Testare standardizată digitală în 800 de licee, pentru toți elevii de clasa a IX-a, la Română și Matematică, din 16 octombrie, prin proiectul ROSE al Ministerului Educației. Testele vor arăta ce competențe au tinerii și profesorii vor face apoi planuri remediale personalizate, spun oficialii

12.377 de vizualizări
Photo 282558426 © Iakov Filimonov | Dreamstime.com
Elevii de clasa a IX-a din 874 de licee din țară, eligibile pentru finanțare prin proiectul ROSE, vor susține testări inițiale standardizate, pe calculator, în perioada următoare, între 16 octombrie-3 noiembrie, la Limba română și Matematică, potrivit unei note transmisă de Minister către inspectoratele județene școlare. Testările vor ajuta profesorii să stabilească nivelul de cunoștințe acumulate de elevii din clasă, în gimnaziu. “Scopul testării este să vedem nivelul cu care elevii intră în liceu și această evaluare inițială le permite profesorilor să știe de unde pleacă și ce domenii ar trebui atinse cu prioritate pentru a-i ajuta pe copii să ajungă la nivelul solicitat de clasa a IX-a”, explică într-un interviu pentru Edupedu.ro, Liliana Preoteasa, directorul Unității pentru Managementul Proiectelor cu Finanțare Externă din Ministerul Educației, care realizează Proiectul privind Învățământul Secundar (Romania Secondary Education Project – ROSE). Testarea va avea loc pe platforma Brio.
  • Edupedu.ro a scris că două companii care și-au oferit gratuit, în 2022, serviciile pentru evaluarea elevilor, respectiv a lucrărilor acestora la examene, printre care și Brio, au primit contracte cu Ministerul Educației în anul 2023.

Toți elevii de clasa a IX-a din 874 de licee din toată țara vor susține testări inițiale la limba română și matematică în perioada 16 octombrie – 3 noiembrie 2023. Vizate sunt toate liceele eligibile pentru granturi prin proiectul ROSE (Romania Secondary Education Project – ROSE).

Scopul testării este să vedem nivelul cu care elevii intră în liceu și această evaluare inițială le permite profesorilor să știe de unde pleacă și ce domenii ar trebui atinse cu prioritate pentru a-i ajuta pe copii să ajungă la nivelul solicitat în clasa a IX-a. Cu alte cuvinte, noi vrem să vedem ce au acumulat copiii în gimnaziu”, a explicat pentru Edupedu.ro, Liliana Preoteasa.

Teoretic ar trebui ca elevii să aibă același nivel în momentul când au absolvit clasa a VIII-a. Din păcate, nu e adevărat întotdeauna sau nu pentru toți. Da, există un nivel, un standard care e impus de curriculum și teoretic, în momentul când elevul promovează clasa a VIII-a, el atinge măcar standardul minimal. Dar după cum știți, practic, deși el a promovat, s-ar putea ca la Evaluarea Națională să fie avut note sub 5, ceea ce înseamnă că totuși competențele lui nu sunt cum trebuie, nu sunt corespunzătoare curriculumului și poate ajunge la liceu chiar cu această medie. Nu cred că nu asta e problema. Problema este că elevul trebuie ajutat și probabil trebuia ajutat anterior acestui moment, dar măcar acum s-o facem. O astfel de testare inițială, din perspectiva mea, ar trebui generalizată, ar trebui să se întâmple în fiecare an la începutul clasei a IX-a, pentru că te așează la nivelul pe care realmente îl au copiii, știi exact de unde pleci”, a mai spus Liliana Preoteasa.

Elevii vor susține, în primă fază, o testare ce cuprinde materia din clasa a VIII-a. În
funcție de pierderile educaționale identificate, unii elevi vor fi retestați succesiv din
materia claselor anterioare (VII-V), pentru a putea stabili cu exactitate care sunt competențele pe care nu le/au dobândit pe parcursul ciclului gimnazial.

“În contextul în care constatăm, de exemplu, că ei nu au competențele la un anumit nivel, la clasa a VIII-a se coboară cu o testare pentru clasele anterioare. Cu alte cuvinte, vrem să granulăm un pic aceste lipsuri. Deci, dacă un copil performează bine la testarea de clasa a VIII-a e ok, și știm care sunt domeniile în care el performează bine: acestea sunt ariile la care ar mai trebui intervenit și apare această informație pentru fiecare elev”, spune Liliana Preoteasa.

Cum se desfășoară testările și cât durează / Evaluarea se poate da și pe telefonul mobil al elevului

Testarea se va face pe platforma brio.ro. Elevii vor fi testați în școală, sub supravegherea unui cadru didactic, cu ajutorul unor dispozitive electronice (PC, laptop, tabletă sau telefon inteligent/smartphone) care le aparțin elevilor sau care sunt puse la dispoziție de către licee.

“Ideal ar fi să se folosească și telefoane mobile sau tablete, pentru ca toți elevii sau cât mai mulți, să dea simultan aceste testări. Totul e să fie conexiune la internet. De asemenea s-ar putea să fie nevoie să dea la orele de matematică, testarea la matematică, ca să deranjeze alte ore. Deci organizarea asta va fi stabilită la nivel de școală”, potrivit Lilianei Preoteasa.

Primul test, cel de nivelul clasei a VIII-a durează 90 de minute, apoi testările de nivel de clasa a VII-a și a VI-a care se dau împreună durează 120 de minute și încă un test de 90 de minute la clasa a V-a.

Fiecare elev va susține cel mult 3 sesiuni de testare pe disciplină pe parcursul celor 2 săptămâni de testare. Un exerciţiu va avea 4 variante de răspuns, dintre care doar una este corectă.

Liliana Preoteasa explică mecanismul:

“Sunt în principiu întrebări de tip grilă, mai multe întrebări. Acestea pot fi corelate, în sensul că ele sunt mai multe dintr-un domeniu și în momentul în care văd că elevul a răspuns în mod greșit de trei ori la chestiuni care legate de funcții, este clar că el are o deficiență acolo și că profesorul de la liceu trebuie să intervină cu prioritate pentru a acoperi golurile, pentru a remedia deficiențele. Deci în primă fază se face o testare din materia de clasa a VIII-a și în funcție de ce se identifică mă refer la pierderi educaționale, pot fi retestați din materia a VII-a, mergând până la a V-a, fiecare elev susținând cel mult trei sesiuni de testare.


Ce se întâmplă mai departe cu rezultatele

“Copilul trebuie să înțeleagă că deși a intrat în clasa a IX-a, el mai are goluri din clasele anterioare, până la a V-a. Raportul de evaluare se duce în școală, deci profesorul de română sau de matematică poate să știe ce a constatat testarea pentru fiecare elev în parte. Va fi și un raport legat de școală, dar relevanța este în primul rând legată de individ. Și atunci, indiferent că faci remediale sau faci doar orele obișnuite, știi ce abordare să ai, cum să diferențiezi, eventual, felul în care-ți desfășori activitatea în funcție de nevoile și de competențele copiilor. Această testare nu are scop de evaluare în sensul punerii unei note, sau a unei pedepse dacă lipsește elevul, lucru oricum de neconceput”, spune Liliana Preoteasa.

Pe lângă intervenția la nivel individual pe care profesorul trebuie să o facă la clasă în urma rezultatelor, dacă se constantă un nivel scăzut pe un număr mare de copii se pot lua măsuri remediale la nivel de școală.

“Se va genera apoi și un raport legat de școală, care probabil va veni mai târziu, pentru că și acesta poate fi relevant pentru echipa pedagogică din școala respectivă. Dacă constatăm că știu și eu, 80% dintre copii n-au îndeplinit standardele ca să nu-i mai testez a doua oară, deci la clasa a VIII-a au avut suficiente goluri ca să fie nevoie să fac și testarea de la VII-a, a VI-a, respectiv a V-a, asta îmi spune ceva despre nivelul copiilor care au intrat în clasa a IX-a la acea școală și ar trebui să orienteze cumva demersul didactic. Copii ar avea nevoie de sprijin. Se poate gândi o intervenție la nivel de școală, în acest caz. Dacă constatăm că avem 25 de copii cu eficiențe, inclusiv goluri în cunoștințele care-s legate de clasa a V-a atunci hai să facem cu ei o grupă și să-i ajutăm la română, la matematică, să facem intensiv o lună ca ei să ajungă cumva la nivel. Avem câțiva care au deficiențe doar la clasa a VIII-a ok. Atunci să-i ajutăm, cumva trebuie să personalizăm demers”, explică directoarea Unității de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă din Ministerul Educației

Liliana Preoteasa spune că profesorii pot face orele remediale și în cadrul orelor de curs, atunci când constată lipsuri ale elevilor și ar fi de preferat să nu predea lucruri noi până când elevii nu dobândesc competențele și cunoștințele necesare din anii anteriori pe care nu le stăpânesc la început de clasa a IX-a.

“Activitățile remediale pot fi întotdeauna și în cadrul orelor de curs obișnuite, pentru că dacă eu știu, am constatat fie printr-o astfel de testare, fie prin testările pe cale de fiecare profesor, fie că le-a dat un test inițial, fie-l constată în timpul evaluărilor, pe parcurs, că ceva nu e în regulă cu anumite arii, domenii sau cu anumiti copiii, atunci eu mă mă duc în direcția respectivă. Ok, decât să merg mai departe și să constat că un elev nu poate să acumuleze cunoștințele și să consolideze competențele, pentru că are goluri dinainte, mai bine mă opresc o săptămână – două și lucrez pe domenii anterioare materiei de clasa a IX-a, astfel încât să fiu sigur că în momentul în care încep să predau lucruri noi, ele se așează pe niște cunoștințe solide”, spune Liliana Preoteasa.

Le-aș transmite elevilor să participe la acest test și numai elevilor, ci și cadrelor didactice să se bucure că există această ocazie, cu o evaluare care e aceeași pentru toată țara, care folosește același standard de peste tot, lucru care se întâmplă la noi doar cu ocazia evaluărilor naționale. Altfel, fiecare profesor își face testele. Pot exista diferențe de abordare, diferențe de exigență, să spunem. Dar de data asta avem în același test sau un test care este echivalent pentru fiecare elev, care permite, pe de o parte, să văd ce știe fiecare copil și pe de altă parte pot să și fac o comparație dacă vreau să fac asta, dar, scopul nu este să clasific, scopul este să ajut și ca să ajut trebuie să știu de unde plec. Să fac o intervenție calibrată pe nevoie“, a mai spus Liliana Preoteasa.

Nota trimisă inspectoratelor școlare județene

Photo 282558426 © Iakov Filimonov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ambele companii care au pus la dispoziție servicii „gratuite” pentru evaluare școlară în mandatul lui Sorin Cîmpeanu au obținut contracte cu Ministerul Educației în mandatul Ligiei Deca 

11 comments
  1. Propun examinarea celor de la Minister care au emis si semnat precum primarii documente editate execrabil … nivel – invatamant primar… si poate, dupa interpretarea rezultatelor, se orienteaza niste maruntis pentru verificare oftalmologica…nu mai pomenesc de verificarea psihiatrica!

  2. Explicati va rugam si “ mutarea elevului intr-o clasa de nivel inferior celei pentru care s-a facut testarea” ??? Cu ce drept sa faceti asa ceva? Copilul a intrat repartizat la liceu! La un profil anume! Matematica M2. Ati tinut cont de asta la testare? De fapt ce este asta? O treapta ca si pe vremuri? Nu aveti dreptul sa faceti asa ceva! Pur si simplu sunteti imposibili. Testati copiii care au intrat cu note de 2-5, pe ei sa ii puneti in clase speciale si acolo sa faceti programe remediale. Nu faceti ping-pong cu copiii care abia se obisnuiesc cu profilul si cu noul mediu. Aerisiti programele de invatamant la matematica, si nu va mai exista abandon scolar. Toti parintii si profesorii au semnalat si nu faceti nimic in acest sens. Doar testati…oricum, la acest volum mare, performanta vor face cei care fac meditatii! Este dovedit, dar nu va intereseaza.

  3. Pur si simplu niste oameni retardati, care nu au nicio legatura cu realitatea, doar cu dosare, proiecte, grupuri tinta si bani de primit de la UE, pe nervii parintilor si umilinta copiilor. Problemele au fost mult mai grele si un alt stil decat cel solicitat la EN! Puneti copiii intr-un stres maxim! Dupa ce au terminat cu presiunea examenului, veniti cu asemenea atrocitati, dupa 5 luni, ca vreti iar sa ii testati! Sa va ia * pe toti cu examenele voastre, la ce naiba mai dau copiii EN si intra in baza repartizarii la liceu! Ce geometrie de clasa a VIII-a mai vreti in octombrie? Oricum profesorul incepe cu recapitularea materiei, copiii mai uita, nu sunt programe software, au creier, sunt oameni. Copil cu examen luat la Cambridge, cel mai bun in clasa, cu bursa, harnic, cu un vocabular si carti citite la activ – cu siguranta mai multe decat cei care se ocupa de “Romania Educata”- a luat sub 60 puncte la matematica, si suna disperat, plangand in hohote ( clasa a 9-a) ca nu a reusit sa faca nici macar 50 de puncte, si trebuie sa dea maine alte testari, si ce se intampla daca nu reuseste? Ca e disperat si are emotii! Vi se pare normal sa terfeliti psihicul unui copil intr-un asemenea hal? Sper ca intr-o zi sa ramaneti singuri in tara asta condusa de toti incompetentii, iar noi sa ne luam copiii sa plecam in locuri in care nu exista asemenea aberatii! Parinte oripilat si scarbit de tot ce inseamna Romania si sistemul de educatie! Sa ne ajute si pe noi cineva, sa ne asculte parerile! Ne trimiteti seara comunicate prin directiuni cum ca urmatoarea zi copiii sunt testati? Vi se pare normal sa fiti anuntati azi ca maine aveti examen pentru pastrarea postului? Comunismul a fost fix zero, pe langa ce faceti voi acum! Modul in care luati decizii pentru restul copiilor, este un abuz! Acesti copii au fost testati prin EN din materia V-VIII! Nu este normal sa faceti din nou acest lucru! Este un abuz!

  4. Cine concepe o asemenea stupizenie?
    Ce cadru didactic are timp de recuperat materia de gimnaziu?

    Fiecare liceu știe perfect care este nivelul fiecărui elev dinclasa a 9-a.

    De ce se vrea sa se piardă timpul copiilor și banii publici. Nu exista nici un beneficiu real al acestei evaluări.

  5. Și evaluările naționale de ce s-au mai dat ? Voi când sunteți evaluați ? Facem din nou gimnaziu ? Noi suntem elevi, dar profesorii ce părere au de asemenea idee , se supun ? Cred că da . Noi nu ne prezentam la așa ceva, ne e rușine de rușinea voastră . Câți elevi trebuie sa se prezinte la această mascarada ? Eu zic, 30 la sută. Alte idei mai aveți ?

  6. Așa ceva nu cred că există în mintea cuiva, cred că este o gluma. Se practică aceste lucruri inutile, se câștigă bani frumoși, se pierde timp , ce sa vedem ? Nu am văzut prin simulările naționale ? Nu am demonstrat ce știm prin examenul dat la ultima evaluare ? Și am dat tocmai la matematica și romana ? Ce vreți să aflați ? Am intrat la liceul la care am obținut nota. Ce vreți să stăm după ore, sau sa ne ducem la meditații ? Explicația dată de susnumita, este de tot râsul, pune presiune pe elevi, abia au terminat cu emoțiile de admitere și dau de altele, in loc sa stea sa se acomodeze cu noii colegi și profesori și materii, noi stam sa vedem daca ne întoarcem la
    gimnaziu. Bravo, mai aveți și alte idei ? Eu nu voi participa la acesta porcărie. După repartizarea burselor, a apărut acum alta idee de tot râsul.

    1. sa fie testați și cei ce au dat Bac ul daca tot sunt bani de aruncat …:) suntem tot mai ridicoli …și da,profesorii tac …și acceptă….
      anul scolar vine cu idei superbe …bine că masa calda pentru un copil rămâne 15 Ron ..

  7. oare ce fonduri trebuie tocate prin platforma asta?și da,robotizare …oricum emoțional sunt praf copiii ăștia…
    dar or fi multi aplaudaci care vor da din căpșor asemeni cățeilor din spatele Daciei de pe vremuri…yesmani(i) le zice azi ..și care vor considera o idee buna:) așa vom face de acum …lb romana pe platforma…

  8. Îi testăm la română și la matematică să vedem cu ce nivel intră în liceu… în clasa a IX-a… în care au intrat STRICT în baza mediilor la probele de limba română și matematică?!

    Ori m-am prostit eu… ori cei care au propus această nouă idioțenie.

    Repet – au fost testați la română și la matematică acum 3 luni. CE mai testăm acum?! Ce s-a schimbat în 3 luni, din care două au fost de vacanță?! Testăm să vedem ce au uitat – și facem asta sub formă de test grilă? Ghici și câștigi? Iar testul inițial la fiecare materie la ce mai servește atunci? Zic să dea doar RO/MATE, și doar asta să studieze până la bacalaureat.

    Ca să nu mai vorbesc de pădurile sacrificate pentru scriptologia de rigoare – rapoarte, procese verbale, planuri de fel și chip – HÂRTII fără sens.

  9. E cea mai mare porcărie sau tâmpenie care există sau care se implementează! De fapt,se cheamă ” Îndobitocirea noilor generații* ,va trebui oamenii slabi, roboți, atât,să facă doar ce li se dictează fara a pune întrebări,adică Obediență totala!!! Rușine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Agenția pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați condamnă comportamentul lui Alfred Bulai și încurajează victimele și martorii unor astfel de cazuri să apeleze linia telefonică gratuită 0800.500.333

Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a reacționat cu privire la cazul profesorului universitar Alfred Bulai. Într-un comunicat de presă, Agenția “condamnă ferm comportamentul inacceptabil al…
Vezi articolul

Ministrul Muncii, despre majorarea salariilor profesorilor: Avem un plan, dar nu putem face legea salarizării unitare pe bucăţi, acum pentru profesori, săptămâna viitoare pentru altă categorie salarială. Din păcate, nu se poate peste noapte

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că Guvernul are deschidere spre dialog, referindu-se la nemulţumirile angajaților din învățământ privind salariile, şi există un plan în acest sens, însă legea salarizării…
Vezi articolul

Apel umanitar al Institutului de Cercetare pentru Chimie, pentru o șansă la viață acordată unei tinere cercetătoare: Să-i dăm o șansă Ralucăi Ianchiș să fie, mulți ani de aici înainte, alături de fetița ei

Cercetătoarea Raluca Ianchiș, de la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie din București, a primit la finalul anului diagnosticul de cancer de pancreas. Având în vedere…
Vezi articolul

Olimpiada județeană de limba română 2024 – subiecte și bareme. Textele suport, alese din autori contemporani, printre care Ioana Pârvulescu, Lavinia Braniște, Veronica Niculescu, Mircea Cărtărescu / Rezultatele inițiale au fost publicate de mai multe centre de concurs

Elevii de gimnaziu și liceu au susținut sâmbătă în prima parte a zilei etapa județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română (OLLR), potrivit calendarului competițiilor școlare 2024 și informațiilor…
Vezi articolul

Învăţământul se poate desfăşura online pe perioada stării de urgenţă, lege aprobată azi de Senat, cameră decizională. Actul prelungește toate acreditările până la 30 iunie 2021

Învăţământul preşcolar, şcolar, preuniversitar şi universitar se poate desfăşura online pe perioada stării de urgenţă sau de asediu, prevede Legea educaţiei naţionale 1/2011 modificată, miercuri, de Senat, în calitate de…
Vezi articolul