Teatrul forum ca instrument educațional, cu public implicat în acțiunea piesei. „Ce ai face tu?”, spectacol organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, despre abuz, discriminare și necesitatea implicării civice

105 vizualizări
Photo © Aerogondo | Dreamstime.com
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în parteneriat cu Direcția Națională de Probațiune – Serviciul de Probațiune Timiș, a organizat vineri, 30 ianuarie 2026, spectacolul de Teatru Forum „Ce ai face tu?”, la sala Studio a Fundației Județene pentru Tineret Timiș (FITT), potrivit unui comunicat de presă. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului european „Probationers’ Voices Reviving Memories – PRO-VOCEM”, finanțat de European Education and Culture Executive Agency (EACEA).

Spre deosebire de o reprezentație de teatru clasică, spectacolul a presupus implicarea directă a publicului, care a fost invitat să intervină în desfășurarea acțiunii, să propună soluții și să schimbe cursul poveștii. Sub îndrumarea actriței Ana Maria Ursu, de la Teatrul Basca, participanții au explorat situații inspirate din realitatea cotidiană, pornind de la dileme sociale și contexte de viață reale.

În cadrul piesei au fost abordate teme sensibile, precum abuzul, discriminarea și rolul intervenției civice în prevenirea și combaterea acestora. Organizatorii au precizat că demersul a urmărit stimularea reflecției și a dialogului între participanți, printr-o formă de educație non-formală, conform sursei citate.

Proiectul PRO-VOCEM, cu un buget total de 192.720 de euro, are ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare privind rasismul, discriminarea și excluziunea socială, cu accent pe situația persoanelor de etnie romă aflate în supravegherea serviciilor de probațiune, în special a femeilor rome.

  • În acest proiect, Universitatea de Vest din Timișoara colaborează cu Direcția Națională de Probațiune (România), Penal Reform International (Olanda), General Directorate Execution of Sentences (Bulgaria) și Asociația Solidart – Teatrul Basca (România), după cum transmite instituția de învățământ superior.

„Prin intermediul acestei piese de teatru forum urmărim să oferim vizibilitate vocilor mai puțin auzite din societate și să stimulăm implicarea civică prin mijloace culturale și educaționale inovatoare”, a declarat profesorul universitar dr. Mihaela Tomiță, manager de proiect.

La rândul lor, consilierii de probațiune Diana Laura Biriș și Claudia Feher, implicați în pregătirea spectacolului, au arătat că parcursul participanților „a evidențiat o transformare semnificativă, marcată de exprimarea autentică, dezvoltarea empatiei și consolidarea asertivității”.

Foto: © Aerogondo | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studiu: Peste 500 de mii de copii, elevi și studenți au emigrat din România între 2007 și 2017. Capacitatea guvernului de a produce bunăstare pentru cetățeni contribuie semnificativ la decizia de a migra

Numărul studenților, elevilor și copiilor din grupa de vârstă 0-19 ani care au emigrat din România între 2007 și 2017 este de 484.753 de persoane, potrivit unei lucrări publicate în…
Vezi articolul
Mihai Dimian și Ioana Lazar in sedinta de Guvern / Foto: gov.ro

Reacția Ministrului Educației la amenințările PSD că iese de la Guvernare: Vă atrag atenția! Nu vă bateți joc și de această oportunitate. Doar jumătate din banii PNRR au fost atrași în 5 ani de zile, dragi colegi și de Guvern, și de Parlament. Mai avem 5 luni

Ministrul Educației, Mihai Dimian, a făcut apel la responsabilitate, referitor la amenințările PSD de ieșire de la Guvernare. „Eu nu sunt membru al niciunui partid politic, dar trebuie să vă…
Vezi articolul

Un student de la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara a obținut premiul Next Generation Design în cadrul competiției DesignEuropa Awards 2025. Acesta a proiectat o bicicletă electrică hibridă

David Borovic, student masterand la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), a obținut premiul Next Generation Design în cadrul competiției DesignEuropa Awards 2025,…
Vezi articolul