Cambridge – prima universitate din Marea Britanie care a decis să continue predarea online în anul academic 2020-2021

1.773 de vizualizări
Foto: Pixabay
Universitatea in Cambridge este prima dintre marile instituții de învățământ din Marea Britanie care anunță că anul academic viitor predarea se va desfășura tot online, potrivit The Guardian. Anunțul făcut săptămâna aceasta presupune că toate cursurile desfășurate în mod normal față în față vor rămâne online în anul 2020-2021 și că foarte probabil măsurile de distanțare socială vor fi menținute.

Cursurile vor rămâne online până în vara anului viitor, iar până atunci universitatea estimează că predarea pentru grupuri restrânse ar putea avea loc față în față, dar numai în condiții de respectare a regulilor de distanțare socială.

Reprezentanții instituției arată că decizia a fost luată pentru a permite planificarea și organizarea anului academic, dar pot interveni modificări în funcție de evoluția situației.

Cambridge și-a mutat operațiunile online în martie, iar examenele se desfășoară tot pe Internet.

Anunțul de săptămâna aceasta vine, potrivit The Guardian, după ce autoritatea britanică de reglementare pentru învățământul superior a solicitat universităților să nu promită că lucrurile vor reveni la normal din toamnă.


1 comment
  1. Probabil că acest anunț a fost făcut prin vară fiindcă anul universitar 2020-2021 este chiar ăsta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Răzgândire prezidențială în privința BAC-ului unitar. Consilierul Ligia Deca: “Subiectele pot arăta altfel în funcție de profil” / Modul în care vor fi puse în aplicare examenele de admitere la liceu va spune “dacă propunerea noastră este bună sau nu”

Bacalaureatul unitar propus de proiectul „România Educată” ar putea include subiecte “care pot arăta altfel în funcție de profil”, atât timp cât se testează competențe. Colegiile terțiare non-universitare “reprezintă etapa…
Vezi articolul

În concursul de directori „li se face vânt unora pregătiți și corecți, pentru a menține interimar, pe funcții, oameni care nu pot trece nici măcar examenul scris” / Situația e posibilă în urma unor schimbări în metodologie – senatorul Ștefan Pălărie

Din metodologia actuală pentru posturile de directori de școli au dispărut prevederi care existau în metodologia din 2016, ce prevedea că, în funcțiile rămase vacante, nu pot fi numite, între…
Vezi articolul

Marius Nistor spune că sindicatele vor declanșa campania de strângere de semnături: Dacă hotărâți că vom declanșa grevă generală, vom declanșa greva generală / Mesaj către inspectori școlari, elevi și părinți: Fiți alături de noi

Liderul Federației Educației Naționale „Spiru Haret”, (FEN) Marius Nistor, a spus că sindicatele vor începe campania de strângere de semnături: „Dacă hotărâți că vom declanșa grevă generală, vom declanșa, greva…
Vezi articolul

Educaţia juridică este un modul de bază în ceea ce dorim să fie educaţia pentru viaţă, pentru că prea mulţi se pricep la prea multe fără să aibă competenţele necesare, spune ministrul Educației la finalul unui proiect iniţiat de Uniunea Naţională a Barourilor din România

Educaţia juridică este „un modul de bază” în cadrul educaţiei pentru viaţă şi poate avea o contribuţie esenţială la dezvoltarea societăţii, a declarat, joi, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a…
Vezi articolul