Vasile Vîntu, vicepreședintele Comisiei Naționale pentru Finanțarea Învățământului Superior: Bursa socială chiar nu este la nivelul la care ar trebui. Pentru a limita abandonul universitar și pentru a susține studenții cu probleme materiale, poate să crească valoarea bursei la nivelul fiecărei universități

231 de vizualizări
Vasile Vintu, vicepresedinte CNFIS / Foto: Agerpres
Vasile Vîntu, vicepreședintele Comisiei Naționale pentru Finanțarea Învățământului Superior a spus la lansarea raportului ANOSR privind învățământul superior pe 2023-2024, că valoarea bursei sociale a studenților “a cunoscut o creștere, dar nu atât cât e necesar”. Amintim, bursele sociale pentru studenți s-au majorat cu 25 de lei în anul universitar 2024-2025, și ajunge la 925 de lei. Ministerul Educației a mărit sumele în săptămâna dinaintea campaniei electorale.

Vasile Vîntu, vicepreședintele Comisiei Naționale pentru Finanțarea Învățământului Superior, (CNFÎS) fost rector la USAMV Iași, a semnalat faptul că deși valoarea bursei sociale a crescut, “nu este la nivelul la care asta ar trebui să fie”. În cadrul lansării raportului ANOSR privind învățământul superior pe 2023-2024, vicepreședintele Comisiei Naționale pentru Finanțarea Învățământului Superior a precizat că “pentru a limita abandonul universitar și pentru a susține studenții cu probleme materiale, (n. red bursa socială) poate să crească la nivelul fiecărei universități”.

  • Amintim, aproape jumătate dintre studenții care au început facultatea în 2015 au abandonat studiile, arată primul studiu privind Abandonul în învățământul superior românesc – Definire, măsurare, interpretare, publicat în 2022 de UEFISCDI.

“Ar trebui făcut un efort mai mare și din partea studenților și a structurilor interne ale universităților, de a raporta date concrete despre valoarea minimă a mesei pe zi în fiecare centru universitare”, a mai spus Vîntu.

De precizat, Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului Superior stabilește cuantumul minim al burselor dar fiecare universitate poate decide suplimentarea sumei.

Răspunsul integral al vicepreședintelui Comisiei Naționale pentru Finanțarea Învățământului Superior:

“Unul din rolurile CNFÎS este și de a analiza împreună cu studenți și de a propune valoarea minimă a bursei sociale. Recunosc că de-a lungul timpului au fost multe discuții, nu totdeauna doleanțele studenților au putut fi îndeplinite, realizate, dar cred că în ultimii 2 ani sprijinul Guvernului, al Ministerului pentru fondul de bursă este unul consistent.

Valoarea bursei sociale a cunoscut o creștere, nu atât cât e necesar, dar sunt condiții pentru ca această bursă socială, pentru a limita abandonul universitar și pentru a susține studenții cu probleme materiale poate să crească la nivelul fiecărei universități. CNFÎS-ul stabilește în consultarea cu studenții, o valoare minimă, atât cât ea poate să fie la nivelul datelor care au putut fi analizate și poate că aici ar trebui făcut un efort mai mare și din partea studenților și a structurilor interne ale universităților, de a raporta date concrete despre valoarea minimă a mesei pe zi în fiecare centru universitare. Aceasta este cheia pentru valoarea minim a bursei pentru cazare sunt date foarte bune, dar privind valoarea mesei pe zi, datele nu sunt momentan concludente. De aceea în momentul de față, eu consider că valoarea bursei sociale chiar nu este la nivelul la care asta ar trebui să fie. Însă universitățile au prin autonomie această posibilitate de a le majora în mod corespunzător, în limitat fondurilor pe care le primesc și pe care din resurse proprii le pot aloca”. 

Informații de context

Bursele sociale pentru studenți vor crește cu 25 de lei în anul universitar 2024-2025, conform unui ordin recent emis de Ministerul Educației și publicat în Monitorul Oficial. Universitățile sunt acum obligate să ajusteze cuantumurile burselor pe care le oferă în urma noilor prevederi, care intră în vigoare la aproximativ o lună după debutul cursurilor și după ce procedurile de acordare a burselor pentru studenți au fost deja declanșate – vezi cazul Universității din București (UB), Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB) și al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.

Noua valoare minimă a burselor sociale ajunge astfel la 925 de lei pe lună, în loc de 900 de lei, cât era stabilit anterior prin Ordinul de ministru al Educației (OME) 6494 / 2023, acum abrogat. Creșterea este de 25 de lei, adică de aproape 3% (2,77%).

  • Art. 4. — „Se aprobă cuantumul minim al bursei sociale care acoperă cheltuielile minime de masă și cazare, propus de Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului Superior, în valoare de 925 lei”, se arată în ordinul 7.296/2024, care poate fi descărcat mai jos din articol (document).

Doar ministra Educației, Ligia Deca, a anunțat recent bursele majorate, instituția pe care o conduce distribuind apoi pe rețelele sociale postarea inițială a ministrei. Noile cuantumuri sunt aprobate la o lună după începerea anului universitar, în săptămâna dinaintea campaniei electorale. Ligia Deca candidează la Senatul României de pe primul loc pe lista PNL Vâlcea, la alegerile parlamentare de pe 1 decembrie, după cum a relatat Edupedu.ro.

În România nu a fost calculat niciodată abandonul studiilor superioare, indiferent de ciclul de studiu: licență, master sau doctorat. Fenomenul a fost măsurat pentru prima dată în cadrul studiului Abandonul în învățământul superior românesc – Definire, măsurare, interpretare, publicat în 2022 de UEFISCDI: 47.96% este rata de abandon la licență, pentru studenții înmatriculați în 2015, 42% la master și 70% la studiile de doctorat. Până de curând, la nivel național, lipseau datele necesare pentru a dezvolta o analiză de cohortă. Vezi aici detalii

Citește și:
OFICIAL Bursele sociale pentru studenți, mai mari cu 25 de lei în anul universitar 2024-2025 / Universitățile trebuie să aprobe noi cuantumuri pentru burse, după ce Ministerul Educației a mărit sumele în săptămâna dinaintea campaniei electorale
Aproape jumătate dintre studenții care au început facultatea în 2015 au abandonat studiile. Dintre aceștia, 44% au renunțat după primul an / Domeniul de studiu, nota de la bacalaureat, caracteristicile studenților, printre factorii care influențează abandonul universitar

OFICIAL Burse de studiu de 3.700 de lei pentru studenții care vor să devină profesori și aleg licența didactică cu dublă specializare sau masteratul didactic
Doctoranzii înmatriculați la buget, cu frecvență, pe legea veche trebuie să primească burse, în temeiul noii legi a educației, conform unei decizii a instanței ce corectează un ordin emis în 2023 de Ministerul Educației / Instituția poate face recurs / Contestatarul ordinului: „Ministerul a mărit bursele considerabil, dar nu le-a acordat”
EXCLUSIV Studiile de doctorat cu frecvență redusă nu mai sunt excepție, ci regulă din anul 2024-2025, în pofida prevederilor legii / Locurile la buget, fără bursă, trec la studii cu frecvență redusă, conform cifrelor de școlarizare decise de Ministerul Educației

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mai multe reclamații de la Ministerul Apărării și de la școli private, printre motivele reorganizării ARACIP, agenția care acreditează și evaluează școlile și grădinițele, susține secretarul de stat de la Educație, Radu Szekely / Se discută trecerea liceelor în administrarea consiliilor județene și standarde diferite pentru școlile private – interviu

Reorganizarea Agenției care acreditează, evaluează și autorizează școlile și grădinițele din România, ARACIP, a fost plănuită și pusă în forma unui proiect de hotărâre de guvern fără consultarea niciunui reprezentant…
Vezi articolul

Rebusuri matematice, probleme practice și activități de literație, printre recomandările ISMB pe care profesorii de matematică să le aplice la clasele a VIII-a până la Evaluarea Națională 2024 / Rezultatele simulării, pe sectoare

Elevii de clasa a VIII-a ar trebui să-și dezvolte capacitatea de a înțelege o cerințele prin activități de literație sau să rezolve rebusuri matematice “pentru a facilita fixarea definițiilor”, recomandă…
Vezi articolul