A murit Sir Ken Robinson, autor și expert în domeniul Educației, cunoscut în toată lumea pentru ideile sale despre școală și creativitate. VIDEO Robinson, TED Talk: „Toți copiii se nasc artiști, însă noi nu dezvoltăm creativitatea, suntem educați să o lăsăm în urmă”

7.513 vizualizări
Sursă foto: Twitter/Ken Robinson

Sir Ken Robinson, poate cel mai cunoscut autor și expert de renume mondial în domeniul Educației, a murit sâmbătă, la vârsta de 70 de ani, de cancer. Anunțul a fost făcut pe contul oficial de Twitter al acestuia.

Sursă foto: Twitter

Profesor de arte la Warwick University, coordonator de proiecte națioanle de educație în Marea Britanie, autor de cărți despre Educație care se află pe lista de bestseller a New York Times, Sir Ken Robinson a devenit celebru în toată lumea, dincolo de nișa domeniului în care activat toată viața, când a început să susțină discursuri publice despre Educație la TED Talk.

Poate cel mai cunoscut discurs al lui Ken Robinson este cel susținut la conferința TED din februarie 2006, vizualizat de peste 380 de milioane de oameni în 160 de țări. Având în vedere că celebrul discurs se găsește doar în engleză pe internet, Edupedu.ro a tradus ideile și momentele importante din conferință.

Sir Ken Robinson – Do schools kill creativity? (Școala distruge creativitatea?)

 

 

„Educația ar trebui să ne pregătească pentru un viitor pe care nu îl vedem clar. Dacă stăm să ne gândim, copiii care merg azi la școală o să iasă la pensie în jurul anului 2065. Nimeni nu are nici cea mai vagă idee despre cum va arăta lumea peste cinci ani și cu toate acestea, noi ar trebui să-i educăm pentru lumea viitorului.

Creativitatea este la fel de importantă în educația unui copil ca alfabetizarea și ar trebui să o tratăm cu același status.

Să vă spun povestea unei tinere fete. Se afla la o oră de desen în clasă, stătea în băncile din spate, iar învățătoarea a fost surprinsă că fetița era foarte atentă la tot ce se preda. La alte ore nu asculta în felul acesta. S-a dus uimită până la ea și a întrebat-o ce desenează, la care fetița a răspuns: „Pe Dumnezeu”. Profesoara i-a spus: „Dar nimeni nu știe cum arată Dumnezeu”, la care fata îi răspunde: „Vor ști într-un minut”.

Ce ne spune povestea asta? Ne spune că cei mici vor încerca întotdeauna, chiar dacă nu știu, fiindcă nu le este teamă că vor greși cu ceva. Nu vreau să spun că a nu avea dreptate însemană să fii creativ, dar dacă nu ești pregătit să greșești, nu vei contribui niciodată cu ceva original. Când ajung la vârsta maturității, majoritatea tinerilor au pierdut deja această capacitate, a început să le fie frică să greșească. Noi așa ne guvernăm și viața de adult, spre exemplu în lumea profesională unde stigmatizăm greșelile în companii. Astăzi guvernăm sisteme de educație unde învățăm că greșelile sunt cel mai rău lucru pe care-l poți face. Rezultatul este că noi îi educăm pe oameni să nu își utilizeze creativitatea. Picasso a spus odată ceva similar: Toți copiii se nasc artiști, problema este să poți rămâne artist pe măsură ce crești. Asta cred și eu, că noi nu dezvoltăm creativitatea, ci o lăsăm în urmă, sau mai bine zis suntem educați să o lăsăm în urmă.

Un lucru foarte interesant pe care l-am observat călătorind în lume: Toate sistemele de educație au exact aceeași ierarhie a materiilor. În vârful topului se află matematica și limba maternă/limbile străine, apoi științele umaniste și la sfârșit de tot sunt artele. Aste este valabil peste tot în lume.

De asemenea, în aproape toate sistemele de educație există și o ierarhie a artelor: pictura și muzica primesc un statut mai bun la școală față de teatru și dans. Nu există niciun sistem de educație în lume unde copiii să învețe dans în fiecare zi, așa cum învață matematică. De ce? De ce nu? Mie mi se pare important. Desigur că matematica este foarte importantă, dar la fel este și dansul. Copiii dansează tot timpul și noi la fel, dacă putem, doar cu toții avem corpuri.

Știți ce se întâmplă? Pe măsură ce cresc, noi ne concentrăm progresiv în a-i învăța  pe copii de la mijloc în sus și apoi ajungem să punem accentul numai pe ce este în capul lor, chiar pe o anumită parte din creier.

Pentru cine este educația? Dacă te uiți la rezultate, la cei care au succes în aceste sisteme de educație pe care le-am creat, realizezi că întregul scop al sistemului este să producă profesori universitari. Știu ce spun, pentru eu tocmai asta am devenit. Totuși, nu ar trebui să privim profesorul universitar ca cel mai de succes om care poate să existe. Să vă spun ceva, aproape toți profesorii universitari trăiesc doar în capul lor, eventual doar într-o anumită parte a creierului, sunt în dezarmonie cu propriul corp, e ca și cum își privesc corpul ca pe o formă de transport pentru cap.

Tot sistemul nostru de educație este gândit pe ideea dobândirii abilităților academice. Există o explicație istorică. Înainte de secolul al XIX-lea nu prea existau sisteme de educație puse la punct, toate au fost create atunci pentru nevoile epocii Revoluției Industriale, motiv pentru care ierarhia lor este bazată de două idei:

  1. Cele mai utile subiecte pentru muncă sunt la vârful ierarhiei, deci cel mai probabil, atunci când erai copil, ai fost îndrumat să te distanțezi de subiectele care chiar îți plăceau pe ideea că nu vei putea lucra în acel domeniu când vei fi mare. Nu am dreptate? „Nu studia muzică, nu o să fi muzician, nu studia artă, nu o să ajungi artist”. Este un sfat profund greșit în zilele noastre.
  2. A doua idee este abilitatea academică, care ce a ajuns să domine modul în care privim inteligența, pentru că universitățile au creat sistemul în imaginea lor. Dacă te uiți la modul în care este structurat preuniversitarul peste tot în lume, vei observa să este un drum lung care duce direct la poarta universității. Consecința este că foarte mulți oameni foarte talentați, brilianți și creativi cred despre ei înșiși că nu sunt inteligenți pentru că lucrul la care se pricepeau la școală nu era valorizat sau era chiar stigmatizat. Nu cred că ne permitem să mai continuăm pe drumul acesta.

Potrivit UNESCO, în următorii 30 de ani, mai mulți oameni vor termina școala decât s-a întâmplat vreodată în istorie. Este rezultatul tehnologiei, a modului în care a influențat câmpul muncii, și explozia demografică, creșterea foarte mare a populației. Deodată, am ajuns în puncul în care diplomele nu prea mai valorează nimic, este un proces de inflație academică. Asta ne indică ceva – toată structura educației se schimbă sub privirea noastră.

În primul rând trebuie să regândim radical cum definim inteligența. Știm trei lucruri despre inteligență. În primul rând este diversă, fiindcă noi gândim despre lumea în care trăim prin toate simțurile – o vedem, o auzim, o simțim, gândim în termeni abstracți, gândim prin mișcare. Al doiela lucru pe care-l știm despre inteligență este faptul că e dinamică, dacă te uiți la interacțiunile care au loc în creierul uman. Creierul nu e divizat în compartimente separate. De fapt, creativitatea, pe care personal o definesc ca fiind procesul de a avea idei originale valoroase, de multe ori este rezultatul analizei multidisciplinare a lucrurilor.

Al treilea lucru, inteligența este distinctă. Am luat niște interviuri pentru o carte despre cum și-au descoperit oamenii talentele. Mă fascinează să înțeleg cum au ajuns acolo. Ideea mi-a venit de la o conversație pe care am avut-o cu o femeie minunată despre care poate nu ați auzit, se numește Gillian Lynne. Este coregrafă și cred că toată lumea a auzit de piesele pe care le-a coregrafiat – Cats și Fantoma de la Operă. Am întrebat-o odată la masă cum a ajuns să fie dansatoare. Mi-a povestit că pe vremea când mergea la școală, era un elev fără speranță, iar conducerea școlii (vorbim de anii 1930) le-a scris părinților ei: „Credem că Gillian are o tulburare de învățare”. Nu se putea concentra, nu stătea locului, probabil că astăzi ar fi zis că are ADHD (sindrom de deficit de atenție și/sau hiperactivitate și impulsivitate), dar vorbim de anii 1930 și încă nu se inventase această boală. Până la urmă, părinții ei au dus-o la un specialist, mama ei s-a plâns psihologului de tot ce i-a reproșat conducerea școlii, în timp ce fetița stătea încordată pe scaun. Doctorul s-a ridicat, s-a întreptat spre copil și i-a spus că trebuie să discute în privat cu părinții ei și să-i aștepte până termină conversația, apoi a pornit radioul de pe masă și adulții au părăsit camera. Medicul i-a spus mamei „Stați aici și uitați-vă la ea să vedeți ce face”. În secunda în care a rămas singură în cameră, Gillian a început să danseze. Au privit-o câteva minute, iar medicul i-a spus mamei: „Doamnă, Gillian nu este bolnavă, este dansatoare. De ce nu o duceți la o școală de dans?”. Părinții ei au făcut tocmai asta, iar Gillian mi-a descris experiența astfel: „Nu îți poți imagina ce am simțit când am intrat în sală și am văzut că era plină de oameni ca mine! Copii care nu puteau să stea locului, oameni care gândeau prin mișcare”. A studiat balet, jazz, tap, modern, contemporan, iar la final a dat o audiție la Royal Ballet School, a ajuns solistă în companie, a avut o carieră minunată, și-a făcut propria școală de balet (the Gillian Lynne Dance Company), l-a cunoscut pe Andrew Lloyd Webber, iar împreună cu el a produs unele din cele mai de succes muzicaluri din lume care au încântat milioane de oameni și a ajuns multimilionară. Un alt medic poate că i-ar fi zis mamei ei atunci să-i dea medicamente care să o ‘calmeze’.

Cred că speranța noastră pentru un viitor este să revizuim conceptul capacității umane. Trebuie să regândim fundamentele principale ale educației pe care le-o facem copiilor noștri. Rolul nostru este să le educăm toată ființa ca să poată face față unui viitor pe care noi astăzi nu-l putem vedea, însă ei da. Jobul nostru este să le dăm toate instrumentele ca ei să creeze acest viitor.”

Sursă foto: Twitter/Ken Robinson

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu
  1. Felicitari, interesant articolul.
    A se vedea si faptul ca Germania experimenteaza venitul minim garantat, pentru care nu se cere nimic in schimb, in ideea ca omul sa nu poarte grija pentru nevoile bazale si astfel poti cultiva latura creativitatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Carte pusă pe foc într-o școală – șocul care a născut proiectul “Dăruim comori”. Bianca Mereuță: Omul este cel care face cartea să trăiască. Iar cartea e punctul de plecare pentru a-i învăța pe copii să pună întrebări, să gândească

“La una dintre bibliotecile la care am dăruit carte, portarul școlii mi-a spus că au făcut foc cu cărțile. Atunci am realizat că omul este cel care va face acea…
Vezi articolul