Edupedu.ro
  • Știri
    • Clasa Pregătitoare
    • Știri Grădiniță
    • Știri Învățământ Primar
    • Știri Gimnaziu
    • Știri Liceu
    • Știri Universitate
    • Statistici
  • EduCare
    • Utilitar
    • Sprijin
    • Internațional
    • Contact
  • Analize
  • Evaluare Națională 2023
  • Bac 2023
  • BCR pentru comunitate
Statistici blog
  • 210.854.196 vizite
Edupedu.ro

Știri la zi despre educație

  • Știri
    • Clasa Pregătitoare
    • Știri Grădiniță
    • Știri Învățământ Primar
    • Știri Gimnaziu
    • Știri Liceu
    • Știri Universitate
    • Statistici
  • EduCare
    • Utilitar
    • Sprijin
    • Internațional
    • Contact
  • Analize
  • Evaluare Națională 2023
  • Bac 2023
  • BCR pentru comunitate

EduPedu.ro este o organizație non-profit și depinde de tine

Donează

EduCare

Hub informațional educațional pentru refugiații ucraineni
  • Română
  • English
  • Українська
  • RO Flag
  • EN Flag
  • UK Flag
  • UTILITAR
  • SPRIJIN
  • INTERNAȚIONAL
  • CONTACT
Promovează-ți inițiativele de sprijin pentru refugiați
Pentru sprijin și informații email
  • EduCare
  • Sprijin

LISTA La ce inspectorate școlare pot face cursuri de Limba română refugiații din Ucraina

Redacția
  • 18 octombrie 2022
  • 6 minute read
  • No comments
640 de vizualizări
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com
Total
39
Shares
39
0
0
0
0
0
Inspectoratele Școlare din Sibiu, Timiș, Suceava, Iași, dar și din alte 6 județe organizează cursuri de Limba română pentru refugiații din Ucraina. În cele mai multe cazuri, cei care predau limba română sunt profesori cunoscători de limba engleză, rusă sau ucraineană. Vezi mai jos, în articol, unde au loc cursurile de limba română, în ce zile și în ce interval orar.
  • EduCare este un proiect Edupedu.ro în parteneriat cu Fundația Bosch România care asigură informații și date corecte din domeniul educației, date obținute din surse oficiale, verificate și mai ales utile. Acest hub informațional educațional pentru sprijinul refugiaților va cuprinde și informații despre activitățile sau inițiativele organizațiilor sau entităților care se adresează acestora. Vocea comunității se va face și ea auzită, pentru că interacțiunea cu refugiații ucraineni trebuie să fie reală și firească.

Edupedu.ro a trimis solicitări inspectoratelor școlare județene pentru a afla informații despre cursurile de limba română pentru elevii ucraineni. Consultă mai jos datele adunate.

În județul Sibiu, cursurile de inițiere în limba română au loc la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaș, potrivit inspectoratului școlar. Această unitate de învățământ a centralizat cererile pentru copiii cu statut de audienți din Ucraina.

Programul cursului de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaș: 1 an școlar, 4 ore pe săptămână / grupă de studiu.

Inspectoratul școlar informează că cei care vor preda limba română refugiaților din Ucraina vor fi profesori români cu specialitatea limba și literatura română – limba și literatura engleză, sprijiniți de cadre didactice ucrainene refugiate.

La sfârșitul cursului de inițiere în limba română, elevii vor participa la o sesiune de evaluare a competențelor lingvistice. Evaluarea nivelului de cunoaștere a limbii române are în vedere verificarea următoarelor competențe:

  • înțelegerea semnificației globale a unor mesaje orale;
  • construirea unor enunțuri coerente pe o temă dată;
  • citirea unor texte și desprinderea semnificației lor globale;
  • scrierea corectă a unor enunțuri;

Și Inspectoratul Școlar Județean Timiș va organiza cursuri de limba română pentru refugiați. Conform inspectoratului, cursurile vor avea loc la Școala Gimnazială nr. 2 din Timișoara, după ora 15. Formatorii vor fi profesori români, vorbitori de limba ucraineană.

Cursul are ca obiectiv dobândirea următoarelor competențe:

  • înțelegerea unor mesaje orale;
  • construirea orală a unor enunțuri coerente pe o temă dată;
  • citirea unor texte și înțelegerea lor;
  • scrierea corectă a textelor.

Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea desfășoară cursurile de limba română în trei locații: la Inspectoratul Școlar Județean (luni: 15:00 – 16:30; miercuri: 15:00 – 16:30), la Liceul Tehnologic de Turism din Călimănești (joi: 15:00 – 17:00) și la Hotelul Aurora din Olănești (vineri: 15:00 – 17:00).

Cursul este predat de un profesor cunoscător de limba rusă.

Inspectoratul Școlar Județean Iași ține cursuri de limba română. Activitatea are loc în Centrul de Învățare a Limbii Române, situat în corpul C al Inspectoratului Școlar Județean Iași, din strada Nicolae Bălcescu nr. 26, Iași. Zilele în care copiii și adulții din Ucraina pot participa la cursuri sunt: marți, miercuri și joi, în intervalul orar 16.00 – 18:00.

Acest curs este susținut de un profesor care cunoaște atât limba rusă, cât și limba ucraineană. La finalul programului de învățare a limbii române, beneficiarii cursului, în urma evaluării, pot obține un certificat lingvistic care să ateste cunoștințele și competențele de utilizare a limbii române, potrivit inspectoratului școlar.

În județul Galați, refugiații din Ucraina pot învăța limba română la Liceul Teoretic „Dunărea” din Galați. Cursul se desfășoară trei zile pe săptămână, câte două ore, adică șase ore pe săptămână, iar programul este realizat de școala organizatoare în funcție de încadrarea profesorilor și de solicitările cursanților, după cum a informat ISJ Galați.

Cursul de inițiere este susținut de un profesor de limba română. La finalul cursului se organizează o sesiune de evaluare a competențelor lingvistice și de stabilire a clasei în care vor fi integrați minorii străini pentru a urma studiile în România. În acest sens, se eliberează o adeverință de către comisia de evaluare din școala organizatoare. Adeverința va conține recomandarea înscrierii minorului într-un anumit an de studiu. Până acum, minorii ucraineni au fost repartizați în unitățile școlare din județul Galați, la cerere, doar ca audienți, transmite inspectoratul școlar.

În județul Constanța, cursurile se desfășoară la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța și se finalizează cu un examen specific la finalul unui an de curs, prin care se atestă nivelul cunoașterii limbii române, conform standardelor europene (A1, A2 etc.)

Vor preda limba română profesori cu dublă calificare (limba română și limba rusă), profesori vorbitori nativi de limba rusă (din rândul comunității lipovenilor din Constanța – voluntari).

Refugiații care stau în județul Suceava pot participa la cursurile organizate de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în colaborare cu Inspectoratul General pentru Imigrări. Acestea se desfășoară la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Rădăuți.

Pentru minori, cursul de inițiere se desfășoară pe parcursul unui an școlar, trei zile pe săptămână, două ore pe zi (luni, marți, joi). Pentru cetățenii ucraineni adulți se organizează curs intensiv de limba română, având același program ca cel al minorilor.

Printr-o decizie a Inspectoratului Școlar Județean Suceava a fost desemnat un profesor de limba română pentru a preda, cu competențe de comunicare în limbile franceză și engleză, informează ISJ Suceava.

În județul Arad, cursurile au loc în 6 unități de învățământ. Programul de pregătire este alcătuit din patru ore pe săptămână la nivelul fiecărei grupe. Cursul se va finaliza prin susținerea unei evaluări de către cursanți.

În județul Bistrița-Năsăud, activitățile de limba română se desfășoară la Școala Gimnazială nr. 4 din Bistrița. Sunt derulate pe bază de voluntariat cu profesori din Bistrița și se desfășoară zilnic, anunță ISJ Bistrița-Năsăud.

În județul Tulcea au loc cursuri de limba română pentru refugiații din Ucraina în fiecare zi, de luni până vineri, în intervalul orar 13-17 la Colegiul Economic „Delta Dunării” Tulcea și 14-18 la Școala Profesională „Danubius” Tulcea. Cursurile sunt susținute de cadre didactice cunoscătoare de limba rusă. Activitatea se desfășoară în urma unui parteneriat între Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și Organizația Salvați Copiii.

Inspectoratul școlar Județean Bihor nu organizează cursuri de limba română, deoarece nu s-au înregistrat cereri până acum, după cum a transmis instituția. Cursurile sunt organizate de Asociația Filantropia, la sediul din Strada Buzăului, nr. 2B, Oradea. Programul acestor cursuri este de două ori pe săptămână (1 oră fizic + 1 oră online), în perioada septembrie-decembrie. Persoana care susține activitatea este profesor de limba română, cunoscător al limbii engleze. În cadrul cursurilor beneficiază de traducător, persoană care cunoaște limba ucraineană.

Momentan, în județul Cluj nu se organizează astfel de cursuri. În perioada martie-aprilie 2022 cursurile au fost organizate de Facultatea de Litere, prin catedra de limba ucraineană, din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

În județul Maramureș, Inspectoratul Școlar este în curs de organizare a acestor cursuri.

Inspectoratul Școlar Județean Vaslui nu organizează în acest moment cursuri de limba română pentru refugiații din Ucraina. Instituția a informat că Asociația „Scouts of Art” – Bârlad și Școala Gimnazială „Vasile Pârvan” susțin activități de învățare a limbii române, a limbii engleze, activități sportive și de dezvoltare personală pentru 30 de elevi ucraineni din Bârlad și Brăila.

Inspectoratul Școlar Brașov a răspuns că a încheiat parteneriate cu două organizații neguvernamentale, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) – filiala Brașov și Centrul de Integrare pentru Migrați, Brașov, dar nu a oferit mai multe detalii.

Alte 12 inspectorate școlare care au răspuns că nu organizează astfel de cursuri sunt următoarele:

  1. Inspectoratul Școlar Județean Botoșani;
  2. Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare;
  3. Inspectoratul Școlar Județean Harghita;
  4. Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu;
  5. Inspectoratul Școlar Județean Neamț;
  6. Inspectoratul Școlar Județean Dolj;
  7. Inspectoratul Școlar Județean Vrancea;
  8. Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița;
  9. Inspectoratul Școlar Județean Argeș;
  10. Inspectoratul Școlar Județean Ialomița;
  11. Inspectoratul Școlar Județean Mureș;
  12. Inspectoratul Școlar Județean Gorj

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Înscrierea la școală în România, explicată pas cu pas refugiaților ucraineni. Model de cerere și listă cu adrese utile de la inspectoratele școlare
39
0
0
Share 39
Tweet 0
Share 0

Edupedu.ro este și pe Google News

ABONEAZĂ-TE
Redacția

Redacția EduPedu.ro - Tot ce e important să știi pentru Educația copilului tău. Află în timp real ce decizii iau autoritățile și cum influențează ele viața de zi cu zi a școlii și viața pe termen mediu și lung a românilor.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
  • EduCare
  • Educație
  • Sprijin
  • 7 minute read

Cluburi de lectură, jocuri, excursii, sprijin material și educațional pentru copiii refugiați din Ucraina, oferite de centrele Happy Bubble ale World Vision România / Lista centrelor cu adresă, program și persoane de contact

  • Redacția
  • 11 noiembrie 2022
Copiii refugiați din Ucraina pot beneficia, în cadrul centrelor Happy Bubble, de cluburi de lectură, cursuri de limba română, activități recreative, conform formularului trimis de organizația World Vision România. În…
Vezi articolul
  • EduCare
  • Utilitar
  • 3 minute read
  • No comments

VIDEO Cursuri de română pentru copiii refugiați ucraineni, difuzate la “Teleșcoala” de TVR

  • Redacția
  • 2 martie 2023
13 lecții video de limba română pentru copiii refugiați ucraineni sunt disponibile pe canalul de YouTube al seriei Teleșcoala de la Televiziunea Română. Nivelul de limbă specificat este A2, adică…
Vezi articolul
  • EduCare
  • Educație
  • Sprijin
  • 3 minute read
  • No comments

Cursuri online gratuite pentru copiii refugiați și pentru profesori români care le predau acestora, puse la dispoziție de organizația Narada

  • Redacția
  • 21 octombrie 2022
În contextul războiului din Ucraina și al nevoii de integrare a elevilor ucraineni în sistemul de învățământ, organizația neguvernamentală Narada derulează, în perioada octombrie – 15 noiembrie 2022, un proiect…
Vezi articolul
  • EduCare
  • Internațional
  • 4 minute read
  • No comments

Peste 1,5 milioane de copii ucraineni riscă să dezvolte anxietate, depresie și tulburări de stres post-traumatic, arată un raport World Vision. Fundația desfășoară activități de terapie prin artă în 6 centre din țară, de Ziua Sănătății Mintale

  • Redacția
  • 10 octombrie 2022
Un raport al organizației internaționale World Vision la care a contribuit și filiala din România arată că 22% dintre persoanele aflate în zone de conflict riscă să dezvolte anxietate, depresie…
Vezi articolul
  • EduCare
  • Sprijin
  • Știri
  • 2 minute read
  • No comments

Profesorii ucraineni vor primi 50.000 de calculatoare, donate de UNESCO şi de Google, pentru ca să poată ţine orele în sistem online / Peste 40% din şcolile ucrainene au fost distruse de la declanșarea războiului și sunt nevoite să facă online cursurile

  • Redacția
  • 6 octombrie 2022
UNESCO și Google au anunțat că vor dona 50.000 de calculatoare pentru profesorii din Ucraina, pentru ca procesul de învățare să nu fie afectat, în școlile care au fost avariate…
Vezi articolul
  • EduCare
  • Educație
  • Sprijin
  • 6 minute read
  • No comments

Școala pentru ucraineni din Timișoara, care a primit finanțare de la UNICEF, își angajează profesori și planifică tabere pentru copii în vară. Iryna Yetskalo, fondatoare: A fost “cadoul” nostru de Sfântul Nicolae

  • Redacția
  • 22 februarie 2023
UkrKidsHub, prima școală deschisă pentru copiii refugiați ucraineni în Timișoara, a primit o finanțare de la UNICEF și își poate derula în siguranță programele timp de jumătate de an, declară…
Vezi articolul
Dacă ești refugiat în România și ai copii de vârstă școlară, iar pentru asigurarea accesului la educație sau la servicii la care copiii au dreptul, ai nevoie de informații sau sprijin, atunci ne puteți scrie pe adresa
educare@edupedu.ro
Organizațiile sau instituțiile care propun evenimente, inițiative, proiecte educaționale în sprijinul refugiaților din Ucraina pot completa formularul următor, pentru a le promova în mod centralizat către potențialii beneficiari
Formular
COPYRIGHT

Pentru că scrieți despre educație, sau cu atât mai mult datorită acestui lucru, ar fi util să citați cu link, atunci când preluați un articol, părți dintr-un articol sau o idee care v-a inspirat. Noi, la EduPedu.ro ne-am asumat această conduită etică și sperăm că și publicațiile cu mult mai multă experiență vor face la fel. Ne bucurăm că găsiți subiecte interesante pe Edupedu.ro și suntem siguri că înțelegeți rugămintea noastră de a cita sursa (cu link), ca o declarație reciprocă de respect și profesionalism. Vă mulțumim!

DESPRE NOI

EduPedu.ro este o publicație online care găzduiește exclusiv articole din domeniul educației și cercetării. Urmărim constant cum sunt educați copiii noștri, cine și cum face politicile din educație și cercetare, cine și cum îi formează pe profesori, cât de adecvate la lumea în care trăim sunt sistemele de educație și cercetare.

CONTACT REDACȚIE

Adrese e-mail
raluca.pantazi@edupedu.ro
mihai.peticila@edupedu.ro
costin.ionescu@edupedu.ro
alexa.stanescu@edupedu.ro
diana.ghimisi@edupedu.ro
stefan.lefter@edupedu.ro
ramona.florea@edupedu.ro

Notă de informare cu privire la prelucrarea de date personale prin intermediul site-ului

Politica de cookie

Modifică setarile cookie-urilor

Publicitate și parteneriate

Adresă de e-mail
comunicare@edupedu.ro

Statistici edupedu.ro
  • 210.854.196 vizite
Total
39
Share
39
0
0
0
0