Un studiu prin care au fost transferați neuroni umani în creierul unor șoareci de laborator, coordonat de un cercetător român

409 vizualizări
Sergiu Pașca / Foto: schizophreniaresearchsociety.org
Un studiu prin care au fost transferați neuroni umani în creierul unor șoareci de laborator a fost coordonat de un cercetător român de la Stanford University (SUA), scrie biziday.ro. Este vorba despre profesorul de psihiatrie Sergiu Pașca.

Această demonstrație a cercetătorilor, care arată că neuronii proveniți din celulele umane pot colabora cu celulele nervoase ale rozătoarelor vii, ar putea pava drumul pentru descoperiri revoluționare, precum modalități de a testa terapii pentru diferite afecțiuni psihiatrice și neurologice.

“Tulburările psihice reprezintă o povară uriașă pentru societate și este foarte, foarte clar că avem nevoie de modele mai bune pentru studierea acestora. Vedem adesea pacienți și familii disperate. Nu este timp de pierdut”, a declarat Sergiu Pașca, coordonator al studiului și profesor de psihiatrie la Universitatea Stanford.

Totuși, celulele neuronale folosite de cercetători doar imită deocamdată creierul uman. Nu pot dezvolta vase de sânge, ceea ce înseamnă că nu pot primi nutrienți.

Citește articolul complet pe Biziday.ro
Citește și:
Savantul Sergiu Pașca a primit premiul IBRO – Dargut și Milena Kemali pe 2022, pentru cercetare în domeniul neuroștiințelor fundamentale și clinice, în valoare de 25.000 de euro
Tânărul cercetător român Sergiu Pașca este laureatul Premiului Judson Daland 2021, în valoare de 50.000 de dolari, pentru „realizări remarcabile în investigații clinice orientate către pacient”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mesaj către directorii de școli, pentru înscrierea în apelul cu 200.000 de euro per proiect, deschis până pe 16 iulie: E bine ca noi, profesorii, să fim realiști și să ne punem mintea la muncă și să creăm o școală așa cum dorim noi, să încetăm să ne mai văităm că nu ne lasă sistemul – Viforel Dorobanțu, directorul școlii-pilot de la Curcani, Călărași

Îndemn la înscrierea în programul de școli-pilot făcut de unul dintre directorii care derulează un program-pilot încă din 2022, de la prima ediție. Este vorba despre Viforel Dorobanțu, directorul Școlii…
Vezi articolul

EXCLUSIV Acuzații grave de imixtiune în subiectele de la Bacalaureat 2024 – Mai mulți profesori ar fi fost aduși la cererea Ligiei Deca să pună presiune pe cei care fac subiectele să scadă dificultatea – surse / Ligia Deca: La nivelul conducerii ministerului nu a existat niciodată o interferență cu procesul firesc de elaborare a subiectelor

Acuzații grave de imixtiune în grupurile de experți care au conceput subiectele de la Bacalaureatul 2024 și de presiune exercitate de conducerea politică a Ministerului Educației, cu scopul ca experții…
Vezi articolul