Un elev de 14 ani și-a înjunghiat colegul de clasă, la o școală din Galați. Ironia sindicatului Europol: Polițiștii nu au mai apucat să facă „abuz” ca și cei de la Ilfov

764 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Un elev de 14 ani și-a înjunghiat marți un coleg de clasă într-o școală din Galați. Între cei doi ar fi izbucnit un conflict în pauză, relatează Antena3, scrie G4Media.ro.

Sindicatul Europol a reacționat, ironizând faptul că polițiștii din județul Ilfov au fost criticați în presă chiar luni după ce acțiunea lor cu rol preventiv dintr-o școală a fost catalogată drept un „abuz”, părinții unor elevi acuzându-i pe polițiști că i-au controlat pe copii în ghiozdane nejustificat, potrivit surselor citate.

„La o școală generală din Galați, polițiștii nu au mai apucat să facă “abuz” ca și cei de la Ilfov. În pauza dintre ore, pe fondul unor discuții aprinse, unul dintre elevi a scos un cuțit din buzunar și i-a aplicat celuilalt repetate lovituri la nivelul toracelui, antebrațului și hemitoracelui până când s-a prăbușit la pământ. Dacă inițial fapta a fost încadrată ca fiind infracțiune de “loviri și alte Violențe, din cauza gravității loviturilor, fapta va fi reîncadrată ca “tentativă la omor”. Așteptăm de această dată ca părinții să formuleze plângeri penale împotriva polițiștilor pentru că nu au desfășurat activități preventive cum au realizat colegii de la Ilfov”, a transmis Europol pe contul de Facebook.

Incidentul de marți a avut loc la o școala gimnazială din Movileni, județul Galați. Conflictul a izbucnit între doi copii de 13 şi 14 ani, relatează Antena3. Potrivit martorilor, elevul de14 ani, după mai multe îmbrânceli, ar fi scos un briceag din pantaloni și și-a înjunghiat de mai multe ori colegul de clasă, în pauza dintre orele de curs. La fața locului, după un apel la 112 a sosit ambulanța, mai scrie G4Media.ro.

Conform surselor citate, copilul de 13 ani a fost transportat la Spitalul de Copii din județul Galați, iar elevul de 14 ani a fost dus la poliţie, acolo unde în prezența părinților a dat mai multe declarații. Ulterior a fost lăsat să plece acasă până când anchetatorii vor stabili cu exactitate încadrarea faptei,  după ce va ieși raportul medicul medico-legal. Pentru că a împlinit 14 ani elevul poate răspunde în faţa legii şi poate fi cercetat penal în funcţie de cum vor încadra anchetatorii faptele sale.


2 comments
  1. Copilul criminal se va întoarce in scoală deoarece nu mai poate fi exmatriculat conform noului ROFUIP. Ancheta polițiștilor poate dura ani de zile așa ca victima, ceilalți elevi si profesorii vor trebui sa il suporte cumva pe micul criminal… ce distracție. De la intrarea in vigoare a noului ROFUIP cazurile de violenta, bătăi, amenințării, injurii, loviri etc a crescut foarte mult deoarece copii știu ca nu mai pot fi sancționați aproape deloc (de media la purtare si celelalte sancțiuni nici nu le pasa).

  2. Europol își apără milițieni care plătesc salariul ciripitorului media și încearcă să justifice abuzurile meltenilor prin invocarea unei agresiuni, însă abuzatorii nu au descoperit nimic, niciodată, iar intervențiilor lor pompieristice au dus, în marea majoritate a cazurilor, la victime. În aceste noi ”structuri” ale polițienilor și-au găsit locul doar grade mari, unii aproape de pensie -probabil pentru că au venituri mai mari și le-a fost asigurat un loc bun de dormit pe ei, însă fără să aibă vreo pregătire psihologică; continuând să acționeze ca orice alt milițian – despre care, teoretic, știm că nu mai există.
    Această castă a așa-zișilor apărători ai legii, constituiți într-o adevărată ”famiglia”, în care componenții se supun (în mare majoritate) orbește ordinelor, chiar și în cazul în care ordinele sunt ilegale, chiar dacă presiunile și ordinele superiorilor sunt prevăzute în codul penal. Cauza este politizarea numirilor în funcțiile de conducere din poliție și strânsele legături de subordonare între șefii numiți și politrucii care dispun diverse mizerii, pentru a-și proteja interesele mizerabile.
    Am avut un șef al IPJ care a fost împuternicit de patru ori (vreo doi ani) iar după acea perioadă, ce să vezi, a candidat de unul singur pentru post și l-a câștigat. Legal, cu examen… Polițiștii au dispărut din peisaj, intervin greu și doar dacă sunt solicitați prin SNUAU, altfel mafia și bombardierii fac tot ce le trece prin cap…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea „Babeș-Bolyai” a picat testul de integritate și transparență în privința analizei tezei ministrului de Interne, Lucian Bode, spune jurnalista Emilia Șercan / Decizia Comisiei de Etică este una politică

Verdictul Comisiei de Etică din cadrul Universității Babeș-Bolyai privind acuzațiile de plagiat din teza de doctorat a ministrului de interne Lucian Bode este unul politic, consideră Jurnalista Emilia Șercan, scrie…
Vezi articolul

BREAKING Greva generală în școli continuă, iar joi va fi miting de amploare în București. Liderii sindicali, după discuția informală cu premierul Ciucă și liderul PSD Marcel Ciolacu: Nu am primit o soluție în așa fel încât să fim mulțumiți. În acest ritm vom avea, Doamne ferește!, săptămâni de grevă

Continuă greva generală în Educație, asta au transmis liderii sindicali după întâlnirea informală de marți, de la Guvern. Aceștia au anunțat că pregătesc un miting de amploare pentru joi, în…
Vezi articolul

Cele mai frecvente întrebări ale școlilor, primăriilor și Consiliilor Județene legate de apelul de un miliard de euro pentru dotarea laboratoarelor de informatică și de științe, a cabinetelor școlare și a claselor cu mobilier și răspunsurile Ministerului Educației

“Analiza de nevoi din 2022 a școlilor acoperă doar parțial obiectul apelului de proiecte pentru ‘dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar’. De aceea…
Vezi articolul