Anul acesta s-au născut cu peste 30 de mii de copii mai puțini față de anul trecut, în primele 10 luni. Cel mai mic număr al nașterilor din ultimii 7 ani

5.725 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Mai puțini cu peste 30 de mii de nou-născuți au fost înregistrați în primele 10 luni ale acestui an, față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Scăderea numărului de nașteri este cea mai mare din ultimii 7 ani, potrivit datelor oficiale analizate de Edupedu.ro.

Concret, anul acesta până în luna octombrie, inclusiv, se născuseră 131.709 copii, iar anul trecut erau înregistrați în acest interval 162.272 de copii.

Diferența, de 30.563 de nașteri, este echivalentul a două luni dintr-un an, media nașterilor din acest an, de exemplu, fiind de 14.634 de nașteri.

Lipsa a peste 30 de mii de copii dintr-o generație înseamnă are un impact direct asupra sistemului de educație. La grădiniță, de exemplu, în anul în care aceștia vor ajunge în învățământul preșcolar, vor fi cu cel puțin 1.200 de grupe de câte 25 de copii mai puține ca pentru cei din anul anterior. La fel și pentru momentul în care această generație va ajunge la școală.

Nașterile din perioada primelor 10 luni nu au motive să fie influențate de actuala criză sanitară și economică, conceperea copiilor născuți în perioada analizată având loc cu circa 40 de săptămâni înainte (durata unei sarcini la termen). Copiii născuți în intervalul ianuarie-octombrie 2020 au fost concepuți în perioada mai 2019-ianuarie 2020.

Foto: grafic Edupedu.ro


3 comments
  1. Din pacate…s’ar prea putea ca acea diferenta sa fie deja calculata in avorturi. Dar despre asta nu are rost sa vorbim! Daca am stii cifra anuala/Ro…ar cam trebui sa ne punem nu doar semne de intrebare…!

    1. Numărul avorturilor (întreruperilor de sarcină) a scăzut foarte mult anul acesta, conform datelor oficiale. Revin cu articol pe această temă – mulțumesc pentru comentariu.

  2. Impactul negativ se va resimti nu numai in educatie ci si in dezvoltarea economica, 30.000 de potentiali angajati este o cifra care ar trebui sa ne dea de gandit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de BCR

Studiu: 7 din 10 români activi financiar din orașe, digitalizați, vorbesc despre bani și își planifică lunar bugetul / Peste 60% dintre participanți nu au reușit să răspundă corect la cel puțin jumătate din întrebările financiare de bază

Peste 60% dintre participanții la un studiu nu au reușit să răspundă corect la cel puțin jumătate din întrebările referitoare la concepte de bază ale domeniului financiar, precum inflația, dobânda…
Vezi articolul

Ultima săptămână a fiecărui modul este cea mai solicitantă, am primit lucrări în fiecare zi, spun peste jumătate dintre elevii chestionați într-un studiu al Ministerului Educației. Mai mult de două treimi dintre ei preferă modulele / Părinții ar dori întoarcerea la semestre

Aproximativ 70% dintre elevii intervievați într-un studiu realizat de experți ai Institutului de Științe ale Educației sunt mulțumiți de noua structură a anului școlar pe module și preferă ca cele…
Vezi articolul