VIDEO Cîmpeanu: În 16 ani, ARACIP a reușit evaluarea periodică a mai puțin de un sfert din școlile românești

4.025 de vizualizări
Sorin Cimpeanu / Foto: gov.ro
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a motivat adoptarea Hotărârii de Guvern care reorganizează ARACIP – Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar spunând că în 16 ani de când a fost înființată, Agenția „a reușit evaluarea periodică a mai puțin de un sfert din școlile românești”. El a mai spus că „registrul evaluatorilor externi va fi temeinic revizuit și completat în scopul consolidării profesionalismului, dar și a caracterului colegial al evaluărilor” și că, în trecut, „evaluările nu au fost nicidecum colegiale”.

Tehnic, noua hotărâre de guvern abrogă hotărârea prin care instituția a fost înființată în 2005 și instituie o nouă organigramă, noi reguli pentru stabilirea conducerii, pentru noi direcții, un număr mai mare de angajați și o cu totul altă abordare în privința acestei agenții, care până acum a fost una specializată. Mai multe detalii aici.

Mai jos, principalele declarații ale lui Cîmpeanu:

„Este un moment important pentru învățământul românesc. La 16 ani de la înființarea ARACIP, urmare a unor motive pe care o să le prezint, Guvernul a adoptat astăzi HG-ul de reorganizare a acestei instituții esențiale pentru învățământul românesc. În cei 16 ani de existență, ARACIP ar fi trebuit să realizeze evaluarea și acreditarea școlilor românești, ar fi trebuit să realizeze evaluări periodice la intervale definite de către OUG 75/2005.

S-a reușit evaluarea periodică a mai puțin de un sfert din școlile românești și vorbesc aici de 7.000 de școli cu personalitate juridică, este vorba de 6.100 de unități de învățământ de stat și peste 900 de unități de învățământ private. Mai puțin de un sfert au făcut obiectul unor evaluări periodice.

Starea actuală a învățământului preuniversitar românesc este, din păcate, deficitară din punct de vedere al calității rezultatelor și este în bună parte o consecință a incapacității ARACIP de a atinge aceste obiective stabilite prin lege.

Modul de organizare propus astăzi al Agenției ține seama atât de practicile internaționale, de modele din state cu sisteme avansate de educație precum Marea Britanie, Olanda, Franța sau Finlanda și va mai ține seama, de asemenea, de obiectivele și concluziile proiectului România Educată. Principalele elemente de noutate ar fi următoarele:

În primul rând, procesul de evaluare externă va fi separat la nivel operațional de cel de decizie în scopul profesionalizării capitalului uman și al creării unui mecanism eficient și mai cu seamă echilibrat între diversele componente ale procesului de evaluare.

A doua modificare: pentru prima oară de la înființarea ARACIP, vor fi reprezentați în Consiliul ARACIP, cu statut de observator, atât reprezentanții elevilor cât și reprezentanții părinților și reprezentanții sindicatelor din învățământ. Până acum, la capitolul transparentizare, activitatea ARACIP a avut mult de suferit. Prin prezența tuturor actorilor interesați, cu titlul de observatori, transparența va fi asigurată.

A treia modificare: Pentru consolidarea expertizei, vor putea fi constituite comisii consultative formate din cadre didactice sau cercetători în științe ale educației, români sau străini cu expertiză în domeniul educației.

A patra modificare: registrul evaluatorilor externi va fi temeinic revizuit și completat în scopul consolidării profesionalismului, dar și a caracterului colegial al evaluărilor. Aici aș vrea să accentuez faptul că pentru cei care au trecut prin acest proces de evaluare este bine-cunoscut faptul că evaluările nu au fost nicidecum colegiale.”

Proiectul de hotărâre a fost unul controversat, criticat de majoritatea organizațiilor societății civile din zona Educației. A obținut un aviz nefavorabil, cu 93% din voturi, de la Consiliul Economic și Social, mai mulți membri ai forului solicitând retragerea proiectului.

Au fost ridicate suspiciuni de conflict de interese la adresa lui Radu Szekely, consilierul ministrului Cîmpeanu și promotorul principal al controversatei „reforme” a ARACIP, în plenul CES, de către membri consiliului, aceștia arătând că școala co-fondată Szekely e membră în Asociația Școlilor Particulare, care e nominalizată în viitoarea conducere a Agenției cu un membru cu drept de vot.

Consiliul Legislativ a cerut, prin avizul de legalitate pe care l-a dat, reanalizarea „mandatelor complete” pentru Președintele ARACIP, pentru că „poate duce la o nouă învestire a acestuia pentru un al treilea mandat”.


4 comments
  1. Agenția care controlează școlile nu are ce cauta sub tutela Ministerului Educației. Trebuie sa fie un organism independent. Asa, ne furam singuri căciula în educație. Doar ca să iasă lucrurile bune, sa nu dam bani, sa nu investim în educație lăsăm lucrurile asa.

  2. Inchideti naibii scolile. E dezastru peste tot. Imi vin la serviciu colegi inca pozitivi dupa cele 7 zile de carantina. Au murit pana acum 6 parinti de-ai profesorilor si 5 parinti de-ai copiilor dintr-o scoala cu 947 de elevi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PNL și PSD o acuză pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că ar fi blocat un proiect privind bursele și că în școli din sector s-ar învăța, încă, în 3 schimburi / Liberalii fuseseră acuzați de primar că ar bloca un proiect rezidențial și accesul copiilor la educație

Chestiunea burselor este folosită de PSD și PNL pentru o ataca pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din București, pe care o acuză că ar fi “blocat în mod repetat”…
Vezi articolul

Elevul de la liceul sportiv din Constanța care n-a fost lăsat de șoferul unui microbuz să folosească abonamentul gratuit, pe motiv că nu ar fi venit de la școală, ci de la antrenament, anunță că va da în judecată Consiliul Județean și firma de transport

Elevul de la liceul cu program sportiv “Nicolae Rotaru” din Constanța anunță că dă în judecată Consiliul Județean (CJ) și firma de transport, după incidentul produs marți, caz semnalat de…
Vezi articolul

Instrumente digitale pentru școli și profesori ca să combată dezinformarea în rândul elevilor și să învețe competențe digitale, publicate de Comisia Europeană / În Europa, unul din trei elevi cu vârsta de 13 ani nu are competențe digitale de bază

Comisia Europeană a publicat, marți, orientări pentru profesorii de învățământ primar și secundar despre modalitățile de combatere a dezinformării și de promovare a alfabetizării digitale în clasele lor. În prezent, în Europa,…
Vezi articolul

Există specialişti care doresc să se angajeze în universităţi, însă procedura birocratică este stufoasă, atrage atenția rectorul Universității Politehnica din Timișoara/ Vom avea o criză atât în sistemul universitar, cât şi în piaţa muncii, dacă nu se iau măsuri

La Universitatea Politehnica Timişoara, în ultimii ani a scăzut cu 10% gradul de ocupare a posturilor de cadre didactice titulare, pentru că din sistem au ieşit foarte mulţi profesori, atrage…
Vezi articolul