Trei profesoare Prime Doamne: Diferențele dintre Jill Biden, Brigitte Macron și Carmen Iohannis / Cauze sociale sau rochii, inele și coliere cu diamante?

1.948 de vizualizări
Sursa: Colaj G4Media.ro
Întâmplarea face ca trei prime doamne să fie profesoare de liceu: Jill Biden, profesoară de engleză, Brigitte Macron, profesoară de franceză și latină și Carmen Iohannis, profesoară de engleză. Cele trei s-au și întâlnit în calitate de prime doamne în timpul mandatului soților. Între soția președintelui SUA, soția președintelui Franței și soția președintelui României sunt însă diferențe majore, atât de rol formal în societate, cât și de grad de implicare în susținerea unor cauze sociale. Cele două Prime Doamne din SUA și Franța ocupă acest rol formal, au în fișa postului pe lângă funcția de reprezentare în stat alături de președinte, implicarea în acțiuni simbolice menite să inspire.

Prima Doamnă a României nu există ca instituție, nu are cabinet propriu cu mic aparat funcționăresc, prin urmare nici un rol formal în stat. Cu toate acestea, Carmen Iohannis îl însoțește pe șeful statului în unele vizite oficiale în afara țării, s-a întâlnit în calitatate de Primă Doamnă atât cu Jill Biden, cât și cu Brigitte Macron, dar activitatea ei socială se reduce la foarte puțin. În afară de faptul că predă mai departe engleza la liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, nu există un raport de activitate în afara de rarele postări pe Facebook de Paști, de Crăciun, la venirea primăverii sau poze de auto-promovare. Din poziția simbolică ocupată în ultimii opt ani, doamna Iohannis a promovat diverse creatoare de modă locale, care i-au croit rochiile pentru evenimente externe sau interne. Mai nou, doamna Iohannis face reclamă la bijuterii de lux.

  • Ce aflăm despre profesoara de engleză Jill Biden, prima doamnă a Americii de pe siste-ul oficial al Casei Albe:

”În primii doi ani în calitate de Primă Doamnă, Dr. Biden a călătorit în peste 40 de state și teritorii, în peste 100 de orașe și în alte zece țări. Ea a continuat să susțină cauzele care i-au definit viața publică: sprijinirea familiilor militarilor, promovarea creșterii oportunităților educaționale și eforturile pentru a pune capăt cancerului așa cum îl știm. Ea a promovat misiunile a două inițiative cheie ale Casei Albe, Joining Forces și Cancer Moonshot, și a fost, de asemenea, un mesager de frunte pentru cele mai urgente priorități ale administrației, inclusiv: redeschiderea în siguranță a școlilor după închiderea pandemiei, sprijinirea agendei economice a președintelui și îndemnarea adulților și copiilor să se protejeze pe ei înșiși și comunitățile lor prin vaccinarea împotriva COVID-19.

  • Ce aflăm despre profesoara de franceză și latină Brigitte Marcon de pe site-ul Palatului Elysee:

”Din 2016, Brigitte Macron a lucrat alături de soțul ei în campania prezidențială. Emmanuel Macron a fost ales președinte al Republicii la 7 mai 2017. Ea s-a mutat împreună cu acesta la Palatul Élysée.

În august 2017 a fost introdusă o „Cartă de transparență referitoare la statutul soțului/soției șefului de stat”, în conformitate cu angajamentul luat de Emmanuel Macron în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Pentru prima dată, rolul soțului/soției șefului statului a fost definit.

De îndată ce a sosit, francezii i-au trimis lui Brigitte Macron un număr uriaș de scrisori. Ea a decis să folosească aceste solicitări pentru a-și construi agenda și a-și determina angajamentele, printre care se numără incluziunea persoanelor cu dizabilități, protecția copilului și lupta împotriva bullying-ului în școală.

  • Ce aflăm despre profesoara de engleză Carmen Iohannis de pe site-ul Palatului Cotroceni:

Nimic.

România nu recunoaște, în mod formal, instituția Primei Doamne. Nu are cabinet propriu la Cotroceni, deci nu are secțiune în site-ul presidency.ro, ca Jill Biden sau Brigitte Macron. Totuși, atunci când G4Media.ro a întrebat Administrația Prezidențială dacă există un contract de promovare a bijuteriilor create de Malvinsky, purtate sâmbătă de Carmen Iohannis în timpul vizitei președintelui Iohannis în Germania, răspunsul oficial s-a referit la Prima Doamnă ca la o instituție, chiar dacă ea nu există în hărtiile oficiale.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


3 comments
  1. Ciocoii noi de Romania sunt de cea mai joasa speta, zero empatie, compasiune, etc
    Niste obositi

  2. Președintele României și nevasta lui sunt securiștii docili ,care au doar deprinderile de a falsifica documente pentru a și ,,transfera” case in proprietate,de a avea vacante multe și scumpe pe banii poporului .Jos corupții,hotii și securiștii care au vândut Romania de 32 de ani.

  3. Comparam si sotii acestor doamne ?
    Trist, dar valoarea presedintilor in cauza e asemanatoare sotiilor.
    Iar despre calitatea hainelor, familia Iohannis sufera rau de tot. Domnul presedinte aproape mereu ai impresia ca e cu burta spraplina si stau nasturii sa se rupa, iar cravata parca e aceeasi de acum 7 ani. Doamna , pe langa costumatiile insipide, prea colorate si aproape mereu sifonate , nici nu respecta regulile de protocol. Amandoi practic „ne reprezinta” si teoretic zau mi-e rusine cateodata cu ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președintele Federației părinților, îndemn către politicieni: Să spună acum dacă au ceva de spus, dacă nu, să tacă pe veci. Dacă vom avea iar o lege a educației care va fi amendată de 150 de ori, reprezintă un atac la ceea ce înseamnă siguranța națională

„Educația timpurie devine foarte importantă. Pentru a fi pusă în practică, factorul politic este esențial. Rugămintea mea și îndemnul meu către politicieni, pentru că tot vorbim de o nouă lege:…
Vezi articolul

DOCUMENT Calendar Evaluare Națională 2025. Probele încep pe 23 iunie, cu o zi liberă după fiecare examen. Rezultatele inițiale apar pe 3 iulie și elevii au timp trei zile să vadă lucrările, până să decidă dacă depun contestații

Evaluarea Națională 2025 are loc în perioada 23-27 iunie, potrivit calendarului avizat joi de Ministerul Educației în ședința Comisiei pentru Dialog Social (CDS). Proba la Limba română se va desfășura…
Vezi articolul

Raluca Turcan, vicepremier: În Educație este pentru prima dată când copiii vor începe anul școlar cu manualele pe bănci și când un program de pregătire a profesorilor nu este doar pe hârtie, ci este pus în practică

Promisiuni pentru elevii care în septembrie vor intra în clasa a VIII-a din partea vicepremierului Raluca Turcan, la Consiliul Național al PNL. Prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal, Turcan a declarat…
Vezi articolul