Asociația Elevilor din Constanța cere asigurarea accesului echitabil la consiliere școlară de calitate în școli, în contextul decesului unui elev din Năvodari

1.173 de vizualizări
Deschiderea școlilor
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Asociația Elevilor din Constanța cere asigurarea accesului echitabil la consiliere școlară de calitate în școli, în contextul decesului unui elev din Năvodari. „La nivel mondial, sinuciderea este a doua cauză de deces în rândul tinerilor cu vârste între 15-29 de ani”, spun elevii, atrăgând atenția că „sănătatea mintală este un subiect sensibil în rândul adolescenților, însă tragediile precum cele antemenționate pot fi prevenite, dacă autoritățile iau măsuri”.

„La momentul actual, în România există aproximativ 3.500 de consilieri școlari repartizați la 3 milioane de elevi. La nivelul Legii educației, numărul de elevi repartizați unui consilier școlar este de 600. Considerăm acest număr ca fiind unul deficitar, elevii neavând acces la servicii de consiliere de calitate, prin prisma faptului că numărul de elevi este unul mult prea mare pentru ca aceștia să poată interacționa cu fiecare elev în parte îndeajuns încât să îl poată consilia în mod optim”, spune Asociația Elevilor din Constanța într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Tinerii atrag atenția că „menținerea stării actuale a cabinetelor de asistență psiho-pedagogică nu va permite îndeplinirea rolului prevăzut de lege al consilierilor școlari de a participa la coordonarea activităților de evaluare anuală a climatului școlar și de creare a grupurilor de acțiune anti-bullying în fiecare unitate de învățământ. Recomandările exprimate de structuri internaționale ale consilierilor școlari (International School Counselor Association – ISCA / American Counseling Association) fac referire la un număr maxim de 300 de elevi, raportul optim fiind considerat de 250 de elevi pentru fiecare consilier școlar”.

„Elevii ar trebui încurajați sa viziteze consilierul școlar în momentele în care întâmpină o problemă. Așa cum ne-a obișnuit sistemul de învățământ din România, însă, consilierii școlari sunt fie absenți din școli, fie lipsiți de interes. Astfel, mii de elevi aleg să se confrunte singuri cu problemele până când se ajunge în situații criză. Considerăm esențială consilierea școlară deoarece sănătatea mintală a elevului este primordială”, continuă Asociația Elevilor din Constanța (AEC).

„Transmitem sincere condoleanțe familiei și prietenilor lui Eduard. Solicităm reducerea numărului de elevi per consilier și încurajarea elevilor de a accesa serviciile consilierilor școlari de câte ori simt nevoia!”, spun elevii din AEC.

Zilnic, tineri din toată țara se confruntă cu probleme referitoare la sănătatea mintală, însă foarte puțini dintre ei au acces la servicii de consiliere optime. În timpul pandemiei, problemele acestea au fost accentuate, iar, în lipsa unor măsuri de prevenție, tinerii sunt nevoiți să plătească cu viața pentru ignoranța statului. Astfel de tragedii pot fi prevenite, dar doar dacă statul ia măsuri care să vină în avantajul copiilor aflați în situații de suferință. Consider că este mai mult decât necesar ca accesul la consiliere școlară să fie îmbunătățit în școli, pentru a ne asigura că niciun elev îndurerat nu mai ajunge să recurgă la astfel de decizii extreme”, afirmă Ariana Dudună, președinte AEC.


1 comment
  1. E regretabil ceea ce s-a intamplat, si din păcate, nu e caz singular.
    E adevarat, sunt prea putini consilieri scolari la numarul de elevi in scolile din orase. La sate, in scoli mici, nici nu se pomeneste de asa ceva.
    Totusi, in cazul multor elevi care se afla in situatia de a consulta un consilier scolar, in scolile unde exista un profesionist, sunt multi acei elevi care nu beneficiaza de consiliere deoarece familia refuza ajutorul. Acest refuz se datoreaza faptului ca, inca in acest moment, ajutorul oferit prin consiliere psihologica este privit ca fiind stigmatizant. Elevilor si parintilor le e teama sa nu fie priviti ca fiind „nebuni” sau „dereglati” de colegi sau chiar nu accepta ca au nevoie de astfel de consiliere. Asadar, daca se hotarasc sa ceara ajutor in scoala, unii o fac in mod ascuns, pentru a nu ajunge tinta batjocurii (voalate a) colegilor, iar altii, ai caror parinti nu au incredere in serviciile scolii (pe considerentul ca daca e pe bani multi, e de calitate), recurg la psihoterapeuti plătiți. Suplimentarea numarului de consilieri scolari trebuie ceruta, e o nevoie acuta, iar in timp se va schimba si mentalitatea.
    Mai mult, semnalele de alarma ale dirigintilor catre parinti si discutiile din orele de dirigentie fata de anturajul elevilor sau consumul acestora de continut media nepotrivit nu sunt bine primite. Un mare numar de elevi si parinti considera aceste lucruri ca fiind personale, iar scoala nu trebuie sa se amestece in viata privata a elevilor ei. Lucrul de care nu tin cont acesti elevi si parinti e faptul in scoala se face educatie, nu doar transmitere de cunostinte, iar aceasta se sprijina pe colaborarea dintre scoala si parinti spre binele elevilor. Varstele diferite si capacitatea de a intelege informatia, tentatiile oferite de tot ce inseamana social media duc la perceptia diversificata a realitatii de catre elevi, uneori benefica, alteori negativa. Tragediile survenite sunt mediatizate, nu rezultatele pozitive.
    Ne-ar prinde bine, ca societate, sa respectam scoala, nu doar sa blamam ceea ce nu se aliniaza cu viața personala. Ar trebui sa ne uitam la toti acei copii romani, care reusesc in viata si totusi nu urmeaza cursurile unor scoli private sau ale unor sisteme de invatamant considerate superioare celui pe care-l avem noi. Sa privim la cat de mult reusim sa-i implicam pe elevi si in activitatile zilnice si sa-i responsabilizam, ca parinti, ca profesori, ca societate. Sa ni-i apropiem, sa-i intelegem, sa fim cei in care ei au incredere, nu sa ofere increderea oricui se declara „influencer” de necontestat.
    Ne-ar prinde bine, tuturor, de la mic la mare….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Ora cu și pentru animale”, opțional inițiat de Direcția pentru Protecția Animalelor Ilfov pentru clasele de gimnaziu, a fost depus pentru avizare, ca opțional național și la grădiniță, grupa mare, la Ministerul Educației, după ce fusese propus și pentru gimnaziu

Inspectoratul Școlar Ilfov propune ca opționalul „Ora cu și pentru animale”, inițiat și implementat pentru gimnaziu în anul școlar 2024-2025, să ajungă în oferta de opționale și la nivel de…
Vezi articolul

Președintele Nicușor Dan, despre acordul de parteneriat strategic cu Ucraina: Ucraina face o excepție pentru minorități, așa încât acestea să poată să-și desfășoare în localitatea lor educația în limba maternă

Președintele României, Nicușor Dan, care a semnat joi cu omologul ucrainean Volodimir Zelenski un Parteneriat Strategic bilateral România-Ucraina, s-a referit în declarațiile de presă de astăzi și la tema educației.…
Vezi articolul

Sfaturi pentru completarea fișei de admitere la liceu 2023. Consilierul școlar Ana Maria Oancea: Ca să fiu sigur că va avea copilul un loc la liceu, e nevoie să adun toate locurile de la clasele unde vrea să intre, astfel încât suma lor să se apropie de locul copilului pe București

Consilierul școlar Ana Maria Oancea a explicat la TVRInfo ce ar trebui să știe elevii și părinții când completează fișa de admitere la liceu 2023, având în vedere că este…
Vezi articolul

Datele personale ale profesorilor: Ministerul Educației va verifica declarațiile de vaccinare ale angajaților din școli, cu ajutorul Registrului de vaccinare, anunță Cîmpeanu / Ministrul, vineri: Conducerile școlilor decid verificarea

Ministerul Educației va verifica datele privind vaccinarea angajaților din școli, folosite pentru a stabili dacă o școală funcționează fizic sau online, în baza pragului de vaccinare de 60%, a spus…
Vezi articolul