ULTIMA ORĂ Comisia de tăiat hârtii propune eliminarea comisiei metodice, a proceselor verbale, a portofoliului dirigintelui, a rapoartelor despre situația socială și despre programele de sprijin

19.496 de vizualizări
SURSA: gov.ro-pixabay.com
,,Comisia de tăiat hârtii” de la ministerul Educației a făcut publice câteva dintre propunerile de debirocratizare conținute în primul raport, măsuri ce „ce au în vedere eficientizarea procesului de predare – învățare – evaluare”, potrivit unui comunicat dat în urmă cu câteva minute. Printre propunerile de tăiere se numără comisiile metodice pentru profesori, iar responsabilitățile profesorilor vor fi alocate către alte comisii, se precizează în document. De asemenea, „vor fi revizuite atribuțiile Comisiei de curriculum, în sensul acoperirii activităților de didactică și mentorat”, se arată în comunicatul ministerului.

În urma propunerilor primite pe platforma debirocratizare.edu.ro și a dezbaterilor din perioada noiembrie-decembrie 2019, comisia a decis eliminarea și simplificarea unor documente în vederea eficientizării procesului de predare – învățare – evaluare.

Lista de măsuri urmează să fie supusă consultării publice, iar intervențiile privind debirocratizarea vor fi realizate pe etape pe termen scurt (începând – cu semestrul al doilea), mediu și lung (aplicabile începând cu anul școlar 2020-2021) pentru a nu afecta în niciun fel desfășurarea actului educațional”, mai anunță instituția, care a dat publicității o imagine explicativă de tip infografic.

 Măsuri de eliminare:

1. Comisia metodică: se propune desființarea acesteia și realocarea atribuțiilor către alte comisii. Vor fi revizuite atribuțiile Comisiei de curriculum, în sensul acoperirii activităților de didactică și mentorat;

2. Procese verbale: se propune eliminarea obligației de a întocmi procese verbale la activitățile care nu necesită probarea modului de luare a deciziei. De exemplu, la ședința cu părinții se semnează foaie de prezență, dar nu se scrie PV decât pentru subiectele care necesită decizia majorității părinților.

3. Portofoliul dirigintelui: se propune eliminarea. Activitatea de dirigenție nu presupune „acoperirea cu hârtii”, ci intervenție, și este mai valoros ca timpul să fie acordat pentru discuțiile de consiliere necesare;

4. Raportări situație socială: eliminarea obligativității realizării de raportări și analize ale situației sociale a elevilor. De exemplu, situația elevilor cu părinți plecați în străinătate care era realizată de profesori, deși aceștia nu au atribuții din sfera asistenței sociale.

5. Raportări programe de sprijin: eliminarea obligativității realizării în forma actuală a raportărilor aferente programelor sociale Cornul și laptele, Fructe în școli etc. Se va opta pentru raportare integrată, cu asumare de responsabilități și de către personalul unităților administrativ-teritoriale (UAT).

Măsuri de simplificare:

1. Pentru rapoartele și statisticile solicitate de instituții ierarhic superioare sau alte instituții din afara sistemului educațional se propune eliminarea obligativității realizării acestora la nivelul unității de învățământ. Se recomandă completarea în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) a tuturor datelor necesare și extragerea oricăror date necesare raportărilor din datele statistice existente în SIIIR.

2. Portofoliul profesorului: se propune revizuirea și standardizarea conținutului obligatoriu prin punerea la dispoziția profesorului de modele predefinite;

3. Documente pentru activități care presupun ieșirea elevilor din spațiul școlii: se propune simplificarea și soluții care să încurajeze profesorii în planificarea acestor activități, respectiv:

a) încurajarea programelor de voluntariat pentru părinți, care să parcurgă procedurile din legislația din domeniu, ca răspuns la nevoia de supraveghere a copiilor. Se propune modificarea art. 7 lit. (b) din ordinul de ministru nr. 3.637/2016: „să asigure câte un cadru didactic și, după caz, un părinte/tutore/ susținător legal voluntar însoțitor/însoțitori pentru fiecare 10 elevi participanți”;

b) modificarea contractului educațional în sensul introducerii unei prevederi referitoare la posibilitatea implicării părinților/tutorilor/susținătorilor legali, în calitate de voluntari, în organizarea și desfășurarea activităților extrașcolare;

c) modificarea contractului educațional în sensul introducerii unor prevederi care asigură transferul de încredere către cadrele didactice, fără să mai fie nevoie de semnătura părintelui/tutorelui pentru fiecare acțiune în parte.

4. Teste inițiale (predictive): se propune eliminarea obligativității de aplicare a testelor inițiale în situații de continuitate (același profesor, aceeași disciplină).

 5. Condica de prezență: se propune eliminarea rubricii referitoare la tema orei de curs și înlocuirea acesteia cu rubrică referitoare la denumirea disciplinei.

De menționat, Comisia de tăiat hârtii a realizat raportul, dar acesta va fi făcut public anul viitor de ministrul Monica Anisie, se precizează în comunicat. Mai exact „în luna ianuarie 2020 raportul va fi prezentat cu toate măsurile propuse pe termen scurt, mediu și lung”.

Într-o postare pe Facebook în care anunță măsurile, ministrul Anisie a scris că ,,Hârtia” a devenit pentru noi, profesorii, atât de importantă în ultima vreme, încât a ajuns să ne îngreuneze activitatea didactică. În urma întâlnirilor Grupului de Lucru, sunt convinsă că fiecare a înțeles că este nevoie ca profesorii să își dedice toată priceperea și energia copiilor și nu completării unei hârtii inutile”.

De asemenea, în raportul Grupului de Lucru sunt prevăzute și o serie de principii și recomandări destinate profesorilor cu scopul de a eficientiza modul de lucru și activitatea la clasă.

SURSA: gov.ro/Image by Thanks for your Like • donations welcome from Pixabay


7 comments
    1. D~nă Carmen, nici nu veţi găsi vreo referire la comisiile sus~menţionate!
      Unul dintre (multe alte) motive e că destui colegi îşi depun pentru GM adeverinte de apartenenţă la respectivele….

  1. In sfarsit un ministru adevarat, care se gandeste la inutilitatea hartiilor.
    Sper sa aiba succes toate propunerile si sa nu se inventeze alte comisii .
    Sunt foarte, foarte multi ,care vin in scoli cu tot felul de proiecte, iar profesorii sunt obligati sa faca tot felul de hartii, sa – i puna pe parinti sa fie de acord.
    Eu propun sa se termine si cu aceste ONG-uri sau cum s-or mai numi.
    Daca vor activitati sa-si trimita oamenii pe teren ,sa faca EI cu copiii ce cred de cuviinta.
    Sunt multi asa zisi parteneri educationali , care mananca Bani Europeni, dar de fapt profesorii fac hartii si activitati si ei au un loc de munca bine platit.

  2. Excelent! Ma bucur nespus! Sau ,, O, ce veste minunata”! Acum, sarbatorile chiar vor fi mai frumoase si fara stres!!! Doamne ajuta!

  3. Slavă Domnului! Poate, in sfarsit, nu ne vom mai îngropa in hartii inutile si nu vom mai consuma tonner~ul imprimantei din Cancelarie pentru a multiplica “n” si “n” din toate cele… sunt atat de multe ca mi~e si lehamite sa le enumar pe toate!
    Per total, urez din tot sufletul tuturor celor implicaţi în procesul complex al invatamantului, un Craciun fericit, cu multa sanatate, fericire si bucurii alaturi de familii si de cei dragi!
    La Multi Ani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Învățătorii trebuie să se asigure că elevii înțeleg cum trebuie să redacteze răspunsurile, potrivit Ministerului Educației. Nu este permisă sugerarea răspunsurilor de către profesori

Administratorul de test (învățătorul, profesorul) trebuie să se asigure că toți elevii înțeleg cum trebuie să redacteze răspunsurile sau să răspundă sarcinilor de lucru în scris, se arată în Manualul…
Vezi articolul