APEL Școlile din 16 județe din mediul rural, care au învățământ simultan, se pot înscrie până pe 15 mai 2024 în programul „Școală după școală” al Fundației World Vision

5.532 de vizualizări
Foto: World Vision România
Până în data de 15 mai, școlile din mediul rural, care au învățământ de tip simultan se pot înscrie și pot depune proiecte pentru ca elevii să primească o masă la școală și să beneficieze și de ore remediale prin extinderea programului „Pâine și Mâine” al World Vision. Vizate sunt școli din 16 județe. Pentru a putea participa autoritatea locală de care aparține școala este obligată să asigure contribuția minimă de 20% din costul mesei calde, pentru un an școlar de implementare.

Orice școală din cele 16 județe care îndeplinește criteriile de eligibilitate va putea face parte din programul “Pâine și Mâine” în anul școlar 2024 – 2025, în limita fondurilor disponibile. Proiectele se depun aici până în data de 15 mai 2024.

Apelul este deschis pentru proiecte „Școală după școală” depuse de școli din mediul rural, din județele: Bacău, Botoșani, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Iași, Ialomița, Giurgiu, Gorj, Mehedinti, Neamț, Olt, Teleorman, Vaslui, Vâlcea care au organizate clasele din ciclul primar exclusiv în regim simultan în anul școlar 2024-2025. 

Școlile vor obține bani nerambursabili dedicat implementării unui program național de tip Școala după Școală, pentru organizarea de activități remediale, pentru recuperarea deficitului de învățare cauzat de gradul de vulnerabilitate constatat, activități destinate exclusiv elevilor înscriși în învățământul simultan în anul școlar 2024-2025.

Se vor finanța activitățile pentru maxim 1500 elevi din ciclul primar, cu vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani, înscriși în învățământul simultan în anul școlar 2024-2025.

Proiectul va fi depus obligatoriu în parteneriat cu UAT-ul de care aparține, pentru asigurarea contribuției minime de 20% din costul mesei calde, pentru un an școlar de implementare.

Calendar depunere, evaluare, contractare proiecte

Termen estimat lansare apel de proiecte: 18 aprilie 2024

Termen depunere proiecte: 18 aprilie 2024 -15 mai 2024

Termen estimat evaluare proiecte: 16 mai 2024 – 15 iulie 2024

Termen estimat semnare contracte de finanțare și Acorduri de parteneriat cu UAT : 15 iulie 2024 – 31 august 2024 

Depunerea proiectelor de către solicitanți se va realiza exclusiv prin completarea secțiunilor cererii de proiect de mai jos, împreună cu documentele justificative.

Despre programul “Pâine și Mâine”

“Pâine și Mâine” este un program care a fost înființat în urmă cu 8 ani și care se adresează exclusiv copiilor din ciclul primar de învățământ, din școlile din mediul rural. Obiectivele programului sunt prevenirea și combaterea abandonului școlar prin creșterea rezultatelor școlare, prin recuperarea pierderilor în învățare și a întârzierilor în dezvoltarea competențelor de bază (scris, citit, socotit) respectiv a competențelor corespunzătoare vârstei elevilor. Programul este implementat exclusiv cu finanțare privată, de către indivizi și parteneri corporate.

Prin Programul „Pâine şi Mâine” copiii beneficiază de un pachet integrat de servicii pentru a-i încuraja să meargă la școală. Ei primesc zilnic o masă caldă și două ore remediale, dar și haine, încălțăminte, rechizite, echipamente digitale și consiliere psihologică în funcție de nevoi. Totodată, „Pâine și Mâine” include programe de formare pentru profesori, cât și activități de educație parentală pentru părinții din comunitățile dezavantajate. Nu în ultimul rând, copiii de la sate au ocazia să meargă în fiecare vară în tabere și excursii.

“În cei opt ani de program s-a demostrat că serviciile educaționale și de consiliere care au loc după școală, combinate cu o masă caldă și alte tipuri de sprijin material pentru rechizite, îmbrăcăminte și pentru formarea imediată a profesorilor, au crescut prezenţa şcolară în mediile dezavantajate”, potrivit World Vision.

Rezultatele programului „Pâine şi Mâine”:

  • jumătate dintre şcolile din program raportează o prezenţă a copiilor de 99%, iar o treime de 100%
  • 74% apreciază că prezenţa la şcoală a copiilor a crescut cu mai mult de 40%
  • 82% dintre copii şi-au îmbunătăţit rezultatele la limba română
  • 85% dintre copii şi-au îmbunătăţit rezultatele la matematică
  • 80% dintre elevi au primit calificative “Bine” și “Foarte Bine”.

Cel mai recent raport al World Vision „Sunt hrăniți #destul copiii României? Masa la școală și masa acasă” arată că peste o treime dintre copiii din zonele defavorizate practic nu mănâncă în mod frecvent micul dejun acasă. Alte concluzii ale raportului:

  • 30% dintre copiii din medii defavorizate nu mănâncă prânzul acasă, respectiv 28% dintre copiii din acești copii (unul din patru) nu mănâncă nici micul dejun, nici prânzul acasă.
  • Unul din cinci copiii din medii defavorizate (22%) merge seara la culcare fără să ia cina, iar pentru majoritatea copiilor (51%) cina reprezintă principala masă a zilei
  • Doua treimi dintre copiii din medii defavorizate (62%) obișnuiesc să mănânce zilnic sau frecvent gustări în afara meselor principale, formate în principal din dulciuri (68%) fructe, lactate sau snack-suri
  • Pentru 44% dintre copii, baza alimentară a meselor este formată din paste făinoase și cartofi, pe care le consumă zilnic
  • Doar un sfert dintre acești copii (24%) mănâncă zilnic fructe și legume proaspete, peștele este extrem de rar în alimentația copiilor (de unde un potențial deficit de vitamina D), mezelurile și produsele din carne procesate au o prezență dublă în meniul zilnic al copiilor în comparație cu carnea neprocesată, doar 8% dintre copiii (unul din doisprezece) din aceste medii mâncând carne zilnic în familie.

Ana Bulai, sociologul care a realizat studiul World Vision despre calitatea “mesei sănătoase” din școli remarcă faptul că “sunt comunități unde parizerul reprezintă apogeul gătitului și cartoful prăjit – maximul de gust. Dacă România nu investește în acești copii, nu are de ce să-și mai facă planuri de viitor”, mai spune sociologul.

Ghidul solicitantului și anexele obligatorii pot fi descărcate mai jos

Citește și:
Extinderea programului „Școală după școală” la nivel național, prioritar cu acoperirea integrală a școlilor dezavantajate – cerută ministrului Educației, Ligia Deca, de organizația World Vision România
Ana Bulai, sociologul care a realizat studiul World Vision despre calitatea “mesei sănătoase” din școli: Sunt comunități unde parizerul reprezintă apogeul gătitului și cartoful prăjit – maximul de gust. Dacă România nu investește în acești copii, nu are de ce să-și mai facă planuri de viitor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

Statul plătește suplimentar 56 de universități de stat și particulare, în acest an, ca să formeze peste 32 de mii de viitori profesori. Cea mai mare creștere față de anul universitar precedent e la Universitatea din Oradea – 700 de locuri în plus

În anul universitar 2023-2024, statul vrea să formeze peste 32.200 de studenți care ar putea să devină profesori, potrivit datelor din ordinul ministrului Educației nr. 6.234/2023. Este vorba despre ordinul…
Vezi articolul
Inspecția specială

Ministerul Educaţiei reia, după o întrerupere de doi ani, cauzată de pandemia de COVID-19, competiţia pentru obţinerea certificatului “Şcoală Europeană” în anul şcolar 2021 – 2022. Ce trebuie să conțină dosarul

Școlile care au fost sau sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale se pot înscrie la Competiţia Națională „Școală Europeană” 2022, până la data de 20…
Vezi articolul

DOCUMENTE Creșterea cu 25% din salariul minim a tuturor salariilor de bază pentru personalul din învățământul preuniversitar, inițiativă legislativă a grupului USR pentru Educație, depusă la Parlament / Senatorul Ștefan Pălărie: Salariul unui debutant ar urma să crească de la 1985 lei la 2715 lei. Nu poți face reforme cu burta goală

USR a depus miercuri, la Parlament, o inițiativă legislativă care propune creșterea cu 25% din salariul minim a tuturor salariilor de bază pentru personalul din învățământul preuniversitar, începând din anul…
Vezi articolul

Până astăzi, inspectoratele școlare trimit Ministerului Educației numărul real al elevilor care au primit rechizite în anul școlar 2023-2024, precum și estimarea pentru anul școlar viitor

Până luni, 15 ianuarie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației numărul real al elevilor din programul „Rechizite școlare”, din anul 2023-2024, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Potrivit sursei…
Vezi articolul

Recompense și stimulente pentru profesorii implicați, instruire cu experți din nordul Europei, formare pilotată prin masterul didactic introdus în 2020 – ce se așteaptă de la cadrele didactice și ce li propune acestora în raportul prezidențial privind educația de mediu

Activitățile legate de combaterea schimbărilor climatice și protecția mediului ar putea fi introduse în metodologia după care profesorii primesc stimulente salariale și participă la mobilități, potrivit raportului privind educația de…
Vezi articolul