BAC 2021. Sesiunea de toamnă începe luni, 16 august. Aproape 39.000 candidați s-au înscris / Calendarul probelor și regulile de examen

4.694 de vizualizări
Foto: Monstera from Pexels
Aproximativ 39.000 de candidați s-au înscris la sesiunea din august-septembrie a examenului de bacalaureat 2021, care începe de luni, 16 august. Conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene, din totalul celor înscriși, peste 24.900 de candidați provin din promoția 2020-2021, iar aproximativ 14.000 de candidați sunt din promoțiile anterioare, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației. Vezi mai jos detalii despre calendar, afișarea rezultatelor, desfășurarea zilelor de examen și despre centrele de examen.

Probele scrise sunt programate în săptămâna 16 – 19 august, după următorul calendar:

  • 16 august: Limba și literatura română – E.a)
  • 17 august: proba obligatorie a profilului – E.c)
  • 18 august: proba la alegere a profilului și specializării – E.d)
  • 19 august: Limba și literatura maternă –  proba E.b)

Procedurile de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale se vor derula în intervalul 23 – 31 august. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență la probele de profil din cadrul examenului național de bacalaureat (2021), potrivit metodologiei specifice“, se arată în comunicatul ministerului.

Afișarea primelor rezultate, prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), va avea loc în data de 31 august (până la ora 12:00).

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format fizic, cât și electronic. Pentru a depune o contestație, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, fie prin creștere, fie prin descreștere.

  • Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (1 – 3 septembrie), vor fi comunicate vineri, 3 septembrie.
Ziua examenului

“Probele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Reamintim că toate măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-19 menționate aici sunt valabile și în sesiunea august-septembrie 2021.

Lucrările scrise pot fi elaborate într-un interval de lucru de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme și desene vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Beneficiază de prelungirea timpului de lucru alocat, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a examenului de Bacalaureat, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare. Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Examenului de Bacalaureat în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a Bacalaureatului.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice tip de lucrări: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.

Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 16 – 19 august, între orele 8:00 – 16:00.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6 (șase)”, precizează comunicatul.

Centrele de examen

Conform datelor furnizate de Ministerul Educației, în toată țara sunt 206 centre de examen pentru sesiunea de toamnă a bacalaureatului de anul acesta.

Lista de centre de examen din Capitală:

  • Sectorul 1:
    • Colegiul Tehnic Mecanic “Grivița”
    • Liceul Teoretic “Alexandru Vlahuță”
    • Liceul Teoretic “Constantin Brâncoveanu”
    • Colegiul Tehnic de Aeronautică “Henri Coandă”
  • Sectorul 2:
    • Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida”
    • Liceul Teoretic “Traian”
  • Sectorul 3:
    • Colegiul Tehnic “Mihai Bravu”
    • Liceul Teoretic “Decebal”
  • Sectorul 4:
    • Colegiul Național “Octav Onicescu”
    • Liceul Tehnologic de Metrologie “Traian Vuia”
  • Sectorul 5:
    • Colegiul Tehnic Energetic
    • Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară “Dumitru Moțoc”
    • Liceul Tehnologic “Dimitrie Gusti”
  • Sectorul 6:
    • Liceul Teoretic “Marin Preda”
    • Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu”
Citește și:
FOTO La Sinaia, din 11 elevi care au ales fizica la BAC 2021, 7 au luat nota maximă. Cum reușește Lăcrimioara Cojoianu să aducă știința aproape de copii: “Să înțeleagă că sunt părtași la tot ce se leagă în jurul lor și că noi, îndrumătorii, le suntem alături să înțeleagă fenomenele”
Am dat BACul, acum ce fac? Florin Ulete, psiholog și consilier școlar – sfaturi pentru perioada post-examen: Este recomandată o săptămână de detensionare, să meargă la mare, să se bucure de tot ce li se pare frumos / Nu contează nota, contează ce știu ei să facă
Aproape 41% din elevii care au intrat în clasa I în anul 2009 au ajuns să ia examenul de Bacalaureat în 2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bacalaureat 2022. Înscrierea se face în perioada 23-27 mai. Descarcă documentele-tip de înscriere și cererile pentru echivalarea probelor de competențe digitale și lingvistice pentru limbile străine

Elevii care susțin examenul de Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie, se vor înscrie în perioada 23-27 mai, potrivit unei proceduri trimise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Amintim că elevii de…
Vezi articolul

David Popovici a luat Bacalaureatul cu „o medie muncită” și a anunțat că își face studiile superioare în România, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea din București / Notele de la fiecare probă

Campion mondial la înot, David Popovici a susținut Bacalaureatul anul acesta, în sesiunea specială pentru olimpici și sportivi, ale cărei rezultate au fost anunțate vineri de Ministerul Educației. David a…
Vezi articolul