Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național Grigore Moisil din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „e foarte greu să fii director într-o școală de top”. „Birocrația ne omoară, sunt foarte multe activități care nu țin neapărat de actul educațional: rapoarte, statistici, adrese, comunicări, răspunsuri, petiții”, a precizat aceasta.
Moderatoare: Vreau să plecăm de la ultimul studiu UNESCO, studiu care vorbește despre satisfacția profesională a directorilor de școli din România. Unul din cinci directori nu ar vrea să mai ocupe o asemenea funcție. Haideți să vedem, doamna Bobocea, sunteți în această categorie? Vă mai doriți încă un mandat?
Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național „Grigore Moisil” din București: În ziua de astăzi e foarte greu să fii director într-o școală de top, pentru că birocrația ne omoară, sunt foarte multe activități care nu țin neapărat de actul educațional: rapoarte, statistici, adrese, comunicări, răspunsuri, petiții. Și atunci e foarte greu să fii director. Dar ca să spui „nu, nu mai îmi doresc să fiu director de școală”, asta înseamnă că n-ai rezultate, n-ai performanță. Și atunci de ce ți-ai mai dori? Când ai însă performanțe și rezultate, îți dorești să continui.
Studiu UNESCO: 20% dintre directorii din România nu ar mai alege cariera de director
Edupedu.ro a scris că aproape 20% dintre directorii din România nu ar mai alege cariera de director, dacă ar fi puși în situația de a mai ocupa încă o dată o astfel de funcție, arată cel mai recent raport al UNESCO, Global education monitoring report, 2024/5, Leadership in education: lead for learning.
Datele arată că aproape jumătate dintre directorii de școli din România cred că funcția le aduce mai multe dezavantaje decât avantaje, arată raportul UNESCO, lansat în cadrul Global Education Meeting.
Informații de context
Profesorii cer ministerelor Educației, Muncii și Familiei, printr-o petiție, ca bursele sociale să fie gestionate de serviciile de asistență socială: În loc să se concentreze pe educarea și sprijinirea elevilor, profesorii sunt nevoiți să se ocupe de formalități birocratice.
Petiția vine după ce Edupedu.ro a lansat un apel public către toate instituțiile din Educație și către Guvernul României: Lăsați profesorii să fie profesori! Calitatea actului didactic și calitatea învățării nu crește prin amplificarea corvoadei birocratice de pe umerii profesorilor, ci din contră.
Profesoara Florina Rogalski este de părere că „foarte mulți oameni din inspectorate și din Ministerul Educației creează această birocrație, ca să-și justifice locurile lor acolo”. Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, că „nu o să putem renunța de tot la documente într-o școală”, „este iluzoriu”.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a spus, referitor la activitatea profesorilor, că „nu mai contează cât de bun ești în fața elevilor, contează cât de multe hârtii poți să aduni pentru a obține ceva în plus la salariu”.
Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE-SH) lansează un apel puternic privind debirocratizarea meseriei de profesor. „Categoric vom face tot ceea ce depinde de noi și le transmitem colegilor noștri că vom susține ca și federații sindicale din învățământul preuniversitar ca actul educațional să fie debirocratizat”, a spus Marius Nistor miercuri, la Prima News.
Profesorii nu sunt nici juriști, nici avocați, dar trebuie să semneze pentru dosare de burse și tichete sociale, lucruri la care nici nu se gândeau când s-au hotărât să lucreze în școală – este apelul unui profesor la autorități să debirocratizeze munca cadrelor didactice.
O directoare de școală a trimis adresa redactie@edupedu.ro o propunere ce vizează „nevoia unui post în plus in cadrul direcțiunii”.
„Ceea ce se vede foarte clar, din punctul meu de vedere, este nevoia unui post în plus in cadrul direcțiunii. Se pare ca acest Minister, care trimite aceste directive, are nevoie sa realizeze că un post în plus (= niște bani în plus alocați către educație…) ar ajuta procesul de predare și implicit întreg procesul educațional. O funcție intermediară între director, secretară și profesori, o funcție care să nu fie făcută de profesori în plus, deoarece secretarele sunt deja peste cap de hârtii”, se arată în propunerea cadrului didactic.
Amintim apelul lansat la începutul anului școlar de către cercetătoarea Thea Ionescu, coordonatoarea grupului Cogniţie Ancorată din Laboratorul de Psihologia Dezvoltării al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. „Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat”, a declarat aceasta, într-un amplu interviu acordat Edupedu.ro despre modul în care învață copiii și condițiile de lucru ale profesorilor de astăzi.
- Vom publica articole detaliate cu toate tipurile de hârtii și documente care încarcă nefiresc și nepermis activitatea cadrului didactic. Facem un apel către cadrele didactice să ne scrie pe adresa redactie@edupedu.ro și în comentarii, mai jos, care sunt documentele și procedurile pe care le consideră inutile și fără de care ar funcționa mult mai bine ca profesori.
Foto: © Stokkete | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
5 comments
Va rugam sa vă faceți orele de biologie. Mergeți macar la 2 din 3. Nu e normal să trimiteți un profesor de la altă disciplină să le de-a test copiilor. Nu mai lipsiți atât de mult de la clasă.
Deși se știe ca este peste puterile unui om normal sa facă toate acele hârtii ați acceptat pentru ca sunteți puși politic și acele hârtii îți sunt cerute doar când nu ești omul lor ca să te descalifice și sa “zbori”.Asta e tot!S-a acceptat tacit.In rest ,nu interesează pe nimeni de fapt,fiecare face ce poate și cum poate.
👍este greu sa fii director și la o școală de “ne-top”, bănuim …cu copiii este responsabilitate, in primul rand.
Și apoi birocrație .
Moisil este o școală de top?
Oare cum o fi să fii director într-o școală dintr-un cartier sărac. În Școala românească, există încă destui autosuficienti care se cred buricul lumii. Este greu să fii profesor bun, probabil ești stresat de unii autosuficienți cu funcții. Unii care au căpătat o funcție deja se cred buric și distrug oameni și scoli.
Ce înseamnă profesor bun?Eu consider profesor bun pe cineva care în primul rând se duce la ore,pentru ca sunt “n” profesori și educatori care nu se duc,un profesor care își preda lecția bine și simplu,sa înțeleagă majoritatea copiilor normali de la clasă. E învățământ de masa,cu clase de 25-35 elevi,delicatesele se fac cu bani mulți și nu cu subfinantare ,demotivare și batjocura la adresa educatorilor.