Un student român de la Universitatea Manchester a câștigat Premiul Nobel Junior 2019 pentru Economie: Ștefan Pricopie a obținut premiul cu teza sa despre Brain Drain

30.296 de vizualizări
Stefan Pricopie / Foto: Arhiva personala
Ștefan Pricopie, absolvent al Universității Manchester, a câștigat Global Undergraduate Awards 2019 – cunoscut ca Premiul Nobel Junior, la secțiunea Economie. Pricopie a fost desemnat astăzi câștigător al premiilor acordate sub patronajul președintelui Irlandei, pentru teza sa de licență despre învățământul public și fenomenul de brain drain.
  • Premiul Nobel pentru Studenți (The Global Undergraduate Awards, cunoscut ca junior Nobel Prize) desemnează cele mai importante lucrări de absolvire a facultății, pe 25 de discipline din domenii precum arta, științele exacte și științe umaniste. Premiile sunt acordate sub patronajul președintelui Irlandei, Michael D. Higgins.
  • În competiție s-au înscris peste 3.400 de persoane, de la 338 de universități din 50 de țări, și reprezintă una dintre cele mai importante distincții pentru studenții de nivel licență / master din mediul universitar internațional.

Ștefan Pricopie are 22 de ani și în iunie 2019 a absolvit cu High First-Class Honours programul de economie-matematică din cadrul Facultății de Științe Sociale de la Universitatea Manchester, UK. Teza de dizertație, care este și cea pentru care a primit Premiul Nobel Junior 2020 pentru Economie, se intitulează “Public Education and Brain Drain”. Tatăl lui Ștefan Pricopie este Remus Pricopie, fost ministru al Educației și rectorul SNSPA.

Anunțul făcut cu puțin timp în urmă, pe site-ul Global Undergraduate Awards:
Foto: undergraduateawards.com

Tot anul acesta, tânărul a primit premiul special din partea Decanului Facultății de Științe Sociale – Dean’s Award for Achievement.

În prezent, Ștefan Pricopie își continuă studiile la Universitatea din Manchester, la programul de Data Science for Social Policies.

  • În 2018, un alt student român a obținut premiul, însă în domeniul Informatică. Cristian Bodnar, absolvent al Universității din Manchester, a câștigat Premiul Nobel Junior pentru Informatică în 2018, potrivit HotNews.ro.

În 2014, Ștefan Pricopie a obținut medalie de bronz la Olimpiada Națională de Matematică. Tânărul a studiat în România la mai multe școli, Complexul Educațional Lauder-Reut, Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și Liceul Teoretic de Informatică București – ICHB. Pasionat de șah, pentru mai bine de 10 ani a fost membru al Clubului Sportiv Otopeni – Secția de Șah.

Global Undergraduate Awards 2019 vor fi acordate în perioada 11-13 noiembrie 2019, la Dublin, la UA Global Summit 2019, organizat sub patronajul Președintelui Irlandei, Michael D. Higgins. Inițiat în 2008, programul a fost lansat inițial pentru studenții universităților din Irlanda. Vezi aici mai multe despre The Global Undergraduate Awards

 


1 comment
  1. Excelent! Excepțional! Minunat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Completarea fișei de admitere la liceu 2024, recomandările Inspectoratului Școlar Județean Iași: Fă diferența între ceea de îți dorești și ceea ce poți. Gândește-te ce domeniu de activitate te atrage mai mult

Mai multe recomandări pentru completarea fișei de admitere la liceu 2024 au fost făcute de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași pentru absolvenții ciclului gimnazial, care se pregătesc ca de joi,…
Vezi articolul
Postlicealele Ministerului de Interne

Încadrare profesori 2026-2027. Planificarea proiectelor școlilor pentru analizare, corectare și avizare a fost făcută de către ISJ Mureș – document / Sindicatele din Educație atrag atenția că peste 2.000 de posturi sunt puse în pericol doar prin creșterea numărului de elevi la clasă

Inspectoratul Școlar Județean Mureș a publicat planificarea școlilor pentru analizarea, corectarea și avizarea proiectului de încadrare a personalului didactic de predare, precum și a ofertei de posturi didactice/catedre vacante/rezervate pentru…
Vezi articolul

Președintele Iohannis, către profesori: Continui să susțin creșterile salariilor din 1 ianuarie 2024 / Societatea nu v-a arătat mereu aprecierea și recunoștința care vi se cuvin, spune acesta

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis profesorilor că susține creșterile salariilor din 1 ianuarie 2024. Declarația a fost făcută la festivitatea de deschidere a noului an școlar, organizată la Școala…
Vezi articolul

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, arată spre profesori pentru încărcarea materiei la matematică: Foarte mulți colegi, din păcate, fac lucrurile cum le făceau odată. În loc să urmeze programa școlară și manualul, care sunt identice, se duc spre auxiliare care uneori nu sunt adaptate copiilor

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, a vorbit, la DC News, despre încărcarea materiei la matematică: „Foarte mulți colegi, vorbesc de matematică, din păcate, fac lucrurile cum le făceau…
Vezi articolul