BREAKING Simion Hăncescu, liderul FSLI, după cel mai mare protest al profesorilor din ultimii 10 ani: Mesajul care a izvorât astăzi este greva generală. Lumea susține forma această extremă de protest

8.971 de vizualizări
Simion Hăncescu / Foto: Simion Mechno – Agerpres Foto
„Peste 14.000 de persoane au fost în stradă, conform cifrelor date de jandarmerie. Mesajul care a izvorât astăzi este grevă generală. Lumea susține forma aceasta extremă de protest”, a declarat pentru Edupedu.ro Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Miercuri, 10 mai, a fost organizat cel mai mare protest al angajaților din Educație din ultimii 10 ani.

Acesta a menționat că au solicitat să nu se amestece cu protestatarii AUR: „Suntem supărați, pentru că aveam aprobare pentru a protesta în fața Parlamentului încă o jumătate de oră, chiar în alveola din fața Parlamentului. Am solicitat, fiind un protest neautorizat (protestul AUR – n. red.), să nu ne amestecăm cu AUR, fiind un partid politic. În aceste condiții, jandarmeria nu ne-a mai permis accesul unde trebuia să ajungem. Am rămas în colțul Parlamentului. Până la 14:30 aveam aprobare. (…)

A fost cel mai mare protest din ultimii 10 ani. (…) Nu ne-a invitat nimeni din partea Guvernului să discutăm. Dacă nu era protestul neautorizat din fața Parlamentului, cred că se mai prelungea protestul în alveola din fața Parlamentului”, a precizat Simion Hăncescu.

  • Protestatarii AUR au încercat să îi atragă pe profesori la ei în miting, conform imaginilor surprinse de fotoreporterul G4Media llona Andrei.

Liderul sindical a spus că vor fi înregistrate niște scrisori deschise către premierul Ciucă, președintele Iohannis și către Marcel Ciolacu (președintele PSD).

Referitor la protestul profesorilor, ministrul Educației a spus că a purtat ieri discuții cu reprezentanții profesorilor. „În calitate de ministru al Educației, voi lupta pentru ca profesia de dascăl să fie una respectată, inclusiv din punct de vedere al salarizării, al sprijinului și respectului”, a declarat Deca.

Revendicările sindicatelor din educație:

  • „Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
  • Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației“.
Citește și:
UPDATE VIDEO Protestatarii AUR au încercat să-i atragă pe profesori la ei în miting / Sindicatele din educație și-au oprit protestul la Biblioteca Universitară, pentru a nu se amesteca cu susținătorii AUR. Nistor, FSE Spiru Haret: Așteptăm să se elibereze zona Parlamentului
Ligia Deca, despre protestul profesorilor: Voi lupta pentru ca profesia de dascăl să fie una respectată, inclusiv din punct de vedere al salarizării
UPDATE FOTO și VIDEO Peste 15.000 de angajați din Educație protestează miercuri, 10 mai, în Capitală, potrivit sindicatelor. Majorarea salariilor și acordarea sporurilor, printre solicitări


20 comments
  1. Bună ziua. Aveți copil care da examen, banuiesc! Noi, profesorii, suntem cei umiliti; când se obțin rezultate, suntem bun; altfel, daca ceva merge prost, totul se sparge în capul profesorului- în cel mai rău caz, acesta e atacat fizic; așadar, educatorilor „cuțit os”.

  2. Aceasta greva este o rusine prntru profesori. Sa se gindeasca la copii prima data. Este o noua lege conceputa. Sa aibe rabdare putin pina la aplicarea noii legi.

    1. Nu domnule, nu … asa s-a tot spus de-a lungul timpului si asa am actionat pana acum. Dar de acum inainte ne vom manifesta nemultumirile si ne vom pune interesele in prim-plan (daca ne vom gandi doar la elevi, nu se va face niciodata nimic pentru profesori).

    2. Din dragoste pentru copii, profesorii au așteptat ani de zile. Răbdare, cred eu, au avut dintotdeauna, spre deosebire de medici și alte funcții ale statului, tocmai pentru această calitate/defect au fost mereu marginalizați și „premiați” ultimii pentru munca de aur pe care o prestează și anume educația întregii națiuni. Momentul ca dascălii să vorbească pentru a-și cere drepturile nu se va ivi niciodată în acest fel. Mai vine și rândul statului, al părinților și al elevilor să îi înțeleagă și să le arate respect și recunoștință.

    3. Bună gluma..
      Au așteptat ani de zile, oare la rândul lor credeți ca nu au și ei copii pe care pur și simplu nu mai au cu cei creste????
      Credeți ca ei nu sunt părinți?
      Sunt, dar tocmai pe jantajul asta mediatic se bazează guvernul de ani de zile pentru a menține un salariu de mizerie în învățământ.

  3. De ce I.S.M.B. ul scoate didacticul auxiliar din O.M 4112/28.04.2023? Nicio o gradatie de merit pentru acesta categorie de personal???
    RUSINE!
    http://ismb.edu.ro/documente/personal/gradatii/2023/nr_gradatii.pdf
    http://ismb.edu.ro/index.php/ru/gradatii-merit

  4. Greva generala! Fara compromisuri pentru că o să fim călcați în picioare de gașca psd-ista și penelista.

  5. Bună dimineața. Asa și trebuie

  6. Bai fratilor, cereti INDEXAREA CU RATA INFLATIEI PE ULTIMII 2 ani, circa 20%! Ca ne omoara scumpirile! Nu cereti fantasme gen debutantul sa plece de la salariul mediu, ca asta nu exista nicaieri, nici in vest cred! Insistati cu cerinte rezonabile decat sa cereti fantasme si sa nu obtineti nimoc! 20% si e ok deocamdata!

  7. Ma refer la guvern! Poate ca acum e clar

  8. Nu vor ceda, este vorba despre OAMENI in primul rând.
    Oameni desconsiderati, jigniți…adică PROFESORI!

  9. Doamne ajuta. Normal ca susținem greva generală atât timp cât niciodată nu suntem luați in seama și suntem lăsați la coada și batjocoriți.
    Totdeauna o sa fie și uscături care nu sunt de acord sau mai știu eu ce alte situații, dar majoritatea a înțeles.

    GREVA GENERALĂ !

  10. Buna seara. Vor ceda! Este vorba despre cei tineri, in primul rand

    1. Ce seară mă ? N ai curent in casa și înseamnă ca e seară?
      Nu cedează nimeni stai liniștit domnule troll.
      Tinerii sunt cei care nu vin in sistem datorită salariilor de nimic, tocmai ei trebuie sa lupte.

    2. Am 28 de ani și susțin greva generala. Sunt dispus sa plec și din învățământ dacă nu se soluționează pozitiv problema salarizării cadrelor didactice. Nu am nimic de pierdut!

        1. Ioane, eu am terminat inginerie, am lucrat ca inginer si in privat, mă reprofilez ușor, sper ca tu o duci bine si ai o meserie astfel încât sa nu fii nevoit sa speli toaletele sau sa dai cu matura sau mopul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Grilele de salarizare adoptate de Guvern, forțat, pentru profesori și cadrele didactice auxiliare, în vigoare de la 1 iunie 2023. Care sunt salariile de bază pe fiecare funcție, vechime și grad didactic, în vigoare de luna aceasta

Legea 153/2017 a fost modificată prin ordonanță de urgență, de către Guvern, fără să existe un acord cu sindicatele din Educație pe acest modificări. Prin abuzul de putere făcut de…
Vezi articolul
Elena Frunza / Foto: Arhivă personală

Material susținut de Orange România

Elena Frunză, profesor de TIC în Bacău cu elev intrat în top 3 în Concursul SuperCoders: Elevilor le place mult să se joace și le-am transmis ideea – de ce nu v-ați juca cu jocuri create de voi? / Cum transformi programarea într-o pasiune

Programare pentru copiii de școală gimnazială? De ce și cum îi pot ajuta pe elevi competențele digitale în viața de zi cu zi? Profesoară de Informatică și TIC la Bacău,…
Vezi articolul

Colegiul Mihai Viteazul din București intră de marți în scenariul roșu. Directorul colegiului, Sever Popa: Am înregistrat 4 cazuri, în rândul elevilor / Predarea online este sarcina cea mai dificilă pentru profesorii obișnuiți să lucreze față în față

Colegiul Național Mihai Viteazul din București intră de marți, 6 octombrie, în scenariul roșu de funcționare, care înseamnă cursuri exclusiv online. Directorul Colegiului, Sever Popa, a declarat pentru Edupedu.ro că…
Vezi articolul

Rotația inspectorilor școlari în București (I): inspectoarea generală adjunctă Teodora Bentz, numită politic la Palatul Național al Copiilor, iar Daniel Mălăelea s-a întors în locul ei la ISMB / Inspectorul de muzică, arhidiaconul Răzvan Ștefan, a ajuns inspector de resurse umane în Ilfov

Noul director al Palatului Național al Copiilor (PNC) din București este Teodora Bentz, susținută de PNL, fostă inspectoare generală adjunctă la Inspectoratul Școlar București (ISMB), potrivit informațiilor Edupedu.ro. În locul…
Vezi articolul