UPDATE Vineri au fost publicate rezultatele inițiale de la BAC 2023, sesiunea de toamnă. Media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6

2.824 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Rezultatele inițiale de la BAC 2023, sesiunea de toamnă, vor fi afișate vineri, 25 august (până la ora 12:00), pe site-ul bacalaureat.edu.ro și în centrele de examen, în format anonimizat, conform calendarului oficial. Probele scrise au avut loc în perioada 16-21 august.
UPDATE: Rezultatele inițiale de la BAC 2023, sesiunea de toamnă, au fost publicate. Vezi notele pe județe

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard/letric, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

DOCUMENT Model contestație:

Rezultatele finale vor fi comunicate marți, 29 august.

Nota minimă de promovare – pentru fiecare probă – este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase).

Este prima sesiune de examene cu lucrări corectate digital

Este pentru prima dată când toate lucrările de la un examen național sunt evaluate digitalizat, după cum au susținut ministrul Educației, Ligia Deca și secretarii de stat Florian Lixandru și Sorin Ion.

Deși anunțată de Ministerul Educației de luna trecută, pilotată în ultimii doi ani în aceleași două județe, digitalizarea lucrărilor – adică scanarea foilor fizice si transferarea lor pe un server, în format .pdf – a fost o corvoadă pentru cei mai mulți dintre cei care au participat ca profesori asistenți la Bacalaureat 2023, sesiunea a II-a, conform mesajelor acestora.

Edupedu.ro a scris că scanarea lucrărilor la Bacalaureat i-a luat pe nepregătite pe mulți dintre profesorii asistenți, la prima probă, cea de limba română, care ar fi fost instruiți în dimineața probei, cu documente distribuite pe grupuri de Whatsapp.

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion a spus la emisiunea InfoEdu de la TVR Info că erorile și sincopele din prima zi a examenului de bacalaureat au fost „normale” și „ne așteptam să se întâmple”.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Răspunsul autorității privind “posibila discriminare” a cercetătorilor din diaspora: Asemenea practici nu se întâlnesc în cazul concursurilor pentru posturi în universitățile și institutele de cercetare din România

Practicile discriminatorii, așa cum sunt prevăzute de lege, nu se întâlnesc în concursurile pentru de angajare în universitățile și institutele de cercetare din România, se arată într-un răspuns semnat de…
Vezi articolul

OFICIAL În perioada 25 octombrie – 5 noiembrie 2021, copiii de grădiniță și elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal sunt în vacanță. Nu este modificată structura anului școlar

Ministrul Educației a semnat și trimis la Monitorul Oficial ordinul de ministru care prevede vacanța forțată stabilită de președintele Klaus Iohannis și reglementată de Guvern. Documentul a fost pus la…
Vezi articolul

Școlile din statul Florida, SUA, pot decide cu privire la obligativitatea măștilor, după ce au fost amenințate de un senator cu tăieri de buget pentru consiliile școlare dacă va trebui ca elevii să le poarte – decizia unui judecător

Un judecător din statul Florida, Statele Unite ale Americii, a respins vineri un decret al guvernatorului republican Ron DeSantis, al statului Florida, care spunea că școlile nu pot obliga elevii…
Vezi articolul

VIDEO Vaccinul BioNTech/Pfizer a primit aprobarea specialiștilor pentru folosirea în UE / Comisia Europeană va acorda în curând autorizația de punere pe piață condiționată

Agenția Europeană a Medicamentului a discutat aprobarea vaccinului BioNTech/Pfizer în UE într-o ședință publică, transmisă LIVE, într-un exercițiu de transparență fără precedent. Vaccinul a fost aprobat deja, săptămâna trecută, în…
Vezi articolul