Activități integral față în față la licență, parțial online la masterat și doctorat în noul an universitar, a decis Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași

432 de vizualizări
Foto: TUIASI
Activitățile online vor putea fi păstrate doar la ciclurile de master și doctorat în cadrul Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), unde senatul instituției a validat decizia ca, la ciclul de licență, activitățile didactice să se desfășoare integral față în față, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Acesta arată că, “la TUIASI, pe lângă decizia de a continua integral, față în față, la ciclul de licență, Senatul a aprobat desfășurarea unor activități online la masterat și la doctorat, în funcție de necesități. În mod concret, la masterat, activitățile de predare se vor desfășura față în față, cu prezența studenților și a cadrelor didactice în universitate, în proporție de minimum 40%, în timp ce peste 65% dintre activitățile aplicative și de cercetare vor fi efectuate în același format. La doctorat, procentele sunt de 35%, respectiv 65%”.

Instituția precizează, însă, că vor exista excepții: “profesorii din străinătate sau din țară vor putea ține cursuri online pentru diferite grupuri de studenți, în cadrul activității didactice. Sau cadrele didactice care sunt în concediu medical, nu se pot deplasa la universitate, dar vor și pot să își susțină cursurile online, vor avea această oportunitate. Însă la nivel de licență cursurile se vor desfășura, de principiu, față în față, respectând normele de protecție sanitară și recomandările Ministerului Sănătății pentru prevenirea răspândirii bolilor infectocontagioase”. 

Indiferent de ciclul de studiu, activitățile de laborator care includ utilizarea de echipamente experimentale se va realiza doar față în față.

  • La începutul lunii august, agenția responsabilă cu asigurarea calității în învățământul superior, ARACIS, a aprobat standardele pentru predarea online în universități, potrivit cărora, la ciclul de licență, până la 50% din cursuri și 25% dintre activitățile practice pot, în general, să se desfășoare online.
Citește și:
Standardele pentru predarea online în universități au fost publicate: camere video deschise pe toată durata activităților online, interactivitate în predare, ponderi maxime de 50-65% pentru online
INTERVIU Standardele pentru predarea online în universități au fost aprobate. La cursurile online studenții vor avea camerele deschise, iar tehnologia poate fi folosită în evaluări, care se fac obligatoriu față în față / La ciclul de licență, până la 50% din cursuri și 25% din activitățile practice pot fi online – Mădălin Bunoiu, ARACIS

2 comments
  1. In calitate de profesor in invatamantul superior de electronica, telecomunicatii si tehnologia informatiei sunt adeptul modalitatii de comunicare electronica audio-video (ONLINE) student-profesor care are numeroase avantaje! Acestea apar si se mentin NUMAI DACA aceasta comunicare electronica este asigurata si realizata de persoane competente/ instruite, prin platforme si cu retele performante, adecvat intretinute si fiabile… Din pacate, la noi toate aceste conditii prealabile nu sunt satisfacute integral iar aceste aspecte sunt rareori avute in vedere, inclusiv in dezbaterea publica… In plus, la noi, un efemer ministru al educatiei, specialist in imbunatatiri funciare, a decretat din biroul sau ca “peste tot in lume” invatamantul online ar fi fost “catastrofal”! Nimeni nu s-a grabit sa-l contrazica – nici macar numerosii nostri profesori de tehnologia informatiei din preuniversitar si superior – sau, probabil, nu le-au fost publicate online interventiile… Oportunism, lasitate, ignoranta, suficienta? Din toate cate ceva…
    Colac peste pupaza, Curtea de conturi a Romaniei (CCR) a stabilit din proprie initiativa ca, dupa incetarea starilor de alerta si urgenta din pandemie, nu s-ar mai justifica educatia online (inferioara, chipurile, calitativ celei fata in fata/ offline, utilizata exclusiv de secole !!!) si AMENINTAND ca universitatile/ scolile care mai continua sa lucreze online nu vor mai fi finantate de la buget, ba chiar vor trebui sa ramburseze banii deja primiti ilegal !!!!!
    Dar ministrul educatiei a declarat imediat public ca nu CCR decide cadrul legal al educatiei ci …. ARACIS si ARACIP! In consecinta, functionarii ARACIS au stabilit – tot din birouri ca si in toto ceea ce au facut de 17 ani de cand exista – noi cerinte/ “standarde” aplicabile predarii online, multe fiind insa ineficace, ineficiente, inaplicabile sau incoerente…. Oricum, nimeni nu va verifica respectarea acestora intrucat, in Romania, exista constitutionala autonomie universitara!! Deci o alta forma fara fond!
    In plus, la noi, de 17 ani se practica SIMULACRUL asigurarii calitatii educatiei, fara ca cei responsabili de aceasta grava situatie – care a cheltuit inutil sume imense si a generat doar o monstruoasa birocratie, nici pomeneala de INCREDEREA pe care ne-o dorim cu totii si care reprezinta scopul asigurarii calitatii in mediul de afaceri si in alte state… Ce se mai poate face daca mai toate dezbaterile (unele publicate si de EDUPEDU) in legatura cu noile proiecte de legi ale invatamantului se refera doar la impartirea putinilor BANI din BUGETE PUBLICE si la unele aspecte moral-etice repetitive dar nesolutionate adecvat de decenii ????….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

12 rectori vor să controleze CNATDCU: cum se bat pe puterea de-a decide unde merg fondurile doctorale și afacerile plagiatelor foști miniștri și rectori la cel puțin al 2-lea mandat

12 rectori vor să propună direct membrii Consiliului Național pentru Atestarea Titlurilor Universitare (CNATDCU), ale căror mandate expiră pe 10 iunie. Tudorel Toader, Marian Preda, Daniel Breaz, Valentin Popa, Lucian…
Vezi articolul

VIDEO Protest în direct la televizor al unui profesor din Afghanistan, după ce talibanii au interzis recent accesul fetelor în universități: Dacă mama și sora mea nu pot învăța, atunci eu nu accept această educație

Un profesor universitar din Kabul, capitala Afganistanului, și-a rupt diplomele de profesor și de doctor în direct la o televiziune, în semn de protest, după ce talibanii, aflați la conducerea…
Vezi articolul

DOCUMENT Cercetătorii Facultății de Geografie din cadrul Universității București au lucrat la elaborarea strategiei de adaptare la schimbări climatice pentru municipiul Câmpulung

Strategia de adaptare la schimbări climatice pentru municipiul Câmpulung (ADAPT Câmpulung) a fost elaborată cu ajutorul cercetătorilor de la Universitatea București, Facultatea de Geografie, în baza unor studii făcute de…
Vezi articolul

Noile standarde minimale propuse pentru titlurile de conferențiar și profesor în domeniile Sociologie, Științe Administrative și ale Comunicării nu includ indicatori pentru componenta didactică / Era nevoie de o dezbatere mult mai largă – Memoriul unei Facultăți a Universității Al. I. Cuza din Iași

Standardele minimale pentru acordarea titlurile de conferențiar și profesor universitar, diploma de doctor și atestatul de abilitare propuse într-o serie de domenii asociate sociologiei și aflate în dezbatere până la…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă a 56 de studenți de la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, care semnalează „comportamentul abuziv” al unui profesor, membru în Comisia de Etică. Marian Petcu: Nu am spus niciodată orfan și prost unui student, ăsta a fost un calificativ în glumă că vor rămâne ignoranți dacă nu învață

Studenți ai Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea din București au trimis o scrisoare deschisă în care semnalează „comportamentul abuziv” al unui profesor. 56 de studenți spun…
Vezi articolul