Cei patru astronauți au fost lansați în spațiu la bordul capsulei Orion folosind racheta Space Launch System (SLS) de la baza Cape Canaveral din Florida, miercuri, la ora locală 18:35 (22:35 GMT). La câteva ore după lansare, capsula s-a separat de treapta principală a rachetei.
Misiunea Artemis II marchează prima dată în peste de o jumătate de secol când omenirea pornește spre Lună. (n. red În 1969 a fost prima aterizare pe Lună)
Misiunea Artemis 2, care durează 10 zile, îi transportă pe astronauții americani Christina Koch, Victor Glover și Reid Wiseman, împreună cu astronautul canadian Jeremy Hansen, într-un zbor în jurul Lunii.
Astronauții nu vor ateriza pe Lună, doar o vor înconjura.
La puțin timp după lansarea misiunii circumselenare Artemis 2, comunicațiile dintre cei patru membri ai echipajului de la bordul capsulei Orion și centrul de control al NASA au fost întrerupte temporar, transmite joi DPA, scrie Agerpres.
Echipajul putea auzi vocile echipei de control a misiunii, dar aceștia nu-i puteau auzi pe astronauți, conform declarațiilor făcute de administratorul NASA, Jared Isaacman, într-o conferință de presă.
‘Comunicațiile cu echipajul au fost restaurate. Lucrăm pentru rezolvarea acestei chestiuni și vă vom ține la curent’, a spus Isaacman.
Amit Kshatriya, administrator adjunct al NASA spunea în timpul unei conferințe de presă organizate la Centrul Spațial Kennedy din Cape Canaveral, Florida: „În urmă cu 53 de ani, omenirea a părăsit Luna și nu s-a mai întors niciodată. Acum, ne vom întoarce acolo”.
Această misiune cu o durată de aproximativ 10 zile va avea scopul de a verifica dacă totul este în ordine pentru a permite într-un viitor apropiat revenirea astronauților americani pe suprafața Lunii, de această dată pentru a construi acolo o bază și pentru a pregăti viitoare misiuni către planeta Marte.
Misiunea Artemis 2 va marca, de asemenea, o premieră din mai multe puncte de vedere: ea va reprezenta primul zbor lunar la care vor participa o femeie, o persoană de culoare și un non-american.