Ecaterina Andronescu se răzgândește și spune că probele vocaționale de admitere la liceu se susțin de miercuri

41.763 de vizualizări
SURSA: Facebook.com
Ecaterina Andronescu se răzgândește și anulează modificarea de ultim moment: probele vocaționale și de limbi străine pentru admiterea la liceu vor fi susținute de elevii de clasa a VIII-a începând de mâine, așa cum prevedea și până acum calendarul examenelor, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației. Ministrul a precizat că modifică doar „durata de apariție a broșurii cu oferta educațională”, adică repartizarea cifrelor de școlarizare pe licee și școli profesionale. Amintim că sindicatele au acuzat-o că va forța pe București o alocare mărită peste noapte către școlile profesionale, repartizare pe care oficialul ar amâna să o anunțe până după alegerile europarlamentare.

Andronescu a evitat în repetate rânduri să explice Edupedu.ro de ce a semnat ordinul de ministru, ieri, care prevede modificarea calendarului de admitere la liceu, dacă acum declară că nu va publica acel ordin în Monitorul Oficial.

Vezi mai jos răspunsurile integrale de astăzi, 14 mai 2019, ale ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, la întrebările Edupedu.ro:

Edupedu.ro: Ce se întâmplă cu admiterea la liceu? Părinții întreabă când vor susține copiii probele vocaționale?
Ecaterina Andronescu: Avem o lege, avem o regulă. Probele vocaționale merg mai departe.

Edupedu.ro: Deci rămân probele vocaționale ca până acum? Elevii se duc de mâine?
Ecaterina Andronescu: Da, da, da. Se modifică doar durata de apariție a broșurii cu oferta educațională, se prelungește o săptămână.

Edupedu.ro: Retrageți ordinul pe care l-ați semnat ieri?
Ecaterina Andronescu: Un ordin devine ordin când se publică în Monitorul Oficial. Nu suntem și nu am fost într-o asemenea situație.

Edupedu.ro: Dar de ce l-ați semnat?
Ecaterina Andronescu: Ca urmare, s-au inflamat lucrurile inutil.

Edupedu.ro: Dar de ce l-ați semnat?
Ecaterina Andronescu: Vă mulțumesc foarte mult.

Edupedu.ro: Spuneți-mi doar atât: de ce l-ați semnat?
Ecaterina Andronescu: Vă mulțumesc foarte mult. Vă mulțumesc foarte mult.

DOCUMENT Ce decisese ieri Ecaterina Andronescu, într-un ordin de ministru oficial pe care l-a semnat și trimis către inspectorate

Explicațiile de astăzi, 14 mai 2019, furnizate de Ecaterina Andronescu vin după ce în urmă cu doar o zi a semnat un ordin de ministru care prevedea schimbarea datelor la care elevii de clasa a VIII-a ar fi trebuit să susțină examenele vocaționale și de limbă străină pentru admiterea la liceu 2019. Concret, vechiul calendar (despre care Andronescu spune astăzi că rămâne valabil – n.red.) prevede că probele vocaționale și de limbă se susțin pe 15-17 mai 2019.

Cu doar două zile înainte de 15 mai, deci de prima zi de examene, Andronescu a semnat ordinul care poate fi descărcat de mai jos și care amâna probele de aptitudini cu o lună. Paradoxal, ordinul semnat amâna nu doar probele vocaționale, dar și perioada de înscrieri, în condițiile în care părinții își înscriseseră deja copiii la aceste probe. Ordinul de ieri a fost semnat fără niciun avertisment public și fără ca Andronescu să dezbată public această idee. Prin același act, ministrul amâna și afișarea locurilor disponibile în licee și școli profesionale. Astăzi, Andronescu lasă de înțeles că rămâne în picioare, din ordinul de ieri, numai amânarea afișării locurilor disponibile în licee și școli profesionale.

Calendarul probelor de aptitudini conform vechiului ordin și datele de examen din ordinul de ieri:

 

Fragment din ordinul de ieri:

Calendarul de susținere a probelor de aptitudini 2019, conform vechiului ordin de ministru:

 

Citește și:

 

 


4 comments
  1. Doamna Ministru sa nu mai ” fabrice ” ordine ziua in functie de ce a visat cu o noapte inainte. Si noi,părinții copiilor care vor susține aceste examene,ne- am facut un program,ne-am luat concediu in zilele de examen pentru a fii alaturi de copii nostri. Aceste concedii se planifică din timp ( cel putin la locul meu de munca),nu putem să jonglam după ceea ce visează Doamna Ministru.
    Stimată doamnă, decizii si modificari de genul acesta se iau din timp,nu peste noapte. Mai ales că deciziile respective nu va implica doar pe dumneavoastra!
    Cu respect!

  2. Buna ziua!

    Este anormal sa se modifice legi, ordine, etc. de azi pe maine! Bine ca s-a renuntat si se desfasoara probele in perioada stabilita initial, respectiv 15 – 17 mai!
    Dar mai este o problema care ar fi trebuit discutata si solutionata de la bun inceput! Nimeni nu spune nimic cu privire la probele de aptitudini care se suprapun cu probele de limba moderna sau materna!!! Sunt copii care doresc sa sustina proba de limba moderna si sa intre si la un liceu de arte, de exemplu, iar probele sunt in aceeasi zi! Ce se intampla cu acesti copii???
    PS. Eu expun un caz concret, al fetitei mele, care doreste sa sustina proba de limba engleza(proba scrisa fiind programata maine, 15.05.2019) si vrea sa sustina si proba de aptitudini la arte plastice si arhitectura(proba programata tot maine, 15.05.2019. Cum se procedeaza in acest caz????

    Poate sa raspunda cineva la aceasta speta?

    Multumesc,

    Olteanu Cristina

    1. Probele de aptitudini si proba de limba straina sunt programate in perioada 15-17 mai 2019.
      Deci la solicitarea parintelui, scoala ar trebui sa programeze elevul in zile diferite pentru aceste probe

  3. Edupedu.ro: Dar de ce l-ați semnat?
    Ecaterina Andronescu: Ca urmare, s-au inflamat lucrurile inutil.

    Edupedu.ro: Dar de ce l-ați semnat?
    Ecaterina Andronescu: Vă mulțumesc foarte mult.

    Edupedu.ro: Spuneți-mi doar atât: de ce l-ați semnat?
    Ecaterina Andronescu: Vă mulțumesc foarte mult. Vă mulțumesc foarte mult.

    De proastă cel mai probabil…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Caietul de observații zilnice și condica de evidență a activității didactice pentru educatoare, publicate de Inspectoratul Școlar Județean Bihor. Descarcă catalogul grupei, planificarea anuală, planul de activitate săptămânal și raportul de evaluare inițială

Caietul de observații zilnice asupra copilului și condica de evidență a activității didactice la nivel preșcolar au fost publicate de Inspectoratul Școlar Județean Bihor. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început…
Vezi articolul

Pentru rezultate de excepție la examenele internaționale, pregătirea temeinică, cu cel puțin un an înainte, e esențială. “Le recomand elevilor să înceapă pregătirea din clasa a X-a” susține Georgiana Popovici, doctor în matematică (P)

Meditațiile la matematică pentru examene internaționale sunt necesare? Ce contează pentru părinți și elevi deopotrivă este atingerea obiectivelor: calificative care deschid ușile celor mai bune universități. Liceenii români iau tot…
Vezi articolul

Profesorii vor fi motivați să creeze discipline pe care să le aleagă elevii din oferta școlii, în noile planuri-cadru de liceu, spune directoarea Alina Bărăian: Vom avea nevoie să ridicăm costul standard per elev, altfel riscăm să eșuăm reforma

Alina Bărăian, directorul Colegiului Național „George Barițiu” din Cluj-Napoca, a analizat noile propuneri de planuri-cadru, subliniind importanța feedbackului descriptiv pentru echipa care a lucrat la acestea. „Mă bucur că suntem…
Vezi articolul

Peste 160 de elevi au cerut înscrierea la școli în județul Bistrița-Năsăud în 2024-2025, după ce s-au întors din străinătate / Majoritatea sunt elevi de clase primare întorși din Germania și Spania – raport al inspectoratului școlar

Peste 160 de elevi care au locuit în alte țări au cerut înscrerea la școli din Bistrița-Năsăud, potrivit Raportului privind starea învățământului pe județ, în 2024-2025, publicat recent de inspectoratul…
Vezi articolul