Proiectul SuperTeach este realizat cu sprijinul Telekom Romania

Ari Pokka, director de școală în Finanda: A venit vremea să reinventăm școala cu totul, să avem complet alte strategii de predare, nu să ne predăm, să spunem că nu avem cu ce și să nu facem nimic

6.298 de vizualizări
Educația trebuie reinventată acum, iar profesorii nu trebuie să se predea și să spună că nu au cu ce, trebuie să se gândească în ce mod pot să pregătească copiii pentru o lume în schimbare, a spus Ari Pokka, directorul celei mai mari Școli Gimnaziale din Finlanda, în cadrul conferinței online SuperTeach, Revoluția mentalităților – Despre predare și învățare în secolul 21.

Guvernanții trebuie să investească masiv în educație pentru a facilita această schimbare, iar politicile trebuie gândite pe termen lung, nu pe termen scurt cum au făcut guvernele din țara noastră în ultimii 10 ani, a mai subliniat expertul în Educație.

“Acolo unde există fonduri, va exista și autonomie și încredere”, spune Pokka. “Nu în ultimul rând, profesorii să nu uite că elevul învață și dincolo de poarta școlii și că tot microuniversul educațional face parte dintr-un întreg mai mare, iar lucrurile trebuie privite în ansamblu: cum le oferim copiilor mijloacele pentru a se adapta la lumea în care trăiesc”, potrivit acestuia.

  • Conferința SuperTeach face parte din proiectul “Vreau să fiu Profesor în România“, proiect susținut de Telekom Romania.
  • Edupedu.ro este partener media al acestui eveniment și a transmis LIVE Video și principalele declarații și concluzii ale dezbaterilor.
  • Ari Pokka  este directorul celei mai mari Școli Gimnaziale din Finlanda, Președinte al Consiliului Internațional al Directorilor și autorul cărții ”Leadership și management de top în școala finlandeză”.
Cele mai importante declarații ale lui Ari Pokka la Conferința online SuperTeach:

Una din cele mai importante valori este să ne întrebăm: Ce fel de mediu vom avea pe viitor, este sustenabil acest mediu pe care-l creăm? Cum păstrăm aceste valori, cum vom avea grijă de lumea înconjurătoare?

Pandemia asta va fi o experiență generațională pentru copiii noștri.

Trebuie să ne întrebăm care este felul de a gândi al copiilor, care sunt ideile lor, trebuie să ne punem întrebarea asta tot timpul în școală, pentru că altfel îi învățăm lucruri care nu corespund, trebuie să ne gândim la ce este de folos pentru ei, altfel ajungem să ținem monoloage la clasă.

Cei care fac politicile educaționale nu sunt stăpânii educației, aceia sunt profesorii, cei care lucrează în școală, cei care implementează educația în școli. Vezi asta în ochii și în mintea profesorilor când vorbesc cu mândrie de școala în care lucrează, cel puțin în Finlanda, pentru că este ceva ce au construit.

Autonomia, independența, evaluarea și elementul politic, astea sunt foarte importante în sistemul de educație. Cred că cea mai importantă este încrederea pe care o avem între noi în cadrul sistemului, părinții nu-și pun problema că o școală e mai proastă decât alta, toată lumea are încredere că nivelul de educație este la fel peste tot și toți copiii au acces la această calitate, oriunde ar învăța.

Eu am încredere în profesorii mei că știu să implementeze curriculumul. Avem și fonduri, dar apar probleme atunci când nu vin suficienți bani și am observat că atunci când nu primești toate fodurile de care ai nevoie, scade din autonomie, scade din încredere.

Noi am început schimbarea la începutul anilor 1970 și am continuat pe linia asta. Din ce știu despre politica educațională din România, aș zice că elementul politic de la voi nu este la același nivel, ați schimbat miniștri prea des, ați schimbat legislație, nu aveți o direcție clară pentru cel puțin 10-15 ani.

Educația trebuie gândită și adaptată în pași mici. La noi, predarea se face tot mai individualizat și de-a lungul anilor am văzut mai mult indivizii din clasă, în loc să privim o clasă omogenă de copii care sunt învățați toți la fel.

Trebuie să ieșiți din regulile pe care le-ați învățat, educația nu se face doar la școală, trebuie să priviți școala în acest context, cum îi ajutați pe copii și după au ieșit pe poarta unității de învățământ. Ideile noi vin din afara școlii.

Trebuie ca toată lumea implicată în educație să aibă o voce în școală: profesorii, părinții și elevii. Educația este o muncă în echipă. De aceea trebuie să-i învățăm pe profesori și abilități de leadership.

Responsabilitatea este cheie pentru meseria de profesor. Ca director, eu am încredere în profesori că își fac treaba pentru că știu că sunt responsabili.

Când te apuci să schimbi ceva, trebuie să știi că elevii pot să te urmeze, că profesorii pot implementa schimbarea asta.

Dacă un director nu mai este interesat să se formeze în continuu, să se adapteze, atunci înseamnă că timpurile în care trăiește l-au depășit, deci aș pune accentul pe învățarea continuă și adaptarea odată cu vremurile.

Ce facem pe timp de pandemie? Cum punem problema? Trebuie să ne gândim că a venit vremea să reinventăm școala cu totul, să avem complet alte strategii de predare, nu să ne predăm, să spunem că nu avem cu ce și să nu facem nimic.

Ce am observat în timpul pandemiei a fost că predarea online a continuat ca la clasă și era mult prea obositoare, copiii nu mai reușeau să țină pasul. Nu mergea să predăm normal ca înainte. Eu sper să atunci când vor trece vremurile astea, vom avea noi metode de predare adaptate la realitate.

Trebuie să ne punem întrebări acum: cât de eficient este să ai toți copiii deodată la școală, sau poate trebuie regândit învățământul cu noi forme de interacțiune.

Eu mă uit la două lucruri când recutez un profesor: dacă își știe meseria, dar foarte important, dacă știe să interacționeze, dacă are abilități sociale.

Foto: Ari Pokka/SuperTeach

Citește și:
Cum a început școala în Franța? Anca Emandii, asistent școală primară: S-au regândit orarele, pauzele nu sunt în același timp, fiecare clasă are pauză într-un moment diferit, nu ies toți în același timp în curtea școlii, care a fost împărțită
Ari Pokka, director de școală în Finlanda, invitat la conferința online SuperTeach: Prin acest experiment social am realizat cât de remarcabilă este școala ca exercițiu social, pentru interacțiunea noastră umană
Robert Schwartz, Deutsche Welle @SuperTeach: În Bavaria au fost angajați acum aproape 800 de profesori suplinitori, suplimentari, pentru a prelua locul unor profesori din grupe de risc care nu pot veni la școală
Diana Bucuță, inspector pentru învățământ primar: Strategiile noastre didactice trebuie regândite. Nu mai putem lucra foarte mult, mai bine mergem pe principiul puțin și bine în formarea competențelor
Diana, elevă în clasa a XI-a, mesaj pentru profesorul de matematică: Mi-aș dori foarte mult să ne ascultați și pe noi elevii care nu suntem topul clasei și care vrem să învățăm

3 comments
  1. Care schimbare? Guvernul nu poate respecta o lege a salarizarii, presedintele nu poate respecta Constitutia. Suntem fortati sa ne dodam cu totul ce este necesar din fonduri proprii (telefon, conexiune internet, calculator, proiector, tableta grafica), acum mai nou si cu masti, dezinfectant, manusi, viziera.

  2. Vorbe goale, simpozioane, conferințe.
    Dati 6 % din PIB catre Educatie, apoi discutăm.
    Aducem experți finlandezi sa isi dea cu părerea de la distanță. Poate ar trebui sa înceapă cu ,,Tara noastră alocă 13 % din PIB educației, scolile sunt dotate pt orice scenariu, mentalitatea parintilor este favorabilă oricarei situatii.
    La noi discursuri motivaționale pozitive … fumigene, lacrimogene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Uniunea Naţională a Studenţilor din România: Suntem alături de profesorii aflaţi în grevă / ”Vrem fapte, nu vorbe” / Vor purta o bandană albă în timpul examenelor, în semn de solidaritate

Uniunea Naţională a Studenţilor din România anunţă că este alături de profesorii din ţară aflaţi în grevă, studenţii membri ai organizaţiei urmând să poarte o bandană albă în timpul examenelor,…
Vezi articolul

Rezultatele PISA 2022, cea mai recentă evaluare internațională a competențelor de bază ale elevilor, vor fi publicate pe 5 decembrie / Acum 5 ani, precedenta rundă PISA semnala un nivel al analfabetismului funcțional de 44% în rândul elevilor români

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) va publica pe 5 decembrie 2023 rezultatele PISA 2022, cel mai recent val al evaluărilor internaționale standardizate ale competențelor de bază acumulate de…
Vezi articolul