A luat media 10 la BAC și vrea să se facă învățătoare. Alexia Andrașoni, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara: O foarte mare implicare au avut-o, bineînțeles, profesorii din școala mea, m-au format ca om

1.179 de vizualizări
Foto: captura Opinia Timisoarei
Singura medie de 10 din județul Timiș a fost obținută de Alexia Andrașoni. Aceasta este absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, având specializarea de învățător-educatoare. „Pot să zic că la română, fiind o evaluare subiectivă, nu puteam să am siguranța că a fost totul perfect”, a spus eleva. Declarațiile au fost făcute pentru Opinia Timișoarei.

Eleva a luat nota 10 la toate cele 3 probe scrise: Limba și literatura română, Matematică și Logică.

Alexia Andrașoni a precizat că a făcut și mediații, dar „o foarte mare implicare au avut” profesorii de la clasă:

„Am izbucnit în lacrimi de fericire, de recunoștință și mulțumire că am reușit și că mi-am dovedit că pot. Am avut și pregătire în particular, însă o foarte mare implicare au avut, bineînțeles, profesorii din școala mea, Liceul Pedagogic Carmen Sylva, care mi-au fost alături la fiecare pas și m-au îndrumat, m-au format ca școlar, m-au format și ca om, și viitoare învățătoare. Îmi doresc să merg pe aceeași parte pe care am studiat-o și la liceu, fiind pe profilul învățător-educator, și voi urma pedagogia învățământului primar.”

Aceasta a spus că Limba română nu putea să aibă siguranța că a fost totul perfect, așa cum s-a întâmplat la Matematică sau la Logică:

„Pot să zic că la română, fiind o evaluare subiectivă, nu puteam să am siguranța că a fost totul perfect, cum a fost, spre exemplu, la matematică sau la logică, unde baremul m-a ajutat să pot să fiu sigură pe tot ceea ce am făcut și că rezultatul va fi acela pe care mi-l doream.”

Absolventa de liceu a menționat că a fost fericită că la limba română, la subiectul al III-lea, au picat Tudor Arghezi și George Bacovia. Eleva a afirmat că „responsabilitatea noastră era să ne pregătim pentru fiecare operă în parte”:

Mie mi-au plăcut întotdeauna Tudor Arghezi și George Bacovia și am fost foarte fericită și surprinsă că ne-a picat asta. Îmi pare rău de colegii mei care nu au fost la fel de încântați, dar oricum responsabilitatea noastră era să ne pregătim pentru fiecare operă în parte. Pentru că îmi doresc să pot să fiu alături de familia mea, de părinții mei care mi-au fost un sprijin extraordinar de mare și mi-au fost alături la fiecare pas, plus că Timișoara e pentru mine ca o casă, nu m-aș vedea să merg altundeva. Nu m-aș vedea să fiu departe de locurile în care am crescut, de familia mea, de profesorii mei care au ajuns să fie fiecare în parte ca un membru al familiei mele.

Acum urmează admiterea la facultate, pregătirea dosarului și ulterior, după ce mă voi vedea intrată la facultate, pot să fiu și eu mai liniștită și voi merge, cu siguranță, cu familia și cu prietenii într-o vacanță.”

Informații de context

Rezultatele inițiale de la Bacalaureat 2026 au fost publicate marți, 7 iulie. Vezi listele cu notele și mediile candidaților, pe județe.

La nivel național, rata de promovare la Bacalaureat 2026 este de 74,8% pentru toți candidații, înainte de contestații. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 79,7%. În 2025, rata înainte de contestații pentru toți candidații a fost de 74,3%, iar după contestații de 76,5%.

45 de elevi au obținut media 10, potrivit rezultatelor. Anul trecut, la nivel național, au fost 23 de medii de 10 înainte de contestații.

Peste 450 de absolvenți de liceu care au susținut examenul național de Bacalaureat 2026, sesiunea iunie-iulie, au luat nota 10 la Limba și literatura română, potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării. Comparativ cu anul trecut, numărul notelor maxime la Limba română a crescut cu aproape 90%.

Peste 2.200 de candidați care au susținut examenul național de Bacalaureat 2026, sesiunea iunie-iulie, au luat nota 10 la Matematicăconform datelor oficiale. Numărul notelor maxime la această probă este cel mai mic din ultimii 3 ani și a scăzut cu peste 15% față de anul trecut.

Potrivit Ministerului Educației, numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:

  • Limba și literatura română: 454
  • Limba și literatura maternă: 34
  • Proba obligatorie a profilului: 3.548 (Matematică:  2.289; Istorie: 1.259);
  • Proba la alegere a profilului și a specializării: 3.158 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la logică și argumentare).
Citește și:
Eleva cu singura medie de 10 la Bacalaureat 2026 din Constanța a mers peste 50 de kilometri până la Cernavodă să dea examenul: În clasa a XII-a se pune multă presiune pe elevi, ca și cum Bacul este „Totul sau nimic”
BAC 2026. Media 9.95 fără meditații. Elevă din Brașov: Sincer, la Română aveam cele mai mari emoții. Tot procesul meu de pregătire se datorează profesorilor de la clasă / „Nu am lăsat totul pe ultima sută de metri”, spune o altă absolventă de liceu
Nota 10 la Limba română – rezultate BAC 2026. Peste 450 de absolvenți de liceu au luat note maxime. Numărul lor este aproape dublu față de anul trecut
Rezultate la Bacalaureat 2026 – Numărul notelor de 10 la Matematică, cel mai mic din ultimii 3 ani
Contestațiile la Bacalaureat 2026 pot fi depuse începând de azi, 7 iulie, orele 14.00, până joi, 9 iulie / În același interval, candidații pot solicita vizualizarea lucrărilor proprii
Top județe Bacalaureat 2026: Cluj, Alba și Brașov sunt județele cu cea mai ridicată rată de promovare / Ilfov rămâne pe ultimul loc
Harta mediilor de 10 la BAC 2026: 45 de absolvenți de liceu au obținut medii maxime. Numărul lor este în creștere față de anul trecut / Cele mai multe medii de 10 sunt în București, Cluj și Iași
Rata de promovare la Bacalaureat 2026 este de 74,8%, a doua cea mai mare din ultimii 15 ani, potrivit rezultatelor înainte de contestații
Subiecte BAC 2026. Inspector școlar de Limba română: Consider că George Bacovia și Tudor Arghezi nu au pus deloc probleme. Autorii au fost studiați pe parcursul clasei a XII-a / Subiectele au respectat întru totul modelele cu care ei sunt învățați


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *