Un manifest împotriva fraudei în sesiune a fost lansat de studenții Facultății de Drept și Științe Administrative de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în plină perioade de examene susținute în universități. „Tu ai avea curajul să te lași pe mâna unui profesionist care a trecut prin facultate așa cum treci tu? Dacă răspunsul e ezitant, trebuie să recunoști faptul că ai o problemă. Dar dacă ești la Drept sau la Administrație publică, avem cu toții o problemă!”, spune în manifestul video transmis Edupedu.ro președintele Clubului Studenților de la Drept și Administrație Publică, Mario-Claudiu Chirica.
Într-un comunicat trimis Edupedu.ro, Clubul Studenților de la Drept și Administrație Publică anunță că „într-o perioadă în care discuțiile despre sistemul de justiție sunt tot mai aprinse, Clubul Studenților de la Drept și Administrație Publică din Universitatea «Dunărea de Jos» din Galați a lansat pe 29 ianuarie 2026 un manifest adresat tuturor studenților, cu precădere celor care studiază în cadrul specializărilor de drept și administrație publică cu privire la responsabilitatea lor în cadrul examenelor din sesiunea de iarnă”.
„Mesajul studenților de la drept și administrație publică, transmis printr-un videoclip pe platformele de socializare, nu este o simplă mustrare legată de copiat, ci un apel la conștiința studenților cu privire la faptul că procesul pregătirii lor profesionale este incompatibil cu fraudarea examenelor prin orice mijloace. Campania pleacă de la o premisă dură, dar necesară: incompetența unui jurist, ascunsă în spatele promovării examenelor din sesiune, afectează societatea într-o manieră care ajunge să producă un impact asupra întregii societăți”, atrag atenția tinerii.
Chirica Mario-Claudiu, președintele Clubului Studenților de la Drept și Administrație Publică, spune că își dorește „ca toți studenții, mai ales cei care urmează programe de studii care sunt strâns legate de prospectiva urmării unor profesii în justiție sau administrație publică, să înțeleagă că pregătirea noastră profesională dictează direct calitatea societății în care trăim. Frauda în cadrul examenelor nu produce efecte doar în facultate, ci ajunge să creeze o datorie în contul societății, datorie pe care o resimțim inclusiv în prezent și pe care vom continua să o plătim toți, cu dobândă”.
Studenții avertizează că „integritatea în sesiune nu este doar o regulă impusă, ci prima probă a deontologiei profesionale pentru viitorii magistrați, avocați sau funcționari publici”.
Mesajul face parte dintr-o campanie de promovare a drepturilor și obligațiilor studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați în timpul sesiunii de examene, la care s-au alăturat multiple cluburi studențești din instituția de învățământ superior, sub egida Ligii Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, se arată în comunicatul tinerilor.
Manifestul integral împotriva fraudării sesiunii, lansat de studenții la Drept de la Galați:
„Tu ai avea curajul să te lași pe mâna unui profesionist care a trecut prin facultate așa cum treci tu? Dacă răspunsul e ezitant, trebuie să recunoști faptul că ai o problemă. Dar dacă ești la Drept sau la Administrație publică, avem cu toții o problemă! Asta pentru că juriștii sunt arhitecții societății moderne.
Par a fi oameni care se ascund după terminologii vagi. Însă impactul lor este semnificativ.
Uite realitatea: dacă un medic greșește, moare un om. Dacă un inginer greșește, se prăbușește o clădire. În schimb, dacă un jurist greșește, suferă o societate întreagă. De aceea, fraudarea examenelor este inacceptabilă.
Pregătirea noastră dictează direct calitatea societății în care trăim. Iar frauda creează o datorie în corpul societății, datorie pe care o vom plăti în cele din urmă toți. Și dobânda va fi pe măsură”.
4 comments
daca v-ar povesti un prieten din copilarie ce a patit anul trecut fiindca a indraznit sa faca referat pentru ca l-a prins pe unul copiind in sesiunea de iarna! cu majoritatea studentilor de partea infractorului! ehe, vorbe, baiete! la fapte, invers!
Fost prorector al Universității „Dunărea de Jos”, condamnat la 5 ani și 10 luni de închisoare cu executare / Decizia nu este definitivă / Este acuzat că ar fi creat un mecanism infracţional de care s-a folosit ca să delapideze 270.000 de lei din banii Universităţii – https://www.g4media.ro/fost-prorector-al-universitatii-dunarea-de-jos-condamnat-la-5-ani-si-10-luni-de-inchisoare-cu-executare-decizia-nu-este-definitiva-este-acuzat-ca-ar-fi-creat-un-mecanism-infract.html
Ceausescu n-a murit!
Ne vegheaza indarjit
Ceausescu e o scoala
Ceausescu e o boala:.
E in mine e in tine
E in fabrici si uzine
Azi il poarta fiecare
Ceausescu-n veci nu moare.
Ceausescu n-a murit!
Istoria ne-a pacalit
Limba lui de lemn se plimba incet
Prin vechea noastra limba.
Ceausescu n-a murit!
Istoria ne-a pacalit
Noi suntem vii si mortii
Ceausesti suntem cu totii
diferenta e ca inca privatizezi lucrurile facute de causeascul ala pe care il injuri! azi nu ai avea cu cine!
Puteți voi să creșteți drepți și puri, dar dacă la vârful sistemului de justiție vor ajunge cozi de topor interlope ca Lia, Arsenie sau Stoicescu, Voineag ori plagiatori ca Marinescu sau acoperiți ridicoli ca Predoiu, tot degeaba. A propos, niciun cuvânt despre plagiatul ministrului? Așteptăm o „entitate independentă”, o comisie de specialitate să se pronunțe asupra unui lucru care sare în ochi?
(Până la această oră, câți fraudatori de meserie și-au depus device-urile electronice de copiat la sediul organizației studenților? Bănuiesc că mulți și că toți și-au frământat basca în mâini făcându-și autocritica.)