Aproape 16.000 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copilului, înregistrate în România în 2021 – raport oficial

172 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Un număr de 15.925 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copilului au fost înregistrate în 2021, dintre care 6.987 în mediul urban şi 8.938 în rural, conform statisticilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANDPDCA), relatează Agerpres.

Cele mai multe cazuri au fost de neglijare – 10.303, dintre care 6.023 în mediul rural. Anul trecut, au fost închise 7.495 cazuri de neglijare, iar în 150 de situaţii s-a iniţiat urmărirea penală a celor responsabili.

Anul trecut, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a dispus plasamentul în regim de urgenţă pentru 3.121 de copii, iar pentru 239 de copii plasamentul de urgenţă a fost dispus de instanţă.

De precizat, Telefonul Copilului 119 funcționează din acest an, iar în aprilie, peste 39.600 de apeluri au fost la numărul unic, de la copii, persoane fizice sau angajați ai unor instituții, de-a lungul celor trei luni și jumătate de la lansarea acestuia.

Foto: © Gan ChaonanDreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește articolul integral pe G4media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În clasa a VIII-a, elevii sunt axați excesiv pe Română și Matematică, spune profesoara Mihaela Curcan: Celelalte discipline sunt lăsate pur și simplu de izbeliște / Secretarul de stat Bogdan Cristescu: Nici acolo învățarea lor nu este o învățare în profunzime, ci se duce foarte mult pe tipologia de examen

Mihaela Curcan, profesoară de geografie la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova, a declarat, la TVR Craiova, că elevii de clasa a VIII-a se axează doar pe disciplinele de la Evaluarea Națională,…
Vezi articolul