Buget cu „aproape 57% mai mare“ pentru Educație, în 2024 față de alocarea din 2023, cu tot cu finanțările din PNRR, anunță ministrul Finanțelor, Marcel Boloș / Ar însemna încălcarea legilor educației, care prevăd alocarea a 15% din cheltuielile bugetului general consolidat

2.345 de vizualizări
Foto: Gov.ro
„Bugetul pentru Educație planificat și agreat în coaliție din perspectiva componentei de investiții și a componentei de funcționare este un buget record”, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, în cadrul conferinței „Bugetul şi finanţarea României în 2024: la ce să se aştepte economia, organizate de Curs de Guvernare, marți, 7 noiembrie. Cu toate acestea, „recordul“ anunțat de oficial nu respectă prevederile din legile Educației.
  • Guvernul nu va aloca 15% din Bugetul general consolidat, finanțare pentru Educație, nici în 2024, deși legile Deca-Iohannis prevăd asta, conform Edupedu.ro „Nu toate măsurile din lege intră în vigoare în anul viitor, deci probabil că nu de anul viitor” vom avea 15% din Bugetul general consolidat, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca în urmă cu aproape o lună.

Marcel Boloș nu a spus exact care va fi bugetul pentru Educație în 2024, „pentru că cifrele pot să mai suporte ajustări, respectiv modificări”, însă a precizat că este aproape cu 57% mai mare față de bugetul alocat în pentru acest an.

„Investițiile din Planul Național de Redresare și Reziliență, împreună cu investițiile care vin din politica de coeziune, plus creșterile salariale care s-au acordat deja încă din luna iulie 2024, fac ca acest buget să fie unul extrem de consistent, aproape cu 57% mai mare față de bugetul alocat în pentru acest an.” În 2023 bugetul pentru Educație a fost de 49,5 miliarde de lei, iar pentru Ministerul Educației de 32,5 miliarde de lei.

Dacă ar crește cu „aproape 57%“ alocarea pentru tot capitolul Învățământ, ar însemna un buget de circa 77,7 miliarde de lei pentru anul 2024. Raportat la PIB-ul estimat pentru anul viitor de către Comisia Națională de Prognoză, de 1.746,7 miliarde de lei, bugetul alocat Educației ar reprezenta 4,5% din PIB (față de 3,2% din PIB în 2023), iar bugetul pentru Ministerul Educației ar reprezenta, în condițiile unei creșteri similare, 51 de miliarde de lei – adică 2,9% din PIB (față de 2,1% în 2023). Prin raportare la cheltuielile Bugetului General Consolidat de anul acesta, cele pentru anul viitor fiind încă necunoscute, alocarea de 77,7 de miliarde ar înseamna circa 12,8% (față de prevederea legală din Legea 198/2023 și Legea 199/2023 care prevede 15% din BGC alocare anuală).

Legea 198 din 2023, a învățământului preuniversitar, prevede la articolul 134: „Finanțarea cheltuielilor pentru educație, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu toate componentele sale, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat”.

Legea 199 din 2023, a învățământului superior, prevede la articolul 147: „Finanțarea cheltuielilor pentru educație, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu toate componentele sale, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat”.

Prevederea legală este obligatorie pentru Guvern în realizarea bugetului, dar cu toate acestea cabinetul Ciolacu se pregătește pentru încă o prorogare a articolelor respective, abia adoptate și asumate de toate partidele politice și de președintele Klaus Iohannis, la fel cum a fost prorogat timp de 11 ani articolul cu alocarea a 6% din PIB pentru Educație din Leega 1/2011.

Declarațiile ministrului Finanțelor despre bugetul Educației în 2024:

„A avut loc o primă discuție în coaliție despre bugetul pentru anul 2024 și au fost enunțate primele cinci principii care vor sta la baza bugetului pentru anul 2024. Întâi de toate, bugetul va fi orientat pe investiții. (…)

Al doilea mare principiu care a fost agreat în coaliția de guvernare este cel cu privire la marile servicii publice și mă refer aici în special la educație și la sănătate, educația având un buget planificat și agreat atât din perspectiva componentei de investiții, cât și a componentei de funcționare, un buget record, pe care n-am să îl menționez acum, pentru că cifrele pot să mai suporte ajustări, respectiv modificări

Investițiile din Planul Național de Redresare și Reziliență, împreună cu investițiile care vin din politica de coeziune, plus creșterile salariale care s-au acordat deja încă din luna iulie 2024, fac ca acest buget să fie unul extrem de consistent, aproape cu 57% mai mare față de bugetul alocat în pentru acest an. De asemenea, un buget consistent este alocat și sănătății.” 

Informații de context despre bugetul Educației

Edupedu.ro a arătat într-o analiză publicată pe 6 iunie că finanțarea de 15% din Bugetul General Consolidat pentru Educație, în 2024, ar urma să fie ratată cu mult în 2024, conform calculelor de impact bugetar pe baza datelor Guvernului.

Reamintim, Bugetul Ministerului Educației pentru anul 2023 a fost de 32,5 miliarde de lei, potrivit legii bugetului de stat. Pe de altă parte, conform Ministerului de Finanțe, cheltuielile bugetului general consolidat pentru 2023 erau estimate la 608,124 miliarde de lei. Dacă Educația ar primi cel puțin 15% din cheltuielile bugetului general consolidat, atunci înseamnă peste 91 de miliarde de lei, de aproape trei ori mai mult ca în 2023.

Raportat la Produsul Intern Brut, procentul care a revenit Ministerului Educației, anul acesta, a fost de 2,1%, fiind cea mai mică alocare raportată la PIB din 2018 încoace, de la momentul trecerii salarizării profesorilor și personalului din învățământ în bugetul instituției. PIB-ul reprezintă totalitatea prețurilor (valoarea monetară) a produselor și serviciilor produse de o economie (țară) într-o perioadă de un an. Iar pentru anul 2023 acesta a fost estimat la 1.552 miliarde de lei.

Citește și:
Ligia Deca schimbă discursul despre creșterile salariale promise angajaților din Educație la 1 ianuarie 2024: Acum se discută, în funcţie de proiecţia de buget pentru anul următor, care vor fi creşterile posibile / Ministra spunea recent că „vom face toate demersurile ca, chiar și în cazul în care nu avem o lege a salarizării, profesorii să beneficieze de ceea ce li s-a promis”
De ce alocă Guvernul bani din fondul de rezervă pentru Ministerul Educației și evită rectificarea bugetară. Marcel Boloș, ministrul Finanțelor: Au rămas fără buget pentru cheltuielile de personal și cheltuielile de funcționare
Cum încearcă Ligia Deca să justifice public încă un eșec – Guvernul nu va aloca 15% din Bugetul general consolidat, finanțare pentru Educație, nici în 2024, deși legile Deca-Iohannis prevăd asta: „Nu toate măsurile din lege intră în vigoare în anul viitor, deci probabil că nu de anul viitor” vom avea 15% din BGC

4 comments
  1. Citez: <>
    Păi așa este normal, să nu respecte! Când s-a respectat vreodată procentul de 6% din 2011 încoa’? Acum de ce să se respecte? Stricăm tradiția! Noroc cu PNRR-ul care a mai îndreptat un pic lucrurile. Sunt în continuare școli cu WC în fundul curții, dar au table inteligente.

  2. De ce se face discriminare? Anunțați pe plan Local și nu în Toată Tara, este pentru ceilalți Un Afront? Da, doar pentru-ca ești din București? Este o părere personala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Antonia Pup, fostă elevă cu 10 la Bac și ex-președintele Consiliului Elevilor, refuză 3.000 de lei de la Guvern: Vreți performanță? Aduceți profesori buni în rural, creșteți bursele nu doar atunci când folosiți asta drept un laitmotiv electoral

„Încă de când am aflat că am luat 10 la Bacalaureat, foarte multă lume îmi adresa următoarele două întrebări: “ce vei face cu ăia 30 de milioane de la Guvern?”,…
Vezi articolul