ULTIMA ORĂ Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 25 de ani și grad didactic I se va aplica și în anul școlar 2025-2026 – clarificare într-o nouă ordonanță de urgență

63.053 de vizualizări
Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com
Reducerea normei didactice cu două ore săptămânal pentru profesorii cu vechime de peste 25 de ani și grad didactic I se va aplica și în anul școlar 2025-2026, conform OUG nr. 4 din 20 februarie 2025, în care se clarifică faptul că amânarea prevederii din legea învățământului preuniversitar pentru profesorii cu peste 15 ani vechime din OUG 156/2024 nu afectează dreptul profesorilor cu peste 25 de ani vechime.
  • Amânarea aplicării unei prevederi din legea învățământului preuniversitar în trei ordonanțe de urgență:

Clarificarea legislativă vine în urma amânării prevederii privind reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime mai mare de 15 ani și grad I din Legea învățământului preuniversitar.

Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime

Norma didactică de predare-învățare-evaluare a profesorilor cu o vechime în învățământ de peste 15 ani și cu gradul didactic I se poate reduce cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, conform Legii învățământului preuniversitar, articolul 207 alin. (11).

Foto: captură legislatie.just
  • Amânarea acestei prevederi a avut loc în decembrie 2023 prin OUG, care stabilea totuși că profesorii cu peste 25 de ani vechime și grad didactic I pot cere reducerea normei didactice cu două ore, fără diminuarea salariului.

Art. XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023:

„Până la intrarea în vigoare a prevederilor art. 207 alin. (11) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, beneficiază de reducerea normei didactice de predare-învățare-evaluare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I.”

  • Însă aplicarea aplicarea prevederii din legea învățământului preuniversitar a fost amânată din nou de Guvern prin OUG nr. 156 din 30 decembrie 2024, astfel că reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I se va aplica din anul școlar 2026-2027.

Această amânare a încurcat reducerea normei pentru profesorii cu vechime de peste 25 de ani și, pe 12 ianuarie 2025, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au cerut Ministerului Educației să clarifice baza legală pentru fiecare categorie.

În plus, pe 18 ianuarie, sindicatele au transmis o adresă către inspectorate, în care au atras atenția că profesorii cu 25 de ani vechime și gradul I pot obține reducerea normei didactice cu două ore și că școlile trebuie să țină cont de cererile depuse la constituirea posturilor și catedrelor.

  • Acum, Guvernul a clarificat situația profesorilor cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I, care solicită reducerea normei didactice, prin OUG nr. 4/2025, prin care reducerea normei didactice pentru profesorii cu peste 25 de ani vechime și grad I se aplică și în anul școlar 2025-2026.

Art. IV — Prevederile art. XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și în anul școlar 2025-2026.

DOCUMENT DESCARCĂ OUG nr. 4/2025:

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și
Profesorii cu 25 de ani vechime și gradul I pot obține reducerea normei didactice cu două ore, atrag atenția sindicatele într-o adresă către inspectorate: Școlile trebuie să țină cont de cererile depuse, la constituirea posturilor și catedrelor
OFICIAL Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I se va aplica din anul școlar 2026-2027, după încă o amânare
Reducerea amânată de Guvern a normei didactice pentru profesorii cu vechime mai mare de 15 ani încurcă reducerea normei pentru profesorii cu vechime de peste 25 de ani, din legea anterioară. Sindicatele cer Ministerului Educației să clarifice baza legală pentru fiecare categorie


13 comments
  1. Un profesor pentru Educație timpurie de ce nu beneficiază de această ordonanță????

  2. Care este diferența dintre un profesor și un învățător? Numai profesorii obosesc?

  3. am 38 de ani vechime, niciodată nu am avut norma redusa pentru ca nu a acceptat Consiliul de administrație, ba am primit și 4 ore în plus ca nu a vrut nimeni sa vina pentru 4 ore.
    Celui care zice sa ieșim la pensie ,îi spun ca eu aș vrea, dar legea nu ma lasă.
    Celui care zice ca sunt doar mofturi și ca alții lucrează 8 ore și nu plâng, îi răspund sa facem schimb de joburi pentru o luna,mai vorbim apoi.
    (am avut proful de religie bolnav, a venit dascălul de la biserica sa-l suplinească,are studii pedagogice ,dar nu a predat niciodată.Ce crezi, după o luna era epuizat psihic.)

  4. Cei care muncesc cel purin 8 ore pe zi, nu sunt stresati ? Jena sa fie celor care propun diminuarea normei,care e mica, nici la 4 ore pe zi , vezi Doamne se pregatesc acasa, dar ceilalti care muncesc nu se documenteaza, sunt cumva platiti?

    1. Ușor de spus, stați 8 ore la lucru apoi veniți acasă și vă relaxați. Un profesor merge acasă și își pregătește lecțiile pentru a doua zi, concepe teste, fișe de lucru pentru elevi, corectează teste și mai trebuie să se și perfecționeze, abia apoi mai are timp să se relaxeze, dacă îi mai rămâne timp, dacă e diriginte are și mai multe pe cap. În plus sunt profesori care au câte o oră pe săptămână cu fiecare clasă la care predau ceea ce înseamnă un volum de muncă mult mai mare la corectarea testelor și nu numai. Poți avea până la 20 de clase cu o medie de 25 de elevi pe clasă, pot fi și 33 într-o clasă. Pentru că vorbeai de stres. În plus unii fac naveta la locul de muncă, cu trenul și poate pierd timp și prin gări.

    1. Se pare că nu! Daca ar fi, ar ști că reducerea normei se face de la 18 ore la 16, ar ști că doctoratul echivaleaza cu gradul didactic I, ar ști că în momentul în care spui profesor, spui cadru didactic. Nu toți dintre cei ce postează sunt și cunoscători! O primăvară frumoasă și binecuvântată tuturor!

  5. poate spun că NU o mai aplica profesorilor consilieri școlari deși până acum au aplicat o …poate spun că în acest an scolar unele județe au scăzut norma consilierilor,alte județe nu! că deh…legea e pe judete

  6. Incurajarea nemuncii. Nu inteleg de ce nu ies la pensie. Sa iasa si astia la 45 de ani ca sunt stresati de atata invatat, predat si produs analfabeti functional.

    Norma ar trebui sa fie scazuta pentru debutanti, sa zicem in primii doi ani de munca, nu pentru veterani.

    1. Nu au cum să iasă la pensie cu 25 ani de vechime pentru că nu au vârstă de pensionare deci mai calculează odată înainte sa spui o prostie!

    2. cred că nu lucrați în învățământ daca puteti gândi așa ceva…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Protest în fața Guvernului, anunțat de sindicatele profesorilor pentru miercuri la prânz. Stavri, FSLI: Un profesor ar fi trebuit să aibă 5.200 de lei în 2022, dar are 3.000. Nu avem nici o speranță că legea salarizării s-ar putea aplica vreodată

Miercuri, 25 mai, între orele 11-13, trei federații reprezentative din învățământ protestează în fața Palatului Victoria, pentru că Guvernul încă nu a aplicat legea Salarizării, la 2 ani de la…
Vezi articolul

Profesoara Dorica Boltașu: Învățarea diferențiată și individualizată nu poate fi asigurată în învățământul de masa, cel de stat, cu 33 de elevi în clasă, dintre care 3 sunt cu CES / Statul nu a angajat pe nimeni să ne ajute și noi rămânem responsabili de toți

Dorica Boltașu, profesoară la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din București, a vorbit, la emisiunea InfoEdu difuzată la TVR Info duminică 23 martie, despre lipsa sprijinului pentru elevii cu CES (cerințe educaționale…
Vezi articolul

Partidul extremist AUR vrea ca elevii și profesorii să cânte imnul național și să spună rugăciunea „Tatăl nostru” la începutul fiecărei zile de școală – proiect de lege / Cei care refuză trebuie să dea în scris

Partidul extremist AUR a depus în Parlament un proiect de lege prin care propune ca în toate școlile din România ziua să înceapă cu intonarea imnului național și rostirea rugăciunii…
Vezi articolul

Până pe 31 mai, se pot depune proiecte pentru formarea a 100.000 de profesori în pedagogie digitală. Prioritară este formarea profesorilor din mediul rural și zone defavorizate / Ministerul Educației a scos termenul „non-binar” din Ghidul solicitantului

Ministerul Educației a lansat apelul pentru formarea a peste 100.000 de profesori în pedagogie digitală, de 80 de milioane de euro. Valoarea unui proiect este de minim 2,4  milioane euro…
Vezi articolul

Ministrul Educației din Marea Britanie le cere profesorilor retrași din activitate să se întoarcă în clase pentru a-i suplini pe colegii absenți din cauza creșterii cazurilor de infectare cu varianta Omicron a Covid-19

În Marea Britanie, profesorii retrași din activitate (out-of-work) sunt chemați în școli pentru a-și putea înlocui colegii dacă va fi lipsă de personal didactic, pe fondul răspândirii variantei Omicron în…
Vezi articolul