ULTIMA ORĂ Școlile și grădinițele fac angajări – Guvernul a suplimentat numărul de posturi cu 750 de locuri de muncă pentru personal didactic auxiliar și nedidactic. Măsura vine după ce în ianuarie au fost date afară peste 1.200 de persoane din astfel de posturi

8.814 vizualizări
Foto: captură youtube.com / Peter Camiciottoli
Guvernul a suplimentat numărul de posturi din Învățământ cu 750 de locuri de muncă pentru personal didactic auxiliar și nedidactic, potrivit hotărârii adoptate în ședința de joi seară. Secretarul general al Ministerului Educației, Ioana Lazăr, a fost cea care a participat în locul ministrului Monica Anisie la ședință, aceasta propunând introducerea pe ordinea suplimentară a HG-ului.

Școlile și grădinițele fac angajări

Ludovic Orban: Ministerul Educaţiei, sunteţi pregătiţi cu actul normativ?
Ioana Lazăr: Ministerul Educaţiei vă adresează respectuos solicitarea de a fi de acord cu introducerea pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre pentru modificarea hotărârii de guvern nr 24 din 2020 privind organizarea şi funcţionarea MEC în sensul în care se suplimentează numărul de posturi pentru sistemul de învăţământ preuniversitar, vorbim despre personal nedidactic şi didactic auxiliar cu un număr de 750 de posturi.
Ludovic Orban: Ce am discutat la videoconferinţa cu inspectorii şcolari generali.
Ioana Lazăr: Da.
Ludovic Orban: Personal nedidactic, practic, suplimentare…
Ioana Lazăr: Da.
Ludovic Orban: 750 de posturi. Bine. De acord.
Ioana Lazăr: Mulţumim.

La scurt timp după prezentarea în Guvern, proiectul de act normativ a fost publicat și pe site-ul edu.ro, al Ministerului Educației.

Hotărârea are un singur articol.

„La anexa nr. 8, la note, litera c) va avea următorul cuprins:
„c) Numărul total de posturi din învăţământul preuniversitar de stat, inclusiv învăţământul special, centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională este de 286.710 posturi.

În nota de fundamentare este explicată nevoia acestor posturi: ” Cursurile școlare au început în condițiile instituirii stării de alertă, organizarea activităților didactice făcându-se în mod diferențiat, prin respectarea unor măsuri stricte de igienă și distanțare socială, fapt care atrage micșorarea numărului de elevi într-o clasă, cu creșterea a numărului de clase și implicit de posturi.

În acest context, pentru a se putea asigura un act educațional de calitate, precum și respectarea măsurilor de igienă în învățământul preuniversitar, este necesară suplimentarea
numărului de posturi pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar de stat în anul școlar 2020-2021„.

Măsura vine după ce Guvernul a suplimentat pe 11 septembrie cu 500 numărul de posturi pentru învățământul preuniversitar, în anul 2020-2021. În fundamentarea acelei decizii au fost folosite același argumente.

Potrivit unui ordin aflat în consultare la Ministerul Sănătății atribuțiile personalului didactic auxiliar și ale personalului nedidactic se vor comnpleta cu unele noi:

  • Informează operativ personalul medical al unității de învățământ în situații de necesitate de ajutor medical și oferă, în caz de nevoie, ajutor personalului medical în rezolvarea situației. Anunță și conducerea unității.
  • Apelează Serviciul unic de urgență 112 în situații de urgențe medicale.
  • Informează operativ dirigintele, directorul unității de învățământ și, după caz, părinții în situații de necesitate de ajutor medical.
  • Asigură comunicarea eficientă a cabinetului medical școlar cu părinții, în caz de accidente sau afecțiuni ale preșcolarilor și elevilor.

Măsura prin care Școlile și grădinițele fac angajări vine după ce în ianuarie 2020 Ministerul Educației anunța că 1,53%” din numărul posturilor didactice auxiliare și nedidactice din sistemul de învățământ preuniversitar „se vor vacanta”, după intrarea în vigoare a OUG 1/2020. Ordonanța prevedea că detașările se pot se realiza numai cu personal angajat în instituții și autorități publice. Sindicatele din Educație anunțau atunci că școlile și grădinițele rămân fără contabili, fochiști, bucătari sau șoferi, și cereau Guvernului să găsească o soluție la interzicerea detașărilor.


1 comment
  1. Suplimentare de clase pe cand?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mihaela Popa, fost secretar de stat în Educație: Cine o „consiliază” pe doamna Ministru? Subiectele la BAC nu trebuie să fie „grele” sau „ușoare”, ci să verifice cunoștințele. Declarația sa ignoră realități naturale ale copilului

Fostul secretar de stat din Ministerul Educației Mihaela Popa critică dur catalogarea subiectelor de la Bacalaureat ca fiind „ușoare” de către ministrul Ligia Deca și invocarea de către oficial a…
Vezi articolul

Posibilitatea ca școala să decidă cursuri față în față pentru toate clasele, chiar dacă localitatea este în scenariul 2, precum și permiterea interacțiunii profesor-elev – cerute oficial de părinți. Propunerile de modificare a ordinului comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației

Posibilitatea interacţiunii profesor-elev prin deplasarea elevului la tablă şi a profesorului la banca elevului, acordarea către școală a puterii de a decide să cheme la cursuri față în față și…
Vezi articolul

Salariile din învățământ vor fi înghețate în viitoarea Lege a salarizării, susține FSLI într-un mesaj către profesori: Trebuie să protestăm! Acest lucru îl putem face prin neparticiparea la nerelevantele simulări ale examenelor naționale

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ transmite că „avem informații că, în viitoarea Lege a salarizării care trebuie adoptată în luna august 2026, salariile din învățământ vor fi înghețate”. Reprezentanții profesorilor…
Vezi articolul

Liga Studenților Iași acuză că mai mulți profesori de la UMF Grigore T. Popa ar fi comis abuz în serviciu și șantaj, pentru că ar fi condiționat accesul la examene de vaccinarea studenților împotriva Covid-19

Liga Studenților din Iași anunță că a depus un denunț pentru sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, prin care acuză cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie…
Vezi articolul