Apel pentru actualizarea urgentă a sistemului de educație din România, în contextul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale, lansat de Coaliția pentru Educație / Organizația cere autorităților, pentru prima dată în mandatul ministrului Ligiei Deca, „să accelereze reformele curriculare”, deși ministra blochează noile planuri-cadru de cel puțin 6 luni

565 de vizualizări
Foto: © Picsfive | Dreamstime.com
„Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale ne arată cât de urgentă este actualizarea sistemului de educație din România”, susține Coaliția pentru Educație într-un comunicat de presă în care face apel la respectarea și cultivarea democrației ca valoare fundamentală.

„Este imperativ să nu mai fie amânate reforma curriculară și planurile-cadru pentru liceu”, scriu reprezentanții Coaliției.

  • Solicitarea Coaliției pentru Educație este unică pe parcursul mandatelor ministrei actuale a educației, Ligia Deca. Aceasta este acum în campanie electorală și deși nu s-a suspendat pe perioada alegerilor, ci a rămas în funcție, nu este de așteptat să lanseze în dezbatere proiectele noilor planuri-cadru pentru liceu, pe care le-a blocat constant în ultimul an. Pe 8 noiembrie secretarul de stat Florian Lixandru spunea că amânările repetate ar fi fost decise de ministră în contextul electoral al anului 2024. Mai mulți membri din conducerea Coaliței au fost puși din pix de Ligia Deca în diverse comisii organizate la Ministerul Educației, inclusiv în cele pentru noile planuri-cadru, asigurându-și tăcerea acestora și a celorlalți membri prin semnarea unor acorduri de confidențialitate pentru discuțiile respective.

Redăm comunicatul integral al Coaliției pentru Educație

„Democrația nu este un ideal, ci o valoare fundamentală pe care este nevoie să o trăim și să o cultivăm în fiecare zi, iar sistemul de învățământ are un rol esențial în acest sens. Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale ne arată cât de urgentă este actualizarea sistemului de educație din România, care ar trebui să contribuie la formarea unor cetățeni activi și responsabili, capabili să ia decizii informate și să aibă o viață împlinită, într-o societate democratică.

Sistemul de educație nu răspunde nevoilor și provocărilor societății actuale. Săracia, izolarea, marginalizarea, asociate cu o educație deficitară, cresc riscul fragilizării democrației – democrație câștigată cu sacrificii uriașe în 1989. Probleme cronice, precum analfabetismul funcțional, adâncirea inechităților, lipsa competențelor relevante și vulnerabilitatea la dezinformare, persistă din cauza lipsei reformelor reale.

Potrivit unui studiu recent, peste două treimi dintre tinerii români cred că țara merge într-o direcție greșită și doar jumătate consideră democrația o formă bună de guvernare. Aceasta reflectă necesitatea ca sistemul de învățământ să formeze cetățeni activi și responsabili.

Coaliția pentru Educație face un apel la autorități și la toți actorii implicați să prioritizeze elevii și tinerii și să accelereze reformele curriculare amânate în ultimii șapte – opt ani. Menținerea status quo-ului pentru păstrarea liniștii sociale adâncește inechitățile și perpetuează ineficiența unui sistem educațional anacronic. 

Este imperativ să nu mai fie amânate reforma curriculară și planurile-cadru pentru liceu, blocată în aceleași programe de acum 25 de ani. De asemenea, este necesar să fie operaționalizate și corelate profilul profesorului cu profilul absolventului, care include cetățenia activă, etica și responsabilitatea. Aceste obiective nu pot fi atinse fără un curriculum flexibil, relevant pentru viața reală și interesele elevilor, centrat pe competențe și valori; profesori mai bine pregătiți; precum și strategii coerente de finanțare și investiții în educație – aspecte pe care Coaliția pentru Educație le susține în Manifestul său

Este momentul ca împreună – autorități și instituții publice, ONG-uri și comunități locale – să găsim calea și curajul de aduce mai multă echitate și relevanță în educație și să susținem decizii și politici publice bazate pe date. O educație care să contribuie la formarea unor cetățeni informați, activi și responsabili este calea potrivită pentru a consolida democrația și pentru a proteja viitorul țării, după cum ne arată o serie de studii recente și ultimele evenimente. 

Conform unui raport publicat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în 2024, nivelul de încredere al tinerilor în organizațiile neguvernamentale (ONG-uri) este de 73%, ceea ce arată că aceștia văd în ONG-uri un partener credibil pentru schimbare. Această încredere poate fi un catalizator important pentru reformarea sistemului educațional, dacă este valorificată prin colaborare și dialog constructiv. 

Ce ne arată cifrele unor studii publicate în 2024:

  • Potrivit studiului “Tinerii din România în anul electoral 2024” realizat de IRES, 68% dintre tinerii români cu vârste între 18 și 35 de ani consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită. De asemenea, 9 din 10 tineri declară că nu au încredere în Guvern și Parlament.
  • Studiul asupra tinerilor din România 2024” publicat recent de Fundația Friedrich-Ebert România, relevă că 55% dintre tineri consideră democrația o formă bună de guvernare, iar 50% o preferă oricărui alt tip de guvernare. Cu toate acestea, 25% dintre tineri sunt de acord că dictatura poate fi o formă de guvernare mai bună decât democrația în anumite situații.

Școala și cadrele didactice au un rol esențial în promovarea valorilor democratice și în prevenirea radicalizării. Ori, este îngrijorător faptul că, mai mult de o treime din profesorii de educație socială incluși în studiul “Educația civică în România” din 2024 consideră că țara noastră ar beneficia de scenariul în care ar avea un conducător puternic ce ignoră mecanismele democratice. În plus, același studiu ne arată că, dintre respondenți, profesorii mai tineri tind să aibă opinii favorabile unor forme de conducere nedemocratice. De exemplu, în rândul celor mai tineri dintre profesorii de educație socială (în vârstă de 35 de ani sau mai puțin), 56% susțin poziția conform căreia România ar beneficia de prezența unui conducător ce ignoră instituțiile/mecanismele democratice, față de 36% în categoria de vârstă 36-50, respectiv 47% în cazul respondenților de peste 51 ani.

Putem combate declinul culturii civice printr-o formare corespunzătoare a tinerilor și în liceu și universitate, dar și prin pregătirea adecvată a profesorilor, concluzionează același studiu. De asemenea, este esențial ca pregătirea profesorilor și directorilor de școli să includă dezvoltarea abilităților de colaborare, pentru a crea un climat educațional care susține valorile de cooperare și dezvoltarea elevilor. Aceste schimbări trebuie să vizeze nu doar curriculum-ul, ci și metodele de predare și atmosfera școlară, pentru a sprijini o educație centrată pe elev.

Pentru a sprijini fiecare copil și adolescent din România este nevoie să investim mai mult acolo unde sunt nevoi mai mari. Transformările tehnologice și sociale rapide, necompensate cu sprijin suplimentar, adâncesc inechitățile din sistem și cresc riscul radicalizării tinerilor, mai ales a celor provenind din medii dezavantajate. Lipsa unui climat educațional sigur, incluziv și lipsa unor modele pozitive pot accentua vulnerabilitatea elevilor.

Nu în ultimul rând, ne putem inspira de la alte țări, precum Marea Britanie, care a introdus măsuri eficiente în școli cum ar fi evaluarea riscurilor de radicalizare în cadrul comunităților școlare, formarea cadrelor didactice pentru a recunoaște semnele de radicalizare și a răspunde corespunzător, precum și implementarea unor politici și proceduri clare pentru gestionarea acestora. Prin astfel de măsuri, instituțiile publice joacă un rol activ în identificarea și prevenirea radicalizării, contribuind astfel la siguranța națională”.

Foto: © Picsfive | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Azi, ora 13.40 ( deci la mult timp dupa ce a incetat termenul pentru campania electorala realizata conform legii) dna Monica Anisie trimite mail-uri in scoli cu un mesaj lung in care cerseste voturile, insotit de un afis cu chipul domniei sale.
    S-a mutat campania ilegala de pe TikTok pe adresele institutionale ale scolilor? Rusinica….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Cum a resuscitat Mariana Dogaru, președinta consiliului ARACIP, prin decizie personală, un atestat abrogat prin Hotărâre de Guvern. Pe baza formularului abrogat școlile acreditate primesc finanțarea de la stat

Mariana Dogaru, președinta consiliului Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), a dat o decizie prin care instituția emite în continuare același model de atestat privind nivelul calității…
Vezi articolul

Educația – element de diferențiere între campaniile candidaților la președinția SUA, la Convențiile naționale ale democraților și republicanilor / Mesajul candidatului democrat la postul de vicepreședinte: „Nu subestima niciodată un profesor de școală publică”

Referirile la educație au atras mai mult interes la Convenția Națională Democratică, desfășurată săptămâna trecută, decât la cea a Republicanilor, desfășurată în iulie. Iar domeniul este folosit atât pentru promovarea…
Vezi articolul

Raportările anuale multiple ale universităților către diferite instituții vor fi înlocuite de raportări unice anuale, făcute printr-o platformă a Ministerului Educației – proiect de HG

Platforma Națională de Raportare Unică în Învățământul Superior (PNRUIS), care le permite universităților să facă o singură raportare pe an, urmează să fie lansată, potrivit unui proiect de HG pus…
Vezi articolul