Candidații care încearcă să copieze la oricare dintre probele Evaluării Naționale sunt eliminați și primesc nota 1 pe lucrarea scrisă, potrivit metodologiei privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale
pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2025-2026. Miercuri, 24 iunie, elevii susțin cea de-a doua probă a examenului național, cea la Matematică.
- La proba de limba și literatura română 4 elevi au fost eliminați din examen, unul dintre ei la Arad, când a fost surprins de un supraveghetor că avea căști cu telefon și se auzeau răspunsurile dictate în căști
Candidații care încearcă să copieze și să fraudeze în orice fel examenul de Evaluare Națională vor fi eliminați din examen și primesc automat nota 1, potrivit art 8, alin 2 din metodologia privind organizarea Evaluării Naționale, publicată de Ministerul Educației.
Înaintea începerii examenului, elevii vor semna un proces-verbal în care se menționează că au luat la cunoștință interdicțiile și că nerespectarea regulilor duce la eliminarea din examen.
Metodologia nu precizează o interdicție prin elevul nu poate susține a doua probă a Evaluării Naționale, în cazul în care a fost prins că a încercat să fraudeze prima probă. Însă nota finala la Evaluarea Națională va fi afectată de nota 1.
Elevii nu au voie să intre în sala de examen cu „ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și alte asemenea obiecte, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia din unitatea de învățământ — centru de examen în acest scop”.
Elevii care refuză depozitarea obiectelor menționate în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiți în examen.
Dacă sunt prinși având asupra lor, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, sunt eliminați din examen.
Ce nu au voie să aducă în sala de examen elevii
Art 8, alin 4: „Se interzice candidaților la evaluarea națională să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și alte asemenea obiecte ori în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc. care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
Alin 5: „Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și alte asemenea obiecte sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, dispozitive tip IoT, precum
și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, care ar putea fi utilizate în rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alți candidați/asistenți din unitatea/unitățile de învățământ/centrul/centrele de examen sau cu exteriorul”.
Alin (6): „Se interzice candidaților să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor”.
Alin (7) „Încălcarea regulilor menționate la alin. (4)-(6) va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidații respectivi sunt eliminați de la proba respectivă, indiferent dacă
materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materiale interzise/ciorne/foi din lucrările scrise etc”.
(8) Candidații eliminați de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă.
(9) Înainte de începerea probelor, asistenții prezintă candidaților prevederile metodologice legate de organizarea și desfășurarea corectă a evaluării naționale și prevederile alin. (2)-(8) și le solicită să predea toate eventualele materiale și obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare, sunt interzise în sala de examen.
(10) După parcurgerea pașilor menționați la alin. (9), candidații vor semna un proces-verbal în care se regăsesc prevederile alin. (2)-(8) și mențiunea că știu că nerespectarea
regulilor menționate la alin. (4)-(6) are drept consecință măsurile menționate la alin. (7) și (8).
Informații de context
Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30, potrivit procedurii. Aceștia trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise, conform Ministerului Educației.
Probele încep la ora 9:00, când elevii vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate și pagini suplimentare).
Elevii care își dau seama că au greșit la probele scrise de la Evaluarea Națională 2026 trebuie să respecte anumite reguli atunci când fac corecturi, potrivit procedurii oficiale, document obținut de Edupedu.ro. Vezi aici cum se corectează o greșeală la Limba română și la Matematică – precizările Ministerului Educației și Cercetării.
Pentru fiecare probă scrisă, durata de rezolvare a subiectelor este de 120 de minute (două ore), calculate după completarea casetei de identificare (datele introduse de elevi vor fi verificate de asistenții din sălile de examen). Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, elevii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană/a Municipiului București de organizare a examenului, în baza prevederilor procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale în anul 2026.
La proba de Limba și literatura română dintre cei 148.268 de elevi înscriși au lipsit 4.551 de elevi și 4 au fost eliminați. Edupedu.ro a scris că aproape 15.000 de elevi care erau înscriși la începutul acestui an școlar în clasa a VIII-a nu apar înscriși la Evaluarea Națională.
Pentru al doilea an la rând, lucrările o să poată fi vizualizate după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de depunerea contestațiilor.