Asociația VeDemJust, despre „ultrajul la profesori”: Pentru amenințare, pedeapsa va fi de la 4 luni la 1 an și 3 luni închisoare, pentru lovire va fi 4 luni – 2 ani și 8 luni. Directorii sunt obligați să anunțe procurorul

5.584 de vizualizări
Asociația VeDem Just, care promovează educația juridică în rândul elevilor, explică într-un mesaj pe pagina oficială prevederile noii legi adoptate de Senat, prin care cadrele didactice capătă protecție specifică autorităților publice. Juriștii rezumă noul act normativ, „ultrajul la profesori”, și dau exemple de fapte pedepsite de noile reglementări, plus pedepsele aferente.

Redăm mesajul Asociației VeDem Just:

„Ultrajul la profesori. Asociația VeDem Just comunică publicului că, astăzi, Parlamentul României a adoptat o lege prin care personalului didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de o protecție sporită. Legea va fi trimisă Președintelui României spre promulgare și va intra în vigoare în 3 zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial.

Noua lege spune următoarele:

  • amenințarea, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârșite împotriva unui profesor aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea se vor sancționa mai aspru: limitele de pedeapsă prevăzută de Codul Penal pentru aceste infracțiuni se majorează cu o treime.
  • De exemplu, pentru amenințare pedeapsa va fi de la 4 luni la un an și trei luni închisoare; pentru lovire va fi 4 luni – 2 ani și 8 luni; dacă vătămarea necesită până în 90 zile de îngrijiri medicale pedeapsa va fi 8 luni – 6 ani și 8 luni; pentru vătămări mai grave va fi 2 ani și 8 luni – 9 ani și 4 luni;
  • pentru comiterea oricărei infracțiuni împotriva profesorului sau a bunurilor lui ori a membrilor familiei sale în scop de intimidare sau răzbunare: limitele de pedeapsă prevăzută de Codul penal pentru aceste infracțiuni se majorează cu o treime.
  • De exemplu, pentru distrugere sau violare de domiciliu pedeapsa va fi 4 luni – 2 ani și 8 luni închisoare; pentru furt va fi 8 luni – 4 ani închisoare
  • directorii care află la școală de comiterea unei astfel de infracțiuni sunt obligați să anunțe imediat procurorul.

Vor fi sancționați: autorii faptelor împotriva profesorilor indiferent că sunt elevi de la 14 ani în sus, părinți, alte cadre didactice sau alte persoane.

Fișa legii votată azi poate fi accesată aici

Reamintim că Senatul României a adoptat luni cu 75 de voturi pentru şi 24 împotrivă proiectul de “Lege privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legatură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”, potrivit paginii oficiale a instituţiei. Proiectul a fost iniţiat de senatorul PSD Şerban Nicolae la cererea sindicatelor FSLI conduse de Simion Hăncescu.

INFO: Asociația VeDemJust a fost înființată de ziua drepturilor omului, pe 10 decembrie 2015 și a primit recunoaștere din partea autorităților la începutul anului 2016. Scopul său este unul complex și include: promovarea libertăţii, întărirea democrației, susţinerea statului de drept, buna guvernare, promovarea şi apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Din Asociație fac parte, printre alții, judecătorul Cristi Danileț și juristul Lucian Checheriță.

FOTO: Facebook Cristi Danilet

„Profesorilor li se vor aplica toate incompatibilitățile care decurg din statutul funcției publice”: Meditațiile – interzise, 8 ore prestate efectiv pe zi

Edupedu.ro a scris încă din octombrie 2019 despre învestirea profesorilor cu statutul de autoritate publică și a relatat pe larg efectele juridice ale aplicării proiectului de lege inițiat de Șerban Nicolae, susținut de sindicatele din educație FSLI și contestat de elevi și părinți, care au cerut ajutorul președintelui Klaus Iohannis pentru „blocarea” inițiativei legislative.

Gabriel Ispas / Foto: Facebook Gabriel Ispas

„Ceea ce nu înțeleg cei care au propus această lege este că, odată cu aceasta pseudoautoritate dată profesorilor, apar și elementele constrângătoare: profesorul va fi transformat într-un real și veritabil funcționar public. Adică, pe cale de consecință, toate faptele cadrului didactic vor intra în zona de legislație penală specifică exercitării funcției publice”, a declarat pentru Edupedu.ro fostul secretar de stat Gabriel Ispas.

Acesta a explicat că “raporturile de muncă ale profesorilor vor tinde, ca o consecință indirectă, spre 8 ore pe zi prestate efectiv, pe termen mediu și lung. Asta pentru că vor apărea discriminări între diverse categorii care exercită funcții publice. Dacă tu vrei beneficiile, trebuie să iei totul din funcția publică. Meditațiile vor fi complet interzise, pentru că au legătură cu activitatea de bază”.

“Profesorilor li se vor aplica toate incompatibilitățile care decurg din statutul funcției publice:
  • nu poți să desfășori activitate decât într-un domeniu care nu are legătură cu activitatea ta obișnuită => ceea ce exclude meditațiile
  • se va aplica evaluarea profesională ierarhică => deci va trebui ca profesorii să întocmească raport către director, inspector, samd
  • limitarea autonomiei profesionale: profesorul, în mod normal, are libertatea academică. Dacă l-ai făcut funcționar public, intră în niște canoane ale raportării, ale cuantificării muncii sale
  • apar consecințe ale neîndeplinirii obiectivelor => acum poți spune că elevii tăi au note mici, pentru că nu au învățat. Dacă ești funcționar public, nu mai ai o astfel de scuză
  • răspunderea pentru propriile fapte este mult mai mare, pentru că orice face, face în exercițiul funcțiunii”, a explicat pentru Edupedu.ro decanul Facultății de Drept de la Universitatea Titu Maiorescu, Gabriel Ispas.

La o primă vedere, efectele preluării statutului de autoritate publică par să fie benefice pentru elevi și părinți. De ce se opun, atunci, elevii și părinții? “Pentru că, pe fond, intrăm într-un regim care duce spre militarizare. Ori calitatea în educație nu se impune cu bățul. Mulți nu înțeleg că nu mai suntem în 1900 toamna. Mulți dintre cei care susțin acest proiect de lege încearcă să schimbe paradigma educațională: de la nuiaua dinainte de ’89 la pulan în 2019“, a declarat Ispas, pentru Edupedu.ro.

Decan al Facultății de Drept de la Universitatea Titu Maiorescu, Ispas a precizat că proiectul de lege “este o găselniță a lui Simion Hăncescu [președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ – FSLI, n.red.], care crede că în acest fel poate să îi protejeze pe profesori împotriva violențelor la care sunt expuși în mediul profesional“.

În acest fel se crede că dacă ar exista o emoție, profesorul ar fi mai protejat. Este o eroare fundamentală, din punctul meu de vedere, pentru că prevenția și educația sunt cele mai bune, iar dacă în educație ai nevoie de forță, înseamnă că nu mai ai nevoie de educație. Această propunere legislativă arată ca în republicile dictatoriale, unde autoritatea se impune”, a declarat Ispas.

Inițiat de senatorul PSD Șerban Nicolae, proiectul de lege a fost susținut puternic de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), care susținea că statutul de autoritate publică va proteja profesorii care “sunt umiliți, jigniți, scuipați sau loviți, unii dintre ei răniți grav”.

“Profesorii sunt o categorie de angajați care este supusă unor riscuri psihosociale masive”, iar agresivitatea exprimată față de ei este doar cel mai vizibil risc cu care se confruntă, avertiza psihologul Dragoș Iliescu, într-un interviu pentru Edupedu.ro.

Expertul atragea atenția că “nu vom impune niciodată respect cu forța”. “Știm că noile generații sunt și mai sever contestatare și orientate împotriva regulii și autorității decât a fost generația noastră. Au arme teribile și grozav de subversive pentru a lupta împotriva oricărui lucru care li se impune și care nu e consonant cu ceea ce cred și văd”, explica Iliescu.

Analiza integrală a psihologului Dragoș Iliescu, aici.

Citește și:

 


5 comments
  1. “Profesorilor li se vor aplica toate incompatibilitățile care decurg din statutul funcției publice”: Meditațiile – interzise, 8 ore prestate efectiv pe zi
    sunt total de accord!!! e adevarat continutul acestor prevederi??
    pt ca mi se pare normal sa primesc chitanta daca participa la meditatii!!! Daca nu, pot sa actionez pe cale legala?

  2. Bravo , niciodata nu e prea tarziu , este primul semn de normalitate in ultimii 30 de ani in ceea ce priveste sistemul de invatamant si de abia acum putem vorbi de inceperea unei normalitati unde si profesorul este protejat de lege nu numai elevul!
    poate acum este un semn de revenire la normalitate al intregii societati romanesti !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
elaborarea curriculumului de liceu

Până pe 29 septembrie, profesorii se pot înscrie în grupurile care fac subiectele pentru Evaluările Naționale, Bacalaureat, Titularizare și Definitivat în anul școlar 2024-2025. Condițiile de selecție, publicate de CNPEE

Profesorii se pot înscrie în grupurile de lucru care vor face subiectele pentru Evaluările Naționale, Bacalaureat, Titularizare și Definitivat în anul școlar 2024-2025, până pe 29 septembrie, iar în perioada…
Vezi articolul

Președintele Nicușor Dan, despre discuția de azi cu sindicatele din educație: Dacă sunt lucruri care pot fi remediate, ele vor fi remediate / Nicușor Dan către profesori, când era în campanie: Promisiunea pe care o fac este că mă voi lupta pentru condiția socială, incluzând salarii

Președintele Nicușor Dan a anunțat că se va întâlni astăzi, la 13.30, la Cotroceni, cu sindicatele din educație, în ziua protestului la care sindicatele au anunțat că peste 30.000 de…
Vezi articolul

Profesoara Dorica Boltașu: Învățarea diferențiată și individualizată nu poate fi asigurată în învățământul de masa, cel de stat, cu 33 de elevi în clasă, dintre care 3 sunt cu CES / Statul nu a angajat pe nimeni să ne ajute și noi rămânem responsabili de toți

Dorica Boltașu, profesoară la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din București, a vorbit, la emisiunea InfoEdu difuzată la TVR Info duminică 23 martie, despre lipsa sprijinului pentru elevii cu CES (cerințe educaționale…
Vezi articolul

Resursă pentru profesori. „Înțelegerea faptului că toți suntem diferiți, avem experiențe diferite, nevoi și frici diferite este cheia pentru a ne menține ochii deschiși” – interviu cu Anna Sarvira, ilustratoarea cărții pentru copii „Fata cu ochii larg deschiși” (P)

Cartea lansată de Comisia Europeană „Fata cu ochii larg deschiși” este un instrument educațional pentru părinți și profesori, care sprijină discuții sensibile despre război cu copiii. Renumita ilustratoare ucraineană Anna Sarvira…
Vezi articolul

UPDATE Ligia Deca a dat exemple de creșteri salariale din calculele pe grile trimise inspectoratelor: Pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic II, între 15 și 20 de ani vechime, salariul de bază crește de la 5.368 lei la 6.947 lei brut. În Ordonanța publicată în Monitorul Oficial același profesor are 5.717 lei / Diferența este dată de gradația angajatului – precizări

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a oferit exemple de creșteri salariale, la finalul şedinţei de guvern de astăzi. Astfel, „pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic II,…
Vezi articolul

OFICIAL Calendarul Titularizare 2021 și etapele de mobilitate pentru cadrele didactice, plus metodologia, publicate în Monitorul Oficial. Data probei scrise pentru concursul de angajare în învățământ: 21 iulie 2021

Calendarul Titularizare 2021 și etapele de mobilitate pentru cadrele didactice, plus metodologia au fost publicate în Monitorul Oficial și aprobate prin Ordinul 5.991/2020. Data probei scrise pentru concursul de Titularizare…
Vezi articolul