Ministerul Educației și Cercetării a folosit la proba scrisă de Matematică de la Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă și variante de rezervă pentru profilul real – științele naturii și tehnologic.
Peste 33.000 de candidați s-au înscris la a doua sesiune a examenului național de bacalaureat 2026.
Astăzi, 11 august candidații au susținut proba obligatorie a profilului la Matematică sau Istorie de la Bacalaureat de toamă 2026.
Primele rezultate vor fi afișate pe 18 august, până la ora 12:00, iar candidații vor putea solicita vizualizarea lucrărilor înainte de depunerea contestațiilor. Rezultatele finale vor fi publicate pe 24 august.
În procedurile examenelor naționale, Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare elaborează atât variante principale, cât și variante de rezervă. Acestea din urmă sunt utilizate, de regulă, pentru situații speciale, de exemplu atunci când candidații nu pot susține proba la ora stabilită din motive obiective sau în alte cazuri excepționale prevăzute de procedurile de examen.
- Subiectele la Limba română, uman, de la Bacalaureat 2026 – sesiunea de toamnă și baremul de notare au fost publicate de Ministerul Educației: La subiectul III, elevii au avut de scris un eseu pornind de la particularitățile unui personaj dintr-un text de Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu
- Bacalaureat 2026 – sesiunea de toamnă. Subiectele la Limba română, real și baremul de evaluare, publicate de Ministerul Educației
- Bacalaureat 2026 – sesiunea de toamnă. Subiectele și baremele la Limba română pentru elevii din liceele cu predare în limba maghiară – real, uman și tehnologic, publicate de ministerul Educației
- Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Subiectele și baremul de corectare la Istorie, publicate de Ministerul Educației / Eseu despre evoluția spațiului românesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea la subiectul al III-lea
- Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Subiecte și bareme de corectare la Matematică pentru elevii de la mate-info, pedagogic, tehnologic și științele naturii, publicate de Ministerul Educației
Subiecte de rezervă Matematică, științele naturii – Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă


Barem Subiecte de rezervă Matematică, științele naturii – Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă


Subiecte de rezervă Matematică, tehnologic – Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă

Barem Subiecte de rezervă Matematică, tehnologic – Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă

