Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document ajuns în școli. În document se arată că a fost actualizată valoarea admisă pentru voucherele de vacanță la 800 lei. Amintim că regulile de acordare voucherelor de vacanță au fost aprobate cu 5 zile înainte să se termine vacanța de vară.
„Actualizarea valorii maxim admise pentru voucherele de vacanță la 800 lei (în zona Alte drepturi/ Vouchere de vacanță, la salvare, nu se poate introduce mai mult de 800 lei în câmpul Suma)”, se arată în documentul ajuns în școli.
Regulamentul prevede că toți angajații din unitățile și instituțiile de învățământ de stat aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației vor primi vouchere în valoare de 800 de lei pe an, emise exclusiv pe suport electronic.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au atras atenția că anumite prevederi din regulamentul privind acordarea voucherelor de vacanță sunt în contradictoriu și au cerut lămuriri de la Ministerul Educației.
Documentul ajuns în școli poate fi consultat mai jos:
Informații de context
Ministerul Educației a anunțat, printr-un comunicat emis pe 26 august 2025, că voucherele de vacanță vor fi acordate în anul 2025 angajaților din învățământul de stat care au salarii nete de până la 8.000 de lei, prin raportare la venitul funcției de bază din luna acordării acestora. Măsura a fost adoptată practic cu patru zile înainte de încheierea vacanței de vară, perioada în care personalul didactic își poate lua concediul de odihnă. În iunie, Daniel David anunța că nu sunt bani pentru voucherele de vacanță.
- Valoarea voucherelor de vacanță este de 800 de lei pentru fiecare angajat, acestea fiind emise doar pe suport electronic. Ele pot fi folosite exclusiv pentru plata a cel mult 50% din contravaloarea pachetelor de servicii turistice achiziționate în România, cu o valoare minimă de 1.600 de lei. Voucherele sunt valabile timp de un an de la data alimentării cardului.
Pentru personalul angajat cu normă parțială, voucherele se acordă proporțional cu durata timpului de muncă, raportat la valoarea maximă de 800 de lei, stabilită pentru programul normal de lucru. Suma poate fi utilizată fracționat, în funcție de valoarea fiecărui pachet turistic achiziționat.
Din suma de 800 de lei acordată, angajații primesc efectiv 640 de lei, deoarece statul reține impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente. Plata pachetelor turistice trebuie realizată către unități autorizate, iar facturile emise trebuie să conțină CNP-ul titularului de voucher, pentru ca utilizarea acestora să poată fi verificată.
Ordonanța de urgență nr. 156/2024 stabilește că statul suportă jumătate din valoarea minimă a unui pachet turistic de 1.600 de lei, diferența de 800 de lei fiind acoperită de angajați. Voucherele pot fi folosite pentru servicii de cazare, masă, transport și alte servicii incluse într-un pachet turistic, cu condiția respectării plafoanelor prevăzute de lege.
Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
1 comment
o tampenie ! Voucherele se acorda doar celor aflați în activitate in septembrie 2025.Oana acum nu era așa
Au schimbat metodologia pentru ca prof care nu mai activează că nu mai sunt posturi sau au ieșit la pensie sa nu mai primească nimic .Adică alta economie la buget pentru că Nr Prof s-a redus .
Alta capodopera a domnului ministru ! Rusine