

Inspectoratul școlar județean Constanța cere Edupedu.ro să își dezvăluie sursele dintr-o anchetă referitoare la fapte sancționate chiar de inspectorat / Protecția surselor este esențială pentru libertatea presei

Inspectoarea școlară generală din Constanța a transmis publicației Edupedu.ro o solicitare prin care cere să ne dezvăluim sursele dintr-o anchetă jurnalistică, ignorând o condiție esențială pentru jurnalismul de calitate în…
Vezi articolul

Georgi Dimitrov, șeful unității Educație Digitală a Comisiei Europene: UE pregătește un cadru de alfabetizare în domeniul inteligenței artificiale pentru elevii din primar și gimnaziu

Competențele în inteligență artificială vor deveni „o necesitate pentru toată lumea”, iar în câțiva ani „nu vor mai fi opționale”, spune Georgi Dimitrov. Acestea vor deveni parte din evaluările internaționale…
Vezi articolul

Discipline importante și mai puțin importante? Secretarul de stat Sorin Ion: În realitate, fără să vrem, facem niște ierarhizări. Pe oricine întrebați, Limba română și Matematica au devenit cele mai importante, din motive de adaptare la sistem

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat, la emisiunea Educația la putere de la TVR 2, că „în realitate, fără să vrem – și formal, și nonformal…
Vezi articolul