VIDEO Gérard Mourou, părintele științific al laserului de la Măgurele, în ziua atingerii puterii maxime de întreg sistemul de laseri: „România este la vârful cercetării. Este un moment istoric”

1.886 de vizualizări
Gerard Mourou / Foto: polytechnique.edu
„În momentul de față, România este la vârful cercetării. Este un moment istoric”, a declarat astăzi Gerard Mourou, laureatul premiului Nobel pentru Fizică 2018. Supranumit „părintele științific al laserului de la Măgurele”, Mourou a participat miercuri prin transmisie video la momentul in care ELI-NP (centrul de cercetare de la Măgurele) a atins 10 PTW prin întreg sistemul de laseri, stabilind o premieră în cercetarea mondială.

„Nu am ajuns cu ușurință în punctul acesta, am ajuns pas cu pas. Unda este stabilă, este impresionant, echipamentul este foarte exact. (…) Când am început acest proiect în urmă cu 10 ani, nu am crezut că va funcționa atât de bine. Felicitări, sunt extraordinar de mândru, a fost o mare plăcere pentru mine”, a declarat astăzi Gerard Mourou, într-o declarație publicată de fostul ministru al Educației Daniel Funeriu.

„A fost un moment de revelație pentru știință, pentru România și pentru Europa. Ne aflăm la vârful științei laserelor, asta înseamnă acest proiect, este foarte important”, a explicat laureatul premiului Nobel.

Amintim că francezul Gérard Mourou a luat premiul Nobel pentru Fizică 2018 pentru “invenții inovatoare în domeniul fizicii laser”.

„Laserul de la Măgurele este exact aplicația pură a teoriei lui Mourou, pe care am ales-o în 2010-2011 ca soluție pentru cercetările” din România, explica în urmă cu doi ani, la momentul decernării premiului, directorul celui mai mare proiect de cercetare a laserilor din lume, Nicolae Zamfir. „Noi suntem cei care am demonstrat în lume că ideea lui Mourou merge la 1 PW”, declara atunci Zamfir pentru Edupedu.ro.

Amintim că Mourou este un apropiat al platformei de la Măgurele, pe care a vizitat-o în repetate rânduri și unde desfășoară experimente împreună cu echipa sa.

Legătură dintre Gerard Mourou și Laserul de la Măgurele, explicată în 2018 de Nicolae Zamfir:

„Împreună cu Gérard Mourou, în urma unor discuții de acum 10 ani, am stabilit că în România să se construiască un centru în care să se unească cele două comunități: fizica laserilor cu fizica nucleară. Misiunea ELI-NP este să folosim mijloacele și tehnologiile fizicii nucleare în caracterizarea interacției laserului de mare putere cu materia. S-a construit pe această idee un întreg caz științific al centrului, care apoi a constituit argumentația prezentată la Comisia Europeană, pentru aprobarea centrului. Ideea de centru ELI-NP a venit în urma discuțiilor prijeluite de vizita lui Gerard Mourou la Măgurele. Deci este de fapt un fel de naș al proiectului.

Centrul de la Măgurele este exact aplicația descoperirii din 1985 a lui Gérard Mourou și a Donnei Strickland, numită Chirped Pulse Amplification (CPA). Pe scurt, teoria lui Gérard Mourou spune că, pentru a crește puterea laserului, te izbești de dificultăți tehnice pentru că prea multă lumină concentrată topește tot. Ideea lor a fost că întâi se lungește pulsul, se amplifică acel puls, se trece prin tot sistemul optic fără să-l distrugă și la sfârșit se compresează, se trece de la nanosecunde la femtosecunde. Deci se compresează numai la sfârșit, după ce trece prin tot sistemul și se folosește întreaga putere numai la final, când interacționează cu materia.

Al doilea lucru făcut împreună cu Mourou: am construit cazul științific. Adică am stabilit ce experimente se pot face, atât cercetare fundamentală, cât și aplicativă. Prin aceasta, am demonstrat utilitatea acestei metode în fața Comisiei Europene. (…)

Laserul de la Măgurele este exact aplicația pură a acestei idei a lui Mourou; teoria lui Mourou am ales-o în 2010-2011 ca fiind soluția pentru centrul de la Măgurele.“

Gerard Mourou / Foto: polytechnique.edu


2 comments
  1. De aceea ii era frica rusului de Ceaușescu ..noi dețineam încă de pe vremea lui Laserul..nu degeaba exista povestea cu tancul de la granița cu rușii ca a fost topit.Ha ha Ha !

  2. Cu tot respectul fata de un laureat Nobel, cred ca d-l Gerard Mourou exagereaza in scop propagandistic atunci cand spune ca Romania se afla la varful cercetarii – probabil, mondiale, vrea sa spuna distinsul cercetator in domeniul laserilor – fara sa precizeze ca, deocamdata, Romania are doar o aparatura de nivel de varf, din care, inca, nu a obtinut nici-un rezultat de varf… pe plan mondial. Propaganda se face pro domo, de vreme ce tara noastra a facut deja o cheltuiala exagerata pentru punerea in functiune a acestui sistem laser… doar pentru glorie stiintifica (glorie… a cui ? a tarii sau doar a catorva persoane) intr-o vreme cand cheltuielile de functionare a acestei aparaturi sunt o povara grea pentru bugetul tarii, iar rezultatele stiintifice imediate sau pe termen mediu nu promit, deocamdata, nici-o contributie la economia reala “a cunoasterii”, care ar aduce competitivitatea necesara economiei romanesti ce ar permite acumularea unei bogatii nationale de care poporul roman, sarac cum este, ar avea atata nevoie. Responsabilii de soarta cercetarii romanesti se uita mult prea “sus” atunci cand promoveaza si finanteaza asemenea proiecte, in timp ce o destul de bogata paleta de aparatura scumpa, deja instalata in diverse locuri in tara, nu a ajuns sa produca rezultate de varf din cauza incapacitatii cercetatorilor romani, despre care trebuie sa ne intrebam ce stiu ei, de fapt, sa faca pentru tara Romania – nu pentru gloria lor personala si in folosul lor propriu – din exploatarea acestei aparaturi deja existente, dar slab folosite. Si cine nu stie sa extraga rezultate de varf din aparatura deja existenta, ce garantie poate oferi ca va reusi asta din cea aflata inca in “constructie” ? Sunt destule locuri unde se manifesta pretentii de “cercetare potentiala de varf”, dar fara cine stie ce rezultate concrete, pe cheltuiala unui popor care cu greu isi “trage sufletul” in economia mondiala actuala. Nu e important sa vedem aceasta situatie si sa o evaluam la justa ei valoare inainte de a ne avanta in alte cheltuieli care apasa greu asupra bugetului public ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Zece elevi ai Asociației Elevilor din Constanța nu au fost primiți la o dezbatere publică pe proiectele legilor Educației și au fost dați afară din sediul Prefecturii, unde aveau loc discuțiile / ISJ Constanța anunța anterior pe Facebook că “invită la discuții elevi, părinți, organizații sindicale, manageri școlari, reprezentanți ai ONG-urilor”

Zece elevi, membri ai Asociației Elevilor din Constanța, au reclamat faptul că nu au fost primiți la dezbaterea publică de azi, anunțată pe Facebook atât de ministrul Educației, cât și…
Vezi articolul

BREAKING Ministrul Educației, despre eventuala închidere a tuturor școlilor, decisă azi la Cotroceni: Susținem adaptarea structurii anului școlar la situația epidemiologică extrem de gravă / SURSE: Urmează o vacanță de 2 săptămâni pentru toți elevii și copiii de grădiniță

În situația în care se suspendă și alte activități, susținem adaptarea structurii anului școlar la situația epidemiologică extrem de gravă, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cu două…
Vezi articolul

Cornelia Popa, vicepreședinte de sindicat, întrebată ce soluție are pentru profesorii care refuză să țină ore online: Așteptăm dotările tehnice / Mulți inspectori sunt în campanie și nu au putut fi accesați banii pentru echipamente

„Noi așteptăm dotările tehnice și vă garantez că profesorii sunt pregătiți să meargă mai departe. Și există soluții și cu o bază legală adecvată, astfel încât profesorii să nu fie…
Vezi articolul