BREAKING Guvernul a invitat din nou sindicatele la negocieri, joi, la ora 16. Șeful negociatorilor e tot secretarul general Marian Neacșu, nu premierul Ciucă

4.498 de vizualizări
Foto: SGG
Guvernul a invitat joi din nou sindicatele la negocieri, potrivit unui comunicat al executivului. Șeful negociatorilor e tot secretarul general Marian Neacșu, nu premierul Nicolae Ciucă, așa cum s-a întâmplat și miercuri, la întâlnirea soldată cu un eșec, scrie G4Media.

Întâlnirea este programată pentru ora 16:00, la Palatul Victoria.

Din delegația guvernamentală fac parte secretarul general al Guvernului și miniștrii Educației, Finanțelor, Muncii și și Proiectelor Europene.

Reamintim că la negocierile de miercuri, guvernul le-a propus sindicaliștilor din educație o plată de 2.500 de lei în două tranșe drept ”oferta finală”. Sindicatele au refuzat oferta oficial, astăzi, în jurul orei 12. Au spus că va continua greva generală, iar marți va fi un nou miting.

Joi a fost un miting de amploare în fața Guvernului. Peste 15.000 de oameni au ieșit în stradă și au mers apoi în marș spre Parlament.

De precizat, cu 30 de minute înainte de răspunsul oficial al sindicatelor privind oferta Guvernului de miercuri seară pentru personalul din învățământ, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a făcut o declarație de presă, joi la ora 11.30, în care a reiterat aceeași ofertă: carduri sub formă de prime în două tranșe acordate anul acesta pentru întreg personalul din sistemul de învățământ. 


9 comments
  1. Unchiasul obosit nu a aflat cate salarii s-au marit inainte de PNRR sau asa e el il duce mai greu. Cei care zic de performanta in educatie, poate cititi cate medalii au elevii romani la olimpiadele internationale. Ganditi si munciti pentru voi.

  2. Cu cine se negociază? Cu un penal? Ce cauta in guvern acest personaj? Trebuie să schimbam această sleahta de paraziți.

  3. Daca vine iar cu vouchere ca la ajutorul social, mai bine sta la sediul PSD si doarme. Despre asta este aceasta greva : nu ne mai confundati cu asistatii sociali!! Am ajuns bataia de joc a societatii, datorita acestor salarii de nimic.

  4. Încă nu i-a picat în cap dosarul penal? Cautați-i CV-ul online. Un securist comunistoid care a stat toata viața în funcții de conducere.
    https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2016/04/CV-MN-2022.pdf

    Nu mai face nimeni om dintr-un fost „șef de serviciu plan salarizare al IAS Slobozia (1989 – 1990). Nu poate exista economist din sfera „Ștefan Gheorghiu”, ca produs reșapat politic după 1990.
    Ăsta minte, regurgitează ca pinguinii, încarcă înapoi ce a regurgitat și minte iar.

  5. Ne întâlnim….ca sa ne revedem..tot cu aceleași nulități. care nu au nicio asumare politica. .si peste catrva zile nu vor mai fi
    .Am fost deja umiliți aseară…cu tichetele lor…..E prea mult!!

  6. Dragi politicieni,

    Nu ați înțeles faptul că nu este o grevă a liderilor, ci a profesorilor!

    M.: Lebăda neagră!

    1. doar pentru ei sunt posibilități pentru restul nimic indiferent de titlul pe care îl au .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat Sorin Ion: Pe noi ne interesează ca, după simulare, fiecare elev să-și primească acel borderou detaliat pe fiecare item / „Simulările sunt făcute, în primul rând, pentru a-i ajuta pe copii. Dacă transformăm și simularea într-o analiză publică, eu cred că nu-i bine”, spune ministrul Educației

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că „obiectivul simulării este diferit de obiectivul examenului”. Acesta a spus că „pe noi…
Vezi articolul

FOTO Protest la Ministerul Educației, unde în jur de 20 de personalități ale societății civile i-au cerut miercuri demisia lui Sorin Cîmpeanu, acuzat de plagiat. Printre cei prezenți s-au aflat decanul Cristian Preda, regizorul Tudor Giurgiu, Lidia Bodea, Oana Gheorghiu. O singură televiziune a trimis echipă la protest / Protestatarii au anunțat că vin în fiecare zi până pleacă Cîmpeanu

Protest la Ministerul Educației, unde în jur de 20 de persoane au cerut miercuri, 28 septembrie 2022, demisia lui Sorin Cîmpeanu în urma anchetei jurnalistice care arată că acesta a…
Vezi articolul

Dezbatere online a proiectelor de ordine de ministru cu regulile de desfășurare BAC și Evaluare Națională 2025, organizată de Ministerul Educației miercuri, la ora 14 / Înscrieri deschise până la 10

Proiectele de ordine de ministru cu regulile de organizare ale Evaluării Naționale și Bacalaureatului 2025 sunt discutate online miercuri de la ora 14 într-o dezbatere organizată de Ministerul Educației, potrivit…
Vezi articolul

Peste 800 de elevi ai Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași vor învăța la Colegiul Gheorghe Asachi câteva luni, până va fi gata o școală modulară construită în curtea liceului / Contractul urmează să fie semnat

Elevii Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași vor începe anul școlar 2023-2024 în clădirea Colegiului „Gheorghe Asachi”, potrivit deciziei Consiliului de administrație a Colegiului. Din martie anul trecut, elevii au…
Vezi articolul