BREAKING Ministerul Educației modifică toate calendarele gradațiilor de merit, mișcării de personal și simulărilor, din cauza coronavirusului

85.828 de vizualizări
Ministerul Educației modifică toate calendarele gradațiilor de merit, mișcării de personal și simulărilor, din cauza coronavirusului. „Având în vedere decizia Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) privind suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ preuniversitar începând cu data de 11 martie 2020 până la data de 22 martie 2020, cu posibilitatea prelungirii acestei măsuri în funcție de evoluția situației, se modifică toate calendarele metodologiilor în vigoare, care implică activitatea din învățământul preuniversitar”, a decis astăzi, 12 martie, ministrul Monica Anisie.

După reluarea cursurilor se vor transmite noile calendare specifice tuturor activităților care ar fi trebuit să se desfășoare în această perioadă„, a hotărât Ministerul Educației. Adresa oficială semnată de ministrul Monica Anisie, secretarul de stat Luminița Barcari și directorul general Daniela Bogdan a fost făcută public de Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret.

Contactat de Edupedu.ro și întrebat căror metodologii li se aplică această amânare, președintele FSE Spiru Haret, Marius Nistor, a declarat că „ne putem raporta la metodologia privind concursul acordării gradațiilor de merit, care necesita convocarea consiliilor profesorale, a consiliilor de administrație. Un număr important de cadre didactice ar fi trebuit să se întâlnească în aceeași sală pentru a lua niște decizii și a analiza niște dosare. În urma solicitărilor noastre, Ministerul a venit cu această adresă, privind suspendarea cursurilor și decalarea unor activități specifice acestei perioade. Același lucru se întâmplă și cu activitățile specifice Consiliilor de Administrație si Consiliilor profesorale”.

DOCUMENTUL Integral:

 

Concret, vor fi amânate “calendarul gradațiilor de merit, mișcarea de personal și alte activități care implică convocarea Consiliilor de Administrație și Consiliilor Profesorale. Cu alte cuvinte, activitatea la nivelul unităților de învățământ trebuie să se reducă la minimul posibil și să limiteze cât mai mult contactul cu alte persoane din afara unității de învățământ și nu numai”, a declarat Nistor, pentru Edupedu.ro.

Nu mai poți vorbi de simularea examenelor naționale. Atâta vreme cât s-a decis suspendarea cursurilor cerându-se imperativ elevilor să rămână la domiciliu, să nu frecventeze spații deschise, nu mai poți vorbi de simularea examenelor. Toate vor fi decalate. Referitor la examenul de evaluare națională, de admitere la liceu și de bacalaureat, nu se impune în momentul de față decalarea, pentru că avem deocamdată suspendate cursurile pentru 8 zile. Materia poate fi recuperată și examenele să se susțină la timp, presupunând că nu există o extindere a acestei epidemii. Acesta este cel mai bun scenariu„,  a precizat liderul sindical.

 

 


1 comment
  1. Am informatii ca in anumite scoli au fost convocate deja Consiliile Profesorale pentru a se discuta Gradatiile de Merit!
    Nu conteaza ca este o stare exceptionala! Oamenii Nostrii, Merituosii, trebuie sa isi primeasca Gradatia!
    In cate scoli exista Functionale Platforme unde se pot desfasura activitati didactice la distanta (pentru toate disciplinele)? Avem un sistem defazat de standardele actuale, dar in care meritele pe baza de hartii care intr-o situatie de criza isi arata lipsa de valoare sunt rasplatite din plin pe baza de gradatii!
    Am fost prinsi cu pantalonii in vine de criza Coronavirusului, dar asta nu opreste Sistemul sa isi aprere interesele si protejatii! Rusinos daca s-au tinut sau au fost convocate Consilii Profesorale pentru a fi rasplatite merite care acum se dovedesc in mare parte fara consistenta!
    Pai daca de implementarea multor programe care ar fi trebuit sa imbunatateasca performanta globala s-au ocupat aceiasi oameni, sa ne mai asteptam la ceva bun?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Etapa a III-a de admitere la liceu 2023. În București au rămas 720 de locuri libere după a doua etapă. Pe listă se află și Colegiul Național „Sfântul Sava” / Ce trebuie să conțină dosarul de înscriere

În Capitală, după primele două etape de admitere la liceu 2023, au rămas neocupate 720 de locuri, potrivit unui document publicat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Dintre acestea, 128…
Vezi articolul

Elevii și profesorii de la Liceul Tehnologic Theodor Pallady din București, evacuați după ce compania de distribuție a gazelor naturale a găsit o scurgere de gaz la o conductă exterioară, potrivit ISU / Florian Lixandru, ISMB: Nu s-a întâmplat nimic, doar a mirosit a gaz, am prevenit orice pericol

Sute de elevi și profesorii lor de la Liceul Tehnologic Theodor Pallady au fost evacuați marți, 4 noiembrie 2025, după ce compania de distribuție a gazelor naturale Distrigaz a identificat o…
Vezi articolul

Populația germană scade sub 1%, pentru prima oară în județul Sibiu / Deputatul minorității germane: ”Uitați-vă ce bătălie e pentru școlile de limbă germană. Asta ne interesează de fapt”

Conform datelor parțiale din recensământul populației încheiat anul trecut, Sibiul se află pe locul 3 la nivel național la procentul de populație germană din totalul rezidenților., anunță Turnul Sfatului.ro, potrivit G4Media.ro.…
Vezi articolul