Activități integral față în față la licență, parțial online la masterat și doctorat în noul an universitar, a decis Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași

432 de vizualizări
Foto: TUIASI
Activitățile online vor putea fi păstrate doar la ciclurile de master și doctorat în cadrul Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), unde senatul instituției a validat decizia ca, la ciclul de licență, activitățile didactice să se desfășoare integral față în față, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Acesta arată că, “la TUIASI, pe lângă decizia de a continua integral, față în față, la ciclul de licență, Senatul a aprobat desfășurarea unor activități online la masterat și la doctorat, în funcție de necesități. În mod concret, la masterat, activitățile de predare se vor desfășura față în față, cu prezența studenților și a cadrelor didactice în universitate, în proporție de minimum 40%, în timp ce peste 65% dintre activitățile aplicative și de cercetare vor fi efectuate în același format. La doctorat, procentele sunt de 35%, respectiv 65%”.

Instituția precizează, însă, că vor exista excepții: “profesorii din străinătate sau din țară vor putea ține cursuri online pentru diferite grupuri de studenți, în cadrul activității didactice. Sau cadrele didactice care sunt în concediu medical, nu se pot deplasa la universitate, dar vor și pot să își susțină cursurile online, vor avea această oportunitate. Însă la nivel de licență cursurile se vor desfășura, de principiu, față în față, respectând normele de protecție sanitară și recomandările Ministerului Sănătății pentru prevenirea răspândirii bolilor infectocontagioase”. 

Indiferent de ciclul de studiu, activitățile de laborator care includ utilizarea de echipamente experimentale se va realiza doar față în față.

  • La începutul lunii august, agenția responsabilă cu asigurarea calității în învățământul superior, ARACIS, a aprobat standardele pentru predarea online în universități, potrivit cărora, la ciclul de licență, până la 50% din cursuri și 25% dintre activitățile practice pot, în general, să se desfășoare online.
Citește și:
Standardele pentru predarea online în universități au fost publicate: camere video deschise pe toată durata activităților online, interactivitate în predare, ponderi maxime de 50-65% pentru online
INTERVIU Standardele pentru predarea online în universități au fost aprobate. La cursurile online studenții vor avea camerele deschise, iar tehnologia poate fi folosită în evaluări, care se fac obligatoriu față în față / La ciclul de licență, până la 50% din cursuri și 25% din activitățile practice pot fi online – Mădălin Bunoiu, ARACIS

2 comments
  1. In calitate de profesor in invatamantul superior de electronica, telecomunicatii si tehnologia informatiei sunt adeptul modalitatii de comunicare electronica audio-video (ONLINE) student-profesor care are numeroase avantaje! Acestea apar si se mentin NUMAI DACA aceasta comunicare electronica este asigurata si realizata de persoane competente/ instruite, prin platforme si cu retele performante, adecvat intretinute si fiabile… Din pacate, la noi toate aceste conditii prealabile nu sunt satisfacute integral iar aceste aspecte sunt rareori avute in vedere, inclusiv in dezbaterea publica… In plus, la noi, un efemer ministru al educatiei, specialist in imbunatatiri funciare, a decretat din biroul sau ca „peste tot in lume” invatamantul online ar fi fost „catastrofal”! Nimeni nu s-a grabit sa-l contrazica – nici macar numerosii nostri profesori de tehnologia informatiei din preuniversitar si superior – sau, probabil, nu le-au fost publicate online interventiile… Oportunism, lasitate, ignoranta, suficienta? Din toate cate ceva…
    Colac peste pupaza, Curtea de conturi a Romaniei (CCR) a stabilit din proprie initiativa ca, dupa incetarea starilor de alerta si urgenta din pandemie, nu s-ar mai justifica educatia online (inferioara, chipurile, calitativ celei fata in fata/ offline, utilizata exclusiv de secole !!!) si AMENINTAND ca universitatile/ scolile care mai continua sa lucreze online nu vor mai fi finantate de la buget, ba chiar vor trebui sa ramburseze banii deja primiti ilegal !!!!!
    Dar ministrul educatiei a declarat imediat public ca nu CCR decide cadrul legal al educatiei ci …. ARACIS si ARACIP! In consecinta, functionarii ARACIS au stabilit – tot din birouri ca si in toto ceea ce au facut de 17 ani de cand exista – noi cerinte/ „standarde” aplicabile predarii online, multe fiind insa ineficace, ineficiente, inaplicabile sau incoerente…. Oricum, nimeni nu va verifica respectarea acestora intrucat, in Romania, exista constitutionala autonomie universitara!! Deci o alta forma fara fond!
    In plus, la noi, de 17 ani se practica SIMULACRUL asigurarii calitatii educatiei, fara ca cei responsabili de aceasta grava situatie – care a cheltuit inutil sume imense si a generat doar o monstruoasa birocratie, nici pomeneala de INCREDEREA pe care ne-o dorim cu totii si care reprezinta scopul asigurarii calitatii in mediul de afaceri si in alte state… Ce se mai poate face daca mai toate dezbaterile (unele publicate si de EDUPEDU) in legatura cu noile proiecte de legi ale invatamantului se refera doar la impartirea putinilor BANI din BUGETE PUBLICE si la unele aspecte moral-etice repetitive dar nesolutionate adecvat de decenii ????….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Condițiile de admitere la Rezidențiat 2023 se înăspresc prin creșterea pragului minim la 130 de întrebări cu răspuns corect, față de 120 cât era anul trecut – proiect / Propunerea invocă „ridicarea nivelului de selecție“, deși a mai fost o încercare similară eșuată în 2022, când 600 de locuri au rămas neocupate

Pragul de admitere la examenul de rezidențiat în 2023 crește la 65% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări, pentru fiecare domeniu, față de pragul…
Vezi articolul

Universitatea de Arte din Iași anulează spectacolul coordonat de actorul Mihai Mălaimare după ce acesta a amenințat public că „veți ajunge în canal sau la canal” / UNAGE: Reafirmăm cu tărie respectul pentru democraţie

Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE) din Iași a anunțat oficial oprirea proiectului „La margine de Copou”, coordonat de actorul Mihai Mălaimare, după ce acesta a postat pe Facebook…
Vezi articolul

Zeci de studenți din Timișoara au protestat pe străzi în semn de nemulțumire față de proiectul noii Legi a Educației / Studenții nu sunt de acord cu propunerea de desființare a CNATDCU și cer, printre altele, să aibă o pondere mai mare în procesul de alegere a rectorului

Studenții timișoreni care aparțin mai multor organizații naționale au mărșăluit, vineri, pe străzile Timișoarei, în semn de nemulțumire față de proiectul noii Legi a Educației, aflat în dezbatere publică, transmite…
Vezi articolul

Consiliul studenților de la SNSPA critică intenția universității de a-l nominaliza pe Donald Trump la premiul Nobel pentru Pace: E alarmant că nu am fost consultați, nu ne asumăm susținerea acestei inițiative

Consiliul studenților de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) critică intenția universității condusă de Remus Pricopie de a-l nominaliza pe președintele Statelor Unite (SUA), Donald Trump, la…
Vezi articolul