Cel puțin până la 1-15 octombrie nu se poate face școală din cauza dosarelor de bursă, spune directorul Viforel Dorobanțu, care propune ca școala să se ocupe doar de cele de merit, dosarele de burse sociale să fie făcute de primării

7.901 de vizualizări
Foto: captura TVR
Școlile ar trebui să se ocupe doar de acordarea burselor de merit, a spus profesorul Viforel Dorobanțu, director al Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Curcani, județul Călărași, în cadrul unei dezbateri online despre Legea Învățământului Preuniversitar, organizată de Asociația „Ține de noi”. De bursele sociale se poate ocupa primăria, întrucât plasarea acestei sarcini birocratice pe umerii profesorilor le ocupă timpul dedicat predării. Câștigător al premiului „Directorul Anului pentru Inovare” în anul 2022, profesorul a vorbit și despre necesitatea introducerii standardelor de notare la nivel național, pentru ca bursele să fie acordate unitar.

„Tot ceea ce înseamnă alt tip de bursă cu excepția celor de merit să nu mai aibă ce să caute în școală. Din punctul meu de vedere, dacă șantajezi copilul cu un număr de absențe ca să îi dai bursă socială, hai să o facă primăria pe asta, să nu o mai facem noi”, a spus directorul.

Acesta a tras un semnal de alarmă referitor la faptul că, în primele săptămâni ale anului școlar, profesorii nu au timp să predea din cauza muncii birocratice pe care trebuie să o depună pentru întocmirea dosarelor de bursă socială.

„La școala din Curcani, cel puțin până la 1-15 octombrie nu se poate face școală din cauza acestor dosare de bursă pe care trebuie să le facem, nu zic aproape ca un notar, dar pe acolo. Luăm declarații pe propria răspundere, facem o mie și unul de documente și nu mă plâng de timp aici, mă plâng de lipsa fizică a timpului pe care îl folosim pentru a sta de vorbă cu părinții, pentru a aduce documentele și toate lucrurile astea.”

  • Edupedu.ro a lansat anul acesta un apel public către toate instituțiile din Educație și către Guvernul României: Lăsați profesorii să fie profesori! Calitatea actului didactic și calitatea învățării nu crește prin amplificarea corvoadei birocratice de pe umerii profesorilor, ci din contră.

Viforel Dorobanțu a pus și problema notării corecte a elevilor, notare care stabilește dacă aceștia vor primi sau nu bursă.

„Este aberant să am 3 clase de a 7-a și să dau 3 teste diferite, ca să fie bine, să nu fie rău. Cam așa se întâmplă în școli. Hai să vedem, să treacă toată lumea, dar pe acel trecut noi dăm niște burse, dăm niște bani,” potrivit profesorului.

Acesta a explicat că este nevoie de o notare standardizată la nivel național pentru a putea stabili aceleași standarde de performanță pentru toți elevii.

„Copiii care au nota 9 la Curcani nu se compară cu nota 9 de la Colegiul Lazăr”, dar iau aceiași bani pentru burse. Măcar aici să înțelegem, să facem un lucru atât timp cât dăm niște bani. Finanțăm niște burse, dar să se dea cumva unitar, să se stabilească o notare standardizată.”

„Deci [N. red. este nevoie de] echitate în acordarea acestor burse, pe niște valori unanim acceptate de fiecare, pentru că s-ar putea ca și în capul copiilor acea valoare de care sunt ei sau nu conștienți să fie puțin pe lângă realitate”, a mai punctat directorul.

VIDEO – Dezbatere despre Legea Învățământului Preuniversitar – Asociația „Ține de noi”

Citește și:
Apel puternic al sindicatelor din Educație pentru debirocratizarea profesorilor / Marius Nistor: În această țară se merge pe un principiu – mortul se acoperă cu pământ, iar viii se acoperă cu hârtii. Avem nevoie de profesori dedicați elevilor, nu documentelor
E foarte greu să fii director într-o școală de top, spune Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național Grigore Moisil din București: Birocrația ne omoară, sunt foarte multe activități care nu țin neapărat de actul educațional
Supraîncărcarea profesorilor de la profesional și tehnic cu sarcini şi activităţi care nu sunt remunerate – amenințare identificată de ISJ Buzău
Directoarea Dana Bobocea, despre dosarele de burse: Dirigintele la clasă are o oră de dirigenție în care ar cam trebui să facă educație copiilor și nu „adu-ți aminte că trebuie să aduci documentul respectiv, copie după certificatul de naștere, certificatul de tip A5”
Cred că foarte mulți oameni din inspectorate și din Ministerul Educației creează această birocrație, ca să-și justifice locurile lor acolo, este de părere profesoara Florina Rogalski


8 comments
  1. Pe bună dreptate! Logic ar fi ca primăriile să se ocupe de acest lucru.
    Departamentele de Anchetă Socială nu mai fac absolut nimic!
    Stau pe scaun și așteaptă de la școli tot felul de situații, mai nou . Câți elevi au părinții plecați în străinătate, câți monoparentali, etc .
    Nu vi se pare normal ca de aceste spețe să se ocupe ei?! Ba da!
    Ministerul în lupta lui pentru a strânge masă electorală, a aruncat asupra școlilor aceste sarcini..Și îi protejează pe cei din primării..
    Școlile s-au transformat în Asistență socială.
    Rușine să le fie.

  2. toate bursele trebuie da fie gestionate de primarie de asistenta sociala ele ajungand de la 1 bursa la 10 ce au criterii ce se schimba non-stop dupa interesul celor de la butoane profesorul angajat sa predea sa evalueze nu este adistent social si deasemenea daca au desfintat conceptul de elev de serviciu pt ca i se incalca dreptul la educatie elevului nu vad dc pe aceeasi logica nu ar trebui sa se desfinteze si conceptul de profesor de serviciu profesorul fiind angajat ca sa predea sa evalueze sa faca managementul clasei nu sa faca pe paznicul pe scoala sa se angajeze pedagogi si paznici dar binenteles nu sunt bani pt asa ceva sunt doar pt alte aberatiii

  3. La 8 ore cât ar trebui să stea profesorii la școală ar fi timp și pentru asta. Dar se fac in timpul orelor că să plece repejor acasă… Nu știți decât să vă văitați!!!

    1. Vino sa stai in locul profesorilor si apoi sa vorbești! Lucram gratis in timpul liber si avem si noi familii!

    2. profesorul in fisa postului este angajat sa predea si evalueze nu este angajat specialist in burse dumneata vorbesti fara sa gandesti mai evoluează

  4. Cu așa analfabeți functionali in fruntea statului ca Ciolacu și Ciucă, eu unul sincer mă mir că mai avem școli, că nu au hotărât impreune să le desființeze.
    Noi trebuie totuși să fim f bucuroși ca pensiile si veniturile speciale vor dăinui veșnic.

  5. Bursele electorale Deca ne vor costa foarte scump în 2025.

    Cine încearcă o prognoză de la ce minister se vor face tăieri bugetare masive?

  6. De acord cu notarea standardizată, dar să nu tragem concluzia apoi că profesorii din Curcani sunt praf și cei de la Lazăr sunt geniali. Că dacă fac schimb de școli reiese contrariul.
    Propunerea domnului director are logică, dar nu va fi luată în seamă, pentru că ministerul nu vede în burse un mod de a stimula învățarea, ci o cale de a-și asigura o masă de votanți. De asta și scornește tot felul de tipuri de bursă, să fie toată lumea mulțumită. Faptul că bursele nu au niciun impact asupra calității educației este irelevant. Mai simplu spus, ca să fie bine, să nu fie rău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Concursul de directori la București

Ședință PSD organizată într-o școală din județul Iași, a cărei directoare este soția primarului social-democrat – acuză viceprimarul PNL. Inspectoratul Școlar Județean s-a autosesizat „și în acest moment reprezentanții ISJ sunt în unitatea școlară, pentru verificări preliminare”

Viceprimarul unei comune ieșene reclamă că directoarea școlii profesionale a aprobat desfășurarea în școală a unei ședințe de partid. „Astăzi, la Școala Profesională din Fântânele s-a ținut o ședință PSD.…
Vezi articolul

Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, aflat într-o clădire cu risc de prăbușire la cutremur, unde părinții au protestat când elevii au fost relocați, inclus în programul guvernamental de consolidare alături de alte 9 școli – LISTĂ

Au fost aprobate alte 9 școli și licee din Dolj, Constanța și Iași pentru reabilitare prin programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, potrivit unui comunicat de…
Vezi articolul

Cazul portretului Reginei, înlăturat de studenți dintr-o sală a unui colegiu din Oxford – discuții despre tradiție, schimbare și „cancel culture”. Președintele colegiului: „Uneori, studenția înseamnă provocarea generației mai în vârstă. Se pare că acest lucru nu e prea dificil în zilele noastre”

Decizia luată prin vot de o organizație studențească din Oxford, de a da jos portretul Reginei Elisabeta a II-a dintr-o încăpere, din cauza trecutului “colonial al acesteia”, a stârnit o…
Vezi articolul

VIDEO Studenții de la ANOSR au ajuns la Palatul Victoria: Ordonanța trenuleț limitează reducerile la transportul studenților, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. Vom sta aici până la ședința de Guvern – UPDATE

Studenții reprezentanți din Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) au ajuns la Palatul Victoria luni la ora 10 și spun că vor sta până ce începe ședința de guvern la…
Vezi articolul