Aproape 3.100 de clase, adică 2,2% din total, erau online vineri – secretarul de stat Sorin Ion

719 vizualizări
Foto: © 2mmedia2011 | Dreamstime.com
La nivelul zilei de vineri, un număr de 3.095 de formațiuni de studiu, reprezentând circa 2,2% din numărul total, își desfășurau activitatea în sistem online, a declarat marți secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar Sorin Ion, în răspuns la întrebarea câte școli au trecut online din cauza infectărilor Covid.

Noile condiții pentru trecerea în online, decise săptămâna trecută, prevăd că într-un județ școlile se închid sau rămân deschise în funcție de rata de ocupare a paturilor destinate bolnavilor de Covid-19. În plus, o grupă de preșcolari sau o clasă se închide pentru 10 zile dacă apar 3 cazuri de infectare cu Covid-19 într-un interval de șapte zile.

  • Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spunea că în acel moment în niciun județ nu erau ocupate mai mult de 75% din paturile destinate bolnavilor de Covid-19.

G4Media.ro scrie că marți, 18 ianuarie, România a înregistrat 3.377 de cazuri noi de COVID la copii și adolescenți, fiind un record absolut de la începutul pandemiei. Cel mai mare număr de cazuri înregistrat la persoane între 0 și 19 ani a fost de 2.388 de infectări, în valul Delta, în 5 octombrie anul trecut. 20% din cele 16.760 de noi infectări raportate marți sunt cazurile de la categoriile 0-9 și 10-19 ani.

Foto: © 2mmedia2011 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Deci sunt peste 10.000 de elevi bolnavi (unde e doar 1 sau 2 elevi, nu e inclus aici). Nu e putin, din 3 milioane in total.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Manualele noi de Matematică pentru clasele I și a II-a nu vor ajunge în școli la timp. Ministerul Educației transmite învățătorilor, cu trei zile înainte să înceapă școala, să tipărească de pe internet lecțiile din primul modul și să le dea copiilor, fără să precizeze pe banii cui / Alte două manuale sunt și ele întârziate

Elevii din învățământul primar și gimnazial ar trebui să aibă manuale noi în acest an școlar, la 10 ani după tipărirea primelor ediții pe noul curriculum. Majoritatea manualelor au putut…
Vezi articolul

BREAKING Csaba Asztalos, președintele CNCD, despre examenul suplimentar de admitere la liceu: Principiul egalității nu este respectat, iar școala trebuie să ridice toți elevii la un anumit standard, nu să polarizeze / Pentru ceilalți 40% dintre elevi nu ne interesează dacă urmează specializarea care li se potrivește, ei sunt second-hand?

Ce se întâmplă cu elevii care vor intra pe baza repartizării computerizate, pe cele 40% locuri la un profil de liceu, rămase în urma examenului de admitere propus prin proiectul…
Vezi articolul

EXCLUSIV Familia și prietenii sunt principalii „consultanți” pentru alegerea liceului ai elevilor care au terminat acum clasa a VIII-a, în București, arată raportul CMBRAE 2023. Sfaturile consilierilor școlari, pe ultimul loc

Elevii care termină gimnaziul preferă să se consulte cu familia și prietenii atunci când își aleg liceul, arată Studiul privind opțiunile școlare și profesionale ale elevilor din clasele a VIII-a,…
Vezi articolul