Anchetă a inspectoratului școlar Mureș la Școala Gimnazială „Romulus Guga”, în cazul învățătoarei care se comporta abuziv cu elevii de clasa a II-a

7.047 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Inspectoratul Școlar Mureș va începe o nouă anchetă la Școala Gimnazială „Romulus Guga” din Târgu Mureș. Sursele Edupedu.ro au spus că miercuri va avea loc o ședință cu părinții la care vor participa și cei de la inspectorat și conducerea școlii. Contactat de Edupedu, ro, inspectorul școlar general Sabin Pașcan nu a dorit să ofere detalii, spunând că va reveni cu un comunicat de presă după finalizarea anchetei.

Amintim că Edupedu.ro a fost contactat inițial de părintele unei fete agresate de învățătoare, care ne-a trimis și înregistrări audio cu ce se întâmplă la clasă. Înregistrările audio relevă un limbaj umilitor în timpul orelor cu copii de 8-9 ani, învățătoarea folosind expresii ca: „ce-i cu capul ăsta al tău, groapă de nisip”, „minte îngustă!”, „specimene de colegi”, „unul mai bătut în cap ca altul”, „la școală specială pentru ăștia care nu învață”. Mai multe detalii puteți citi în materialul inițial aici.

Amintim că în urma publicării acestui articol, mai mulți părinți ai căror copii au probleme la clasa învățătoarei Alexa ne-au contactat. O parte din părinți și-au mutat deja copiii pentru a scăpa de traumă – 5-6 familii – alții au copii mai mari care au terminat învățământul primar la clasa învățătoarei Alexa și restul sunt părinți care au copiii înscriși acolo în prezent. Am publicat încă două materiale cu mărturiile lor și vor mai urma.

A existat și o încercare de defăimare la adresa părintelui care a expus comportamentul abuziv al învățătoarei de la școal din Târgu Mureș din partea unui alt părinte care a trimis și un text de susținere pentru cadrul didactic „luat la cunoștință” de 14 persoane prezente la ședința cu părinții

Reamintim că Edupedu.ro a solicitat un punct de vedere învățătoarei acuzate de părinți de comportament agresiv la adresa copiilor, însă aceasta a refuzat, apoi a revenit spunând că o să ne trimită un punct de vedere. În momentul în care îl vom primi, îl vom publica.

Ce se aude pe înregistrările primite de Edupedu.ro de la mama care a depus sesizările și dovezile audio la instituțiile competente:

„Ce-i cu capul ăsta al tău, groapă de nisip, ce-i în capul tău, creier nu este nici într-un caz, nici într-un caz”.

„2 împărțit la 8! Tu, deșteaptă care ești! 2 împărțit la 8!? Așa se află jumătatea lui 8?! Le împarți pe 2 la 8, tu, tu, minte îngustă! Minte îngustă!”

„Ce-i cu capul tău, măi, (…) ce-i în capul ăla al tău, varză că învățătură nu-i, varză! Nu știu ce e în capul ăla al tău că minte nu ai deloc”.

„Mulțumită câtorva specimene de colegi care nu se străduiesc să învețe, dar sunt campioni la prostii și la bârfe și la povești, dar la învățat ferescă sfântul!”

„Uite ce specimente avem în clasă! Vedeți?! O …, o … [nume de copii – N.Red.] care nu-și fac temele oră de oră, zi de zi, zi de zi, zi de zi, nu-și fac temele ca lumea, uitați-vă și voi cum ne trag înapoi și stăm pe loc”.

„Ce să-ți zic, măi, copile, ce să-ți zic? Care-i prima întrebare, că deja m-am lămurit cu tine! (…) Doamne, dă-mi răbdare! Doamne, unul mai bătut în cap ca altul, și moldovean, și (…)”.

„Bun, la școală specială pentru ăștia care nu învață, eu nu o să mă mai… cu ei, este școală specială pentru copiii care nu învață sau nu pot să învețe, dragă, și este loc suficient și pentru voi, n-am ce să vă fac”.

Citește și:
„Copiii sunt problema dacă doamna are acest comportament” abuziv, spun doi părinți din clasa învățătoarei care-i umilea și agresa pe elevii de clasa a II-a într-o școală din Târgu Mureș. Aceștia „s-au activat” brusc după o ședință convocată la școală de cadrul didactic
„Psihologul ne-a recomandat să o mutăm de urgență” – mărturiile părinților care și-au retras copiii de la clasa învățătoarei din Târgu Mureș care-i umilea și agresa fizic și verbal pe elevi
Mărturiile părinților care și-au retras copiii de la clasa învățătoarei din Târgu Mureș care-i umilea și agresa fizic și verbal: Îi trata așa pe cei din familii cu probleme sau care nu se descurcau la fel de bine la învățătură / Fata mea venea mereu mai nervoasă de la școală și începuse să strige la surorile ei
„O învățătoare din Târgu Mureș, către elevii ei de clasa a III-a: „Ce-i în capul ăsta al tău, groapă de nisip? Creier în niciun caz”, „minte îngustă!”, „unul mai bătut în cap ca altul, și moldovean și…”, Un părinte a făcut multiple sesizări la autorități, fără niciun rezultat: Fata mea merge la psiholog. A lovit-o cu cartea în cap, a luat-o de maxilar, a bruscat-o din bancă”

3 comments
  1. Vânătoarea de vrăjitoare 2.Acum o sa fie găsită dovada supremă a vinovăției învățătoarei:are și o pisica neagra pe la casa ei!
    Este nevoie de profesori îndrumători și de psihologi și de bani pentru educație. Dacă sunt drepturi exista și îndatoriri:exista dreptul la educație dar exista și îndatorirea statului și nu numai de a nu uza,abuza și suprasolicita angajații că altfel aceștia o iau pe arătură.

  2. Buna ziua!
    Sunt cadru didactic titular la Școala Gimnaziala Bilciuresti din județul Dâmbovița.
    In urmă cu un an directoarea interimara numita politic mi-a prins mâna in usa. Am sunat la 112…, am depus plângere la Parchet, am înștiințat IȘJ Db, am trimis adresa la ME…, iar măsura care s-a dispus a fost demiterea din funcție.
    Deși in continuare “cerșesc” dreptate…. se pare ca actuala conducere a IȘJ Db a numit-o din nou in funcție de conducere pe directoarea agresiva care are și dosar penal.
    Vi se pare normal ce se intampla in instituțiile care trebuie sa educe elevi?
    Singura cale pe care o mai am este aceea de a merge la o televiziune cu toate dovezile pe care le am. Credeți-ma am destule……….
    Sper sa nu ignorați strigatul meu de ajutor.
    Cu stima, prof. Roman Gabriela!

    1. Stimata doamna, nu este un strigat de ajutor, ci o portavoce a noastra, a profesorilor ajunsi sclavi pe plantatia directorilor politici . Mereu profesorul e vinovat, e prost, e lenes. Niciodata acestea nu sunt asumate de director ori parinti. Se loveste in profesor. Mergeti inainte, nu va lasati!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ștefan Pălărie, senator USR, o acuză pe Ligia Deca de tehnici similare celor aplicate de Iordache și Cîmpeanu, acum pentru a bloca CNATDCU să analizeze doctoratul lui Lucian Bode: Cum să te duci tu, ministru, să ceri fățiș CNATDCU să nu își facă exact treaba pentru care există? Este șocant

Senatorul USR Ștefan Pălărie o acuză pe Ligia Deca, ministrul Educației, că aplică metode similare celor folosite de foștii miniștri Cîmpeanu sau Iordache, pentru a împiedica verificarea unor colegi de…
Vezi articolul

Admiterea la liceu, propusă de PSD. Natalia Intotero: Repartizarea să rămână computerizată, ca acum, pe baza mediilor de la Evaluarea Națională, dar vor putea să aplice pentru „clase de excelenţă” doar elevii admişi la probe de competențe date înainte, cu subiecte unice

Admiterea la liceu în varianta propusă de PSD, ca amendament la legile educației, în Comisia de învățământ din Camera Deputaților, presupune extinderea sitemului de admitere de la învățământul vocațional asupra…
Vezi articolul