VIDEO Ministrul Educației, despre cum va începe școala în septembrie: Cel mai bun scenariu – unii elevi vor fi la școală și alții vor urmări cursurile în sistem online

31.372 de vizualizări
Foto: gov.ro
Ministrul Educației, Monica Anisie a declarat că cel mai bun scenariu pentru începutul școlii în septembrie ar fi acela prin care „unii elevi vor fi la școală și alții vor urmări cursurile în sistem online”, potrivit Digi24.ro.

Ministrul a precizat că a analizat modalitățile în care se poate redeschide școala de la toamnă.

„Toate scenariile pe care le avem țin cont de recomandările Ministerului Sănătății.

Cel mai bun scenariu va fi acela în care elevii, unii vor fi la școală și alții vor urmări cursurile în sistem online, urmând să facă rocada în funcție de situația epidemiologică”, a anunțat Anisie.

„Luăm în calcul, dacă nu va fi nicio problemă, dar nu cred, unul dintre scenarii era să începem normal, dar nu e cazul de situație normală – sau dacă va fi din ce în ce mai rău mai rău, să continuăm învățarea online”.

„E adevărat că am avut o perioadă în care a trebuit să ne adaptăm la o situație dificilă. Ne vom adapta, vom realiza cursuri de formare în această perioadă pentru profesori pentru a îmbunătăți ceea ce s-a făcut”.

Știrea este în curs de actualizare

Foto: gov.ro


7 comments
  1. sa transmiti live din toate salile de clasa nu se poate fara investitii masive. la fel si cu inregistrarea. sunt doar 2 solutii. ori toti la scoala , ori toti online. dar pt online trebuie total alta metode de predare.

    1. Numai sa transmiti live e o mare problema? Dar pe mine, profesorul, cine ma poate obliga sa fiu intr-o asistenta permanenta cu telespectatori, ce e ora mea, Asia express, Survivor, Big Brother, show de circ, Acces Direct?? Si cati dintre ceilalti, nevulnerabili, pot suporta financiar cu un abonament sau un tel performant personal sa li se predea live ? O platforma necesita net nelimitat si un dispozitiv cu cel putin 32GB si 2 GB Ram. Minim. Ha, ha, ha. Online la tara. Aia de la tara oricum sunt 12-17 intr-o clasa. De ce online? Sa fie scoala normal.

    2. Adică „toți online” nu necesită investiții? Sau profesorii sunt datori să își pună la bătaie aparatura pentru a „ține” orele? Ministerul ar trebui să le plătească chirie pentru aparatele folosite în procesul de educație, ca să nu mai spun de sporul de ecran, că am stat și 12 ore la rând ca să țin și lecțiile, să pregătesc și materialele necesare.

  2. Atât timp cât ne-au dat drumul, ce școală să mai facem online? Cică stare de urgență, cică granițe închise, când Corona abia există. Din 2 cazuri faceti 9 poate 12. Lăsați copiii să meargă la școală. Nu ii învățați nimic prin intermediul calculatorului, mai mult le scadeți rezultatele. Masca si dezinfectantul cu paznicul la usa nu există pentru elevi? Pentru atatea magazine sa-si sporească vânzarea există, dar pentru școli nu. Reveniți-vă lume, ca v-ați încuiat detot!!

  3. Lasa tampeniile, femeie! Nu sunt posibilitati de asa ceva. Sa inceapa scoala normal. E cea mai inteleapta decizie. Tu crezi ca parintii au timp de rotatiile tale, mai ales la cei mici? Sau ca pe un telefon de memorie 512 cum au RESTUL inafara de cei 2500 de contabilizati de mataluta, se poate sustine o platforma? In cel mai rau caz, lasa libertatea profesorului sa predea cum poate adaptat la posibilitatile elevului. Ce scoala sa fac eu pe platforma cand parintii incarca o luna da, una nu cartela si cei 5 euro nu sustin nici o zi de ZOOM spre exemplu. Ce scoala sa fac eu cand mi s-a cerut sa predau in messenger, nu whatsapp, ca nu duce telefonul, ca nu are memorie decat atat? Iar profesorul care are tot o cartela de 5 euro ce sa predea de ei? Fiti realisti. Scoala nu se compune doar din Vianu si Jean Monet. Veniti in teren in rural sa vedeti ca nici resursele financiare, nici mentalitatea nu permit ceea ce dvs fabulati cu atata usurinta. Nu mai spun de sanatatea mentala si ochi si epuizare pe devices-uri de acest gen.

  4. Eu sper sa revenim la scoala 100% fizic sau daca nu 50% scoala 50% online prin rotatie (o zi online, o zi la scoala)

  5. Globurile de Aur 2020.

    Cel mai bun scenariu
    Noah Baumbach, „Marriage Story”
    Bong Joon-ho şi Han Jin Won, „Parasite”
    Anthony McCarten, „The Two Popes”
    Quentin Tarantino, „Once Upon a Time… in Hollywood” – câştigător
    Steven Zaillian, „The Irishman”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Crearea urgentă a noilor programe și planuri-cadru pentru liceu, solicitată de Consiliul Național al Elevilor, în contextul în care proiectul Legii învățământului preuniversitar prevede o nouă structură a examenului de Bacalaureat

„Consiliul Național al Elevilor solicită urgentarea elaborării noilor programe și planuri-cadru pentru liceu, astfel încât, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a educației, acestea să fie axate pe…
Vezi articolul

Premiile liceenilor români la Campionatul mondial de robotică din Texas, Statele Unite, motiv de mândrie pentru ministrul Educației, deși pentru ministerul pe care îl conduce ei nu există. Nu primesc finanțarea participării, nicio recunoaștere, nicio bursă olimpică, nicio recompensă

Trei echipe de elevi de liceu au participat zilele trecute la Campionatul mondial de robotică ”First Tech Challenge” 2023 din orașul Houston, statul Texas, Statele Unite, și s-au întors recent…
Vezi articolul

Autorizația de securitate la incendiu și autorizația sanitară, eliminate explicit prin lege dintre condițiile pentru autorizarea provizorie sau acreditarea școlilor și grădinițelor, în proiectul legii Deca a învățământului preuniversitar – surse

Existența autorizației de securitate la incendiu și a autorizației sanitare de funcționare nu ar mai trebui verificată atunci când viitorul organism care se va ocupa de autorizarea și acreditarea școlilor…
Vezi articolul

Replică a sindicatelor din Educație, după anunțul pe Facebook al lui Marcel Ciolacu, că „e dispus“ să discute în weekend dezamorsarea grevei generale: Guvernul este singurul care poate detensiona situația din învățământ, doar cu el vom negocia, vom onora orice invitație oficială

Mesaj tranșant al celor trei federații sindicale din Educație, în replică la cel transmis pe Facebook de liderul PSD Marcel Ciolacu. Într-un comunicat, reprezentanții profesorilor și ai angajaților din Educație…
Vezi articolul