Ce se întâmplă cu probele orale de la Bacalaureat şi un mesaj pentru părinţii care au copii la grădiniţă de la ministrul Educaţiei

13.599 de vizualizări
Planuri-cadru de gimnaziu, noi detalii ale ministrului Educatiei
Probele de competenţe, cunoscute ca probele orale, de la Bac 2020 vor fi susţinute, anunţă ministrul Educaţiei într-o intervenţie la Antena 3. Oficialul nu a explicat în ce condiţii se vor susţine acestea, dar a precizat că se caută soluţii „mai simplificate”. Anisie a explicat pentru părinţii care au copii la grădiniţă „să se gândească” că exact acolo „măsurile de siguranță sunt mai dificil de implementat”.

„La Bacalaureat probele de competențe se vor susține și ne gândim la niște soluții mai simplificate în așa fel încât elevii să nu aibă de suferit”, a declarat Monica Anisie.

„În ceea ce privește grădinițele, tot așa cred că și părinții trebuie să se gândească că exact acolo măsurile de siguranță sunt mai dificil de implementat. Gândiți-vă că sunt copii micuți care nu știu dacă ar putea să respecte întru totul toate regulile de igienă și toate regulile de distanțare socială. Dar căutăm soluții și pentru aceștia”, a mai spus ministrul.

Întrebată ce se face ministerul pentru copiii şi elevii care nu au acces la internet sau tehnologia necesară pentru participarea la cursurile online, Anisie a mai declarat că pentru aceştia „ministerul caută soluţii împreună cu inspectoratele”.

„Pentru cei care nu au acces la educatia online Ministerul Educației caută soluții, împreună cu inspectoratele școlare și cu toate conducerile unităților de învățământ mai ales din zonele dezavantajate, în așa fel încât mai ales elevii din clasele a opta și a douăsprezecea să poată să-și continue pregătirea pentru examenele naționale.

Mai mult decât atât noi avem și un parteneriat cu televiziunea română și prin programul tele școala realizăm lecții pentru acești elevi din clasele terminale și totodată în cadrul Centrului Național pentru politici în educație și evaluare realizăm teste de antrenament, câte citește săptămânal și îl rugăm pe profesorii de la clasele terminale să realizeze împreună cu elevii rezolvarea testelor de antrenament.

Prin urmare ne preocupă foarte mult ca în momentul în care acești elevi vor veni să susține examenele naționale, să fie pregătiți, dar în același timp să fie și susținuți moral de noi pentru că este important ca în fața unui examen emoția, știm cu toții, emoția este mare,” a mai spus ministrul Educaţiei.

Citeşte şi:

Anisie: Vom încheia anul școlar într-un fel sau altul pentru că unele state europene au decis să nu mai redeschidă școlile și să încheie situația, altele să continue online

FOTO: capruta Starea Natiei


6 comments
  1. Aceste Examene de Competente ori ar trebui notate, sa aiba o pondere in media examenului de bacalaureat, ori scoase de tot. Pentru ca nu au nicio miza, elevii nu le acorda nicio atentie, e mai mult o chinuiala pentru ei si pentru profesori.

    1. inainte de dat cu parerea mai studiati un pic! cei care admit la facultati in strainatate au nevoie de punctajul la competente lingvistice care se iau in calcul la punctajul pentru admitere !!!!!!!!!!!!!

  2. Am constatat un lucru: că intrarea la guvernare tâmpește! Madam! Așa m-am saturat de abureală! Ia, bre, taurul de coarne, da cu el de pământ și zi concret cum va fi. Până atunci îți spun eu: nu veți mai incepe voi cursuri și nici nu veți da examene normale! Poate pe la anul!

    1. Exact! Fiecare raspuns e doar abureala. De fiecare data cand ofera o declaratie, spune ca „se vor lua deciziile in functie de evolutia pandemiei”. In alte tari s-au luat de mult timp hotarari clar. Doar la noi se bajbaie si se ramane pe o mentalitate rigida.
      Dar ma bucur sa vad aici pe site oameni realisti care inteleg cu adevarat profunzimea situatiei si care stiu ca nu se pot da examenele in conditii normale.

      1. Da. A aveti perfecta dreptate. Haideți dragi părinți a căror copii sunt în clasele a XII – a și să facem o petiție la Ministerul E ducatiei și să cere clar și răspicat opriră examenelor. Este o bătaie de joc la adresa noastră a tuturor. Nu se poate virușii umbla printre noi iar noi facem examene, expunem copii, familiile noaste, profesori etc. Nu se mai poate. Ajunge!!! Sa se facă mediile din cei patru ani iar cei care vor marii de medii sa se dea online. Facultățile sunt autonome și vor hotărât ele cum vor selecta elevii anul acesta.

    2. Aveți dreptate. Ranuntati anul acesta la examene. Faceți media celor patru ani iar pentru ekevii care nu sunt mulțumiți și vor mărire sa se examineze online. Oricum vor fi mai putini și nu va bateți joc de sănătatea atâtor oameni, făcând atâtea scenarii de examene. Abureli, Doamna ministru. Școlile noastre nu au nici cele mai minime condiții și acum în plina pandemie faceți marea cu sarea, reguli noi. Va bateți joc de noi toți. Oricum este un an compromis. Terminați odată, pentru numele lui Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat din Ministerul Educației, Radu Szekely, întrebat dacă a citit noul raport „România Educată”: Nu o să comentez / Ligia Deca: Vom face public întreg raportul, odată cu asumarea lui de către Guvern, cel mai probabil miercuri

„Nu o să comentez”, a fost răspunsul lui Radu Szekely, secretarul de stat din cadrul Ministerului Educației la întrebarea dacă a citit noul raport „România Educată”, în cadrul unei conferințe…
Vezi articolul

Un lider al manifestaţiilor pro-palestiniene de la Universitatea Columbia a fost arestat de autorităţile americane „în sprijinul decretelor preşedintelui Trump de interzicere a antisemitismului şi în coordonare cu Departamentul de Stat”

Unul dintre liderii protestelor studenţeşti pro-palestiniene de la prestigioasa Universitate Columbia din New York a fost arestat duminică de autorităţile federale americane, în timp ce Donald Trump a promis să…
Vezi articolul

Ce sunt competențele digitale și cum le evaluează la elevii din clasele I-XII noul sistem gratuit realizat de Brio.ro și UiPath Foundation. Dragoș Iliescu, specialist în psihometrie: Avem un parteneriat strategic pentru construirea unui sistem de testare care să poată fi aplicat gratuit de orice copil, profesor, părinte, școală, Minister VIDEO

„E o provocare serioasă să dezvoltăm un astfel de test – constructul este foarte vast și, în plus, pentru că dorim să dezvoltăm aceste competențe de la clasa I până…
Vezi articolul

Administrația Trump vrea să taie 12 miliarde de dolari din Bugetul Educației și comasează programele de tip after-school. 1,4 milioane de elevi din medii dezavantajate ar putea rămâne fără sprijin educațional și masă după școală

Administrația Trump propune reducerea bugetului educației cu 12 miliarde de dolari în 2026, de la cele circa 80 de miliarde de dolari alocate în anul fiscal 2025 pentru Departamentul de…
Vezi articolul