Universitatea Al. I. Cuza va folosi pentru extensia sa de la Focșani “clădirea-simbol” care a fost sediul Prefecturii Putna / Preluarea a stârnit dispute în Consiliul Județean Vrancea

520 de vizualizări
Foto: Facebook / Catalin Toma
Universitatea Al. I. Cuza din Iași anunță că a primit în folosință gratuită, pentru extensia pe care o va avea la Focșani, o parte dintr-o “clădire-simbol” a regiunii, anume fostul sediu al Prefecturii Putna. În cadrul acelei extensii vor fi oferite studii de “Management și expertiză vitivinicolă”, cu specialiști din Iași și din Bordeaux, Franța. Adevărul a scris, la începutul acestei săptămâni, că preluarea a stârnit dispute în Consiliul Județean Vrancea.

Potrivit unui comunicat de presă al UAIC, Consiliul Județean Vrancea a cedat mare parte din clădire și terenul aferent spre folosință gratuită, pentru zece ani, universității ieșene.

Adevărul scria, pe 15 martie, că fostul președinte al CJ Vrancea și actual vicepreședinte, s-a opus preluării clădirii de către UAIC, spunând că “nu se pretează să fie sediul unei universități. Din dezbaterea publică pe care am organizat-o, majoritatea oamenilor doreau ca această clădire să fie Palat al Culturii sau Palat al Copiilor”. Preluarea a fost însă susținută de actualul președinte al CJ Vrancea, liberalul Cătălin Toma, iar clădirea fost dată în administrare gratuită către Universitatea Al.I. Cuza și Universitatea din București.

Pentru extensiunea din Focșani, UAIC propune funcționarea a 10 programe de studii, dintre care:

  • patru la studii de licență (Istorie – forma de învățământ ID, Limba și literatura română – o limbă și literatură străină (engleză, franceză, germană, italiană, latină, rusă, spaniolă) – forma de învățământ IF, Planificare teritorială – forma de învățământ ID și Asistență Socială – forma de învățământ ID) 
  • șase la studii de master (Management și expertiză vitivinicolă – master interdisciplinar, cu specialiști din Iași și experți din Franța (Bordeaux), Drept și ordine publică – forma de învățământ IF, Politici și management în educație – forma de învățământ IF, Evaluare clinică, consiliere și psihoterapie de cuplu și familie – forma de învățământ IF, Politici publice și management instituțional – forma de învățământ IF și Riscuri naturale, SIG și teledetecție – forma de învățământ IFR). 

Comunicatul notează că fostul sediu al Prefecturii Putna, unde va funcţiona extensiunea UAIC, “este o bijuterie arhitecturală, ridicată în perioada 1913-1915, după planurile arhitectului Daniel Renard. Edificiul este construit în stilul tradiţional românesc, printre cele mai interesante elemente de construcţie fiind scara monumentală din interior și desenul de pe ţigla acoperişului, realizat după un model de la mănăstirile din Suceava. Aceasta a fost renovată complet, după lucrări care au durat 30 de ani.”

Foto: Facebook / Catalin Toma


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SRI anunță o campanie de promovare în universități, cu ofițeri activi trimiși la întâlniri cu studenții în aule, amfiteatre și la Biblioteca Centrală Universitară. După un prim popas la Suceava, urmează București și Iași

Serviciul Român de Informații anunță, marți, printr-un mesaj publicat pe Facebook o campanie prin care trimite ofițeri activi la întâlniri cu studenții, în universități, pentru a le descrie acestora „cum…
Vezi articolul

Universitatea Maritimă din Constanța intră în monitorizare privind desfășurarea concursurilor de angajare timp de un an, din cauza unor concursuri în care s-au constatat legături de rudenie la nivel de departament, contrar legii

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat, printr-un ordin publicat joi în Monitorul Oficial, monitorizarea timp de un an a modului cum se desfășoară concursurile de angajare la Universitatea Maritimă din…
Vezi articolul

Bizarerii în clasamentul indicatorilor prin care universitățile primesc 1,15 miliarde de lei: Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București, pe ultimele locuri la calitatea profesorilor la Matematică și Istorie. Cele mai bune sunt Valahia Târgoviște și Universitatea Oradea / Bogdan Murgescu: Ar trebui verificate. Este și responsabilitatea universităților să nu raporteze bălării

Specializarea Matematică de la Universitatea Valahia din Târgoviște este cea mai bună din țară în anul 2020 la indicatorul calitatea resursei umane, adică a calității profesorilor universitari și a personalului…
Vezi articolul

Luptă împotriva pedepsei cu moartea. Povestea Dianei, avocata la doar 23 de ani, absolventă a două dintre cele mai bune universități din lume: Am vrut să învăț într-un sistem unde se promovează gândirea liberă

”Am vrut să învăț într-un sistem unde se promovează gândirea liberă și se promovează formarea propriilor opinii în încercarea de a schimba legea în bine”, spune Diana Maria Suciu, absolventă…
Vezi articolul