Cel mult 170 de sindicaliști pot primi degrevare parțială de la norma de predare în anul școlar 2025-2026 / Atribuțiile persoanelor degrevate – proiect al Ministerului Educației aprobat de Guvern

7.337 de vizualizări
Concursul de directori la București
Foto: Pexels.com
Ministerul Educației a introdus o limită de 170 persoane care pot să beneficieze de degrevare parțială în anul școlar 2025-2026, reprezentanți ai federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar: „Maximum 170 de persoane care beneficiază de degrevare parțială, în limita a maximum 90 de norme/posturi didactice la nivel național”, potrivit proiectului final al Ministerului Educației care este discutat azi în ședința de Guvern. Atribuțiile propuse pentru aceste persoane le găsiți mai jos în articol.

UPDATE: Proiectul de HG a fost aprobat în ședința de Guvern

  • Amintim, Edupedu.ro a scris că degrevări totale sau parțiale până la 90 de norme didactice pentru liderii sindicali au fost prevăzute în noul contract colectiv de muncă
  • Proiectul privind normele de degrevare vine pe fondul legii 141/2025, prin care crește norma de predare pentru profesori cu 2 ore.

La articolul 3, din proiectul privind degrevare a personalului în funcții de conducere și îndrumare, ce va fi discutat în ședința de Guvern de azi, 28 august, Ministerul Educației propune limitarea la cel mult 170 de sindicaliști care beneficiază de degrevare parțială, în limita a maximum 90 de norme/posturi didactice la nivel național.

Aceștia vor avea în schimb alte atribuții printre care, să participe în grupuri de lucru pentru elaborarea proiectelor de acte normative, să participe la: activități de monitorizare privind organizarea şi desfășurarea de concursuri de acordare a gradației de merit în învățământul preuniversitar, la comisii de dialog social, la negocierea contractului colectiv de muncă și multe altele.

Ce prevede art. 3 alin (1) din proiect:

(1) În vederea participării la procesul de monitorizare și evaluare a calității sistemului de învățământ, federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar desemnează maximum 170 de persoane care beneficiază de degrevare parțială, în limita a maximum 90 de norme/posturi didactice la nivel național.

Lista nominală a persoanelor și obligația de predare pentru fiecare persoană se aprobă prin ordin al ministrului Educației și Cercetării.

Președinții filialelor judetene trebuie să depună la inspectoratele școlare un raport de monitorizare care să exprime, la nivel județean, modul de îndeplinire a atribuțiilor, mai prevede proiectul.

Iar președinții federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar trebuie să depună, tot semestrial, la Unitatea de Politici Publice „România Educată” din cadrul Ministerului Educației şi Cercetării, rapoarte de monitorizare care să exprime, la nivel national, modul de îndeplinire a atribuțiilor.

Atribuțiile celor care vor fi degrevați parțial de norma de predare, propuși de federațiile sindicale


(2) Atribuţiile persoanelor prevăzute la alin. (1) sunt următoarele:

a) participarea în grupuri de lucru pentru elaborarea proiectelor de acte normative și/sau
administrative cu caracter normativ în domeniul învățământului preuniversitar;


b) participarea la activități de monitorizare privind:


(i) activitățile de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul
preuniversitar;


(ii) organizarea şi desfășurarea concursurilor de ocupare a posturilor didactice/
catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar;


(iii) organizarea şi desfășurarea concursurilor de acordare a gradației de merit în
învățământul preuniversitar;


(iv) organizarea şi desfășurarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de
conducere din unitățile/instituțiile de învăţământ preuniversitar.


c) participarea în calitate de observatori în consiliile de administrație ale unităților de
învățământ, unităților de educaţie extrașcolară și ale inspectoratelor școlare;


d) participarea în comisii de dialog social, comisii paritare, comisii tehnice, la nivel local,
județean, regional sau național;

e) participarea la negocierea contractului colectiv de muncă, la nivel judetean sau national;

f) participarea în comitetele locale de dezvoltare a parteneriatului social;

g) participarea la lucrările comisiilor de cercetare a presupuselor abateri disciplinare săvârșite de salariatii membri de sindicat din unitătile de învăţământ preuniversitar;.

h) participarea la ședințele/instruirile cu personalul de conducere, îndrumare si control, personalul didactic sau personalul administrativ din învățământul preuniversitar;

i) participarea, cu statut de observator, la activitatile de evaluare externă, în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a unitatilor de învățământul preuniversitar.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1), care beneficiază de degrevare parțială, pot desfasura una sau mai multe din activitățile prevăzute la alin. (2), iar, în vederea verificării si monitorizării modului de îndeplinire a acestor activitati, au obligatia de a depune lunar un raport de activitate la filialele judetene ale federatiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă invatamant preuniversitar.

(4) Semestrial, președinții filialelor judetene depun la inspectoratele școlare un raport de monitorizare care să exprime, la nivel județean, modul de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute la alin. (2).

(5) Președinții federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar depun semestrial, la Unitatea de Politici Publice „România Educată” din cadrul Ministerului Educatiei şi Cercetării, rapoarte de monitorizare care să exprime, la nivel national, modul de îndeplinire a atributiilor prevăzute la alin. (2).

(6) Lista nominală a persoanelor prevazute la alin. (1) si obligatia de predare pentru fiecare persoană se aprobă prin ordin al ministrului educatiei și cercetării.

Informații de context

De la echivalentul a 110 norme/posturi didactice pentru liderii sindicali, degrevate total sau parțial, în 2023, în noul Contract colectiv de muncă apar doar „maximum 90 de norme”.

Articolul 96 din noul Contract colectiv de muncă prevede că (1) Pentru participarea la procesul de monitorizare și evaluare a calității sistemului de învățământ, personalul didactic de predare este degrevat la nivel național, în echivalentul a maximum 90 norme/posturi didactice, la propunerea federațiilor sindicale semnatare ale prezentului contract.

(2) Desemnarea personalului didactic de predare prevăzut la alin.(1) se face de către federațiile sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă, iar listele cuprinzând persoanele degrevate sunt aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării”.

În vechiul contract colectiv de muncă, cel din 2023, încheiat imediat după greva generală din mai-iunie, numărul derogărilor pentru liderii sindicali era „echivalentul a 110 norme/posturi”.

Citește și:
Degrevări totale sau parțiale până la 90 de norme didactice pentru liderii sindicali, obținute prin contractul colectiv de muncă, în scădere cu 20 de norme față de 2023


6 comments
  1. Dacă liderii sindicali nu sunt ca noi, nu trebuie să fie dintre noi!!!!

    In ultimii ani am tot vazut cum s-a degradat alegerea și activitatea liderilor:
    1.Au fost propuși ca lideri de către directorii instituției, folosindu-se puterea de influență pentru vot.
    2. Și-au luat liderii doar clase tot mai bune, sub protecția directorilor și cu dispreț total față de ceilalți colegi, unii mult mai buni ca ei profesional, dar fără ,,spatele lor”.
    3.Au fost susținuți (și de inspectorate) pentru gradații de merit cu muncă tot mai puțină ( au ajuns in ultimii ani să ne privească pe noi, proștii, corectănd la olimpiade, concursuri-căci ei veneau doar ca șefi ce erau).
    4.Au acționat doar la a pune batista pe țambal in ,,colaborarea cu isj”, nu pentru rezolvarea atâtor situații anormale ale sistemului.
    5.Au stabilit, fără să ne consulte, că directorii pot fi membri de sindicat- fără să se gândească la dualitatea definițiilor de roluri, la asimetria de putere, la deontologie (un director care este membru de sindicat subminează principiul imparțialității și al integrității; el nu poate fi considerat un mediator neutru între angajator și angajați deoarece, prin însăși natura sa, reprezintă ambele tabere).
    6. Au semnat tacit CIM , fără nicio consultare cu noi, profitând de valoarea pixului pe care noi li l-am pus în mâini cu naivă încredere!

    De aceea (și din multe alte motive) curățenia ar trebui să înceapă cu alegeri ale liderilor in școli- dintre oamenii onești, cărora le pasă!

    Uitați-vă bine la liderii din școlile noastre! Ne place activitatea lor? Jocul acesta al lor cu ,,nimic nu se poate face, totul e stabilit” vi se pare unul onest?
    Nepasarea noastră, a tuturor, ne-a adus aici!
    Dacă mai vrem tot așa, e ușor: dormim în continuare!

    Nu părăsiți sindicatul! Liderii de azi tocmai asta vor: să fie reprezentanții unor păpuși și să se erijeze in reprezentanții tuturor oamenilor din învățământ!

  2. Cred că această formă de degrevare parțială sau totală nu este deloc benefica pentru sindicatele din învățământ ,mai ales cele ale liderilor naționali.Cred că acesta este motivul pentru care liderii naționali cedează uneori așa de ușor în fața guvernului pentru că există acest mijloc de șantaj.Cum să lupți împotriva mea ,daca eu te plătesc fara să muncești la catedra? Și să nu mai vorbim de celelalte privilegii pe care le au liderii naționali.

  3. Așadar pana la urmă au negociat foarte bine:))
    Mai fac câteva zile mascarada aia din fata ministerului (pt profesori sa vadă ca s au luptat). Apoi totul reintra pe făgașul normal.
    Si au făcut datoria si de data asta …pt politic

  4. Nu trebuie să primească nimeni degrevare. Ori sunt pentru apărarea drepturilor salariaților ori sunt în slujba ministerului.De aceea, conducătorii sindicatelor nu trebuie să primească salariu fără să presteze ore in scoli. Dacă se continuă cu această măgărie să nu vă așteptați să fim respectați, să avem un salariu decent Ar trebui să părăsim in masă aceste sindicate care nu mai reprezintă, care fac jocul puterii. Demisia hancescu, nistor și toată șleahta lor. Din cauza lor este această situație, ei au mimat acțiunile greviste, sunt înțeleși cu politrucul din Cluj și noi suntem nevoiți să muncim cu 25% mai mult pentru bani mai puțini.Rusine escrocilor din fruntea sindicatelor!

    1. foarte corecta abordare , felicitări.Mai ales că liderii sindicali sunt oameni în vârstă care sunt și pensionari , dar din foame de bani ,cumulează pensia , retribuția de la sindicat și banii pentru activitatea didactică.Plus banii de la televiziuni ,unde unii(ex.dl.Hadar) au abonament.Nu înțeleg de ce sunt aleși aceeași oameni de zeci de ani.

  5. este ilegal sa fie platiti de minister pentru o parte din ore si pe de alta parte isi iau leafa de la sindicat. trebuia sa aiba norma integrala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Inspecții în toate școlile din județul Iași, până pe 24 noiembrie, pe tema burselor și transportului elevilor, tichetelor educaționale de 500 de lei și primelor didactice. Se verifică și notarea ritmică a elevilor

În perioada 6-24 noiembrie au loc inspecții în toate școlile din județul Iași, pe tema burselor și transportului elevilor, tichetelor educaționale de 500 de lei și primelor didactice, potrivit unui…
Vezi articolul