Cele trei condiții cerute de Federația Asociațiilor de Părinți, la eliminarea pragului de închidere a școlilor: Toți elevii și angajații din învățământ să fie testați săptămânal, cine refuză face școală online, ministerul să asigure infrastructura pentru predare hibridă

61.254 de vizualizări
Foto: © Boris Djuranovic | Dreamstime.com
Toți elevii și angajații din învățământ să fie testați săptămânal, cei care refuză să facă școală online, ministerul să asigure infrastructura pentru predare hibridă, acestea sunt cele trei condiții solicitate de Federația Naționala a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar – FNAP, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

Reacția vine după ce ministrul Educației a anunțat că pragul de închidere a școlilor la 6 la mie, rata de infectare, a fost desființat de Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României.

Redăm reacția FNAP:

„1. În contextul epidemiologic actual, avem nevoie, mai mult ca oricând, de predictibilitate și coerență în privința regulilor și măsurilor sanitare aplicabile sistemului de învățământ, de reglementari clare, fără pasaje obscure sau echivoce care să le afecteze precizia şi claritatea, si cu stabilirea consecințelor ce decurg din nerespectarea acestora;

2. Este imperios necesar să nu mai schimbăm regulile peste noapte și să avem decizii ferm, bazate și argumentate de specialiști recunoscuți în domeniul sanitar/epidemiologic;

3. Este primordial ca între instituțiile cu responsabilitate în implementarea și respectarea măsurilor să existe o comunicare interinstituțională permanentă și eficientă astfel încât în unitățile de învățământ să ajungă, la timp, informări, instrucțiuni și proceduri coerente, și acestea să beneficieze de sprijin operational permanent și în timp real pentru problemele cu care se confruntă;

4. În situația în care se va decide continuarea activităților didactice de predare cu prezență fizică, peste pragul de 6/1000, solicitam ca acestea să se facă în următoarele condiții:

  • a) Toți elevii și angajații unităților de învățământ (vaccinați sau nu) să fie testați săptămânal sau chiar la un interval de 72 de ore, Ministerul Sănătății asigurând atât necesarul de teste cât și efectuarea procesului de testare cu personal medical calificat, conform unor proceduri clare;
  • b) Elevii majori care refuză testarea, elevii minori ai căror părinți nu își dau acceptul pentru testare să participe la cursuri în sistem online ;
  • c) Ministerul Educației să asigure infrastructura necesară unui proces de predare online hibrid.”

Articolul este în curs de actualizare

Foto: © Boris Djuranovic | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie

Citește aici toate articolele relevante pentru anul școlar 2021-2022, care a început pentru elevi pe 13 septembrie – ghiduri, noutăți, măsuri și reguli.

47 comments
  1. Cred ca e inutil sa tot discutam, oricum nu ne asculta nimeni, problemele din educație sunt vizibile si rostogolite de intreaga clasa politica de la Revoluție incoace . Trist este ca, incompententa începe sa se răsfrânga și asupra altor factori de decizie cu rezultate și aberații greu de inteles insa , acceptate și experimentate pe copii noștri.

  2. Propun că cei din Asociația de copii să-și testeze copii în fiecare oră. Pe copilul meu doar eu am dreptul sa hotărăsc dacă îl testez sau nu.

    1. Corect
      Fiecare ne gândim la copii noștri
      Trebuie sa găsim soluții sa fie mulțumiți și părinții care vor ca copii lor să facă online școală
      Că sa le împăcăm pe amândouă situațiile ar trebuii, sa facem în felul următor:
      Părinții si copii care doresc să meargă fizic la școală să meargă la școală.
      Iar părinții si copii care doresc să facă școala online să facă online.
      Și așa merg lucrurile în armonie.
      Mult succes

  3. Eu sunt de acord cu scoala online deoarece fiica mea este astmatica prefer sa stiu ca este in siguranta acasa decat sa se inbolnaveasca la scoala , apropo la copiii cu diverse cormobiditati sa gandit cineva? Iar asa ca o paranteza copilul daca vrea sa învete invata indiferent ca este online s-au fizic la școală!

  4. În condițiile în care ieri mai aveam fix 5 locuri la ATI în toată țara, în condițiile în care citim despre bolnavi tratați pe holurile spitalelor, în condițiile în care copiii ies de la școală și merg acasă la bunici care, vaccinați sau nu, au șanse mult mai mari să facă o formă severă, nu înțeleg cum se pot gândi să renunțe la pragul de 6 la mie?! Să nu povestim de respectarea măsurilor în școli (portari cu masca sub nas, adolescenți fără mască în pauze în clasă și pe holuri, părinți fără măști înghesuiți în fața porților)… Numai cine nu vrea să vadă aceste lucruri, nu le vede. Iar cei care vor să facă școală, fac la fel de bine și online, în siguranță.

    1. Mare dreptate ai …însă păcat că suntem puțini cei care gândim așa…..am impresia că unii vor să scape de copii. Aceștia sunt oamenii care se pot manipula…….La ATI sunt pline paturile și cu vaccinați….Deci? Care e de fapt protecția vaccinului?

  5. Cine plateste milioanele de teste saptamanale? La școala, în online sau hibrid, tot analfabeți sunt 90% dintre elevi. Cei care chiar vor sa învețe, învață oricum. Hotărăsc câțiva părinți, care habar nu au ce se întâmplă la școală și mai nou sunt și medici. M-am mutat de câțiva ani la tara, și cu greu găsesc pe cineva sa știe sa scrie și sa citească. Nici cu capitala nu mi-e rușine…cei 3 copii ai mei au învățat mai mult acasă, cu părinții, bunicii sau meditatorii, ca la școală mergeau doar ca să nu stea acasa.

  6. Nici pe mine nu ma reprezinta aceasta federație a părinților. Au făcut ei vreun sondaj in randul tuturor părinților sau pur si simplu asta e parerea personala a unora?! Sunt parinte a 2 copii:clasa V si a VIII. Deja am avut discutii pe acest subiect si toti parintii din clasa isi doresc școală fizic, la fel si copiii. Chiar ne dorim o generație de prosti? Școala online e o gluma proasta.

    1. Corect
      Fiecare ne gândim la copii noștri
      Trebuie sa găsim soluții sa fie mulțumiți și părinții care vor ca copii lor să facă online școală
      Că sa le împăcăm pe amândouă situațiile ar trebuii, sa facem în felul următor:
      Părinții si copii care doresc să meargă fizic la școală să meargă la școală.
      Iar părinții si copii care doresc să facă școala online să facă online.
      Și așa merg lucrurile în armonie.
      Mult succes

  7. Cine plătește milioanele de testele saptamanale? La școala, în online sau hibrid, tot analfabeți sunt 90% dintre ei. Cei care chiar vor sa învețe învață oricum. Hotărăsc câțiva părinți, care habar nu au ce se întâmplă la școală și mai nou sunt și medici. M-am mutat de câțiva ani la tara, și cu greu găsesc pe cineva sa știe sa scrie și sa citească. Nici cu capitala nu mi-e rușine…cei 3 copii ai mei au învățat mai mult acasă, cu părinții, bunicii sau meditatorii, ca la școală mergeau doar ca să nu stea acasa.

  8. Sunt de acord cu testarea, dar doar din saliva, nu din nas!!!
    Cui ii place sa isi bage in nas bete, nu are decat!!! [comentariu editat pentru a elimina majusculele]

  9. Școala on-line e chiar super, cine vrea sa învețe, învață, de analfabeți și prost crescuti oricum e plină țara dintotdeauna. La cât de mizerabile sunt școlile și sistemul de învățământ praf, spitalele la pământ, copiii sunt în siguranță și stau mai comod acasă, decât în curent in clasă și cu măști. Când o să fim la nivelul altor țări civilizate, când o sa avem încredere, locuri și conditii în spitale, când nu mai terorizați și copiii și părinții cu teste și teme și materii aiurea, de de-abia își cară ghiozdanele, atunci puteți să vă impuneți, până atunci sunt multe de rezolvat în școlile si spitalele din România.

    1. Părinții sunt proști ca își trimit copii la școală la peste 6 la mie și profesorii ca vin la școală la peste 6 la mie.

  10. Nu sunt de acord cu testarea zilnică a copilului nici măcar o dată pe săptămână. Este un chin pentru copiii să fie testați săptămânal plus că acest lucru dăunează. Este o fetiță la noi în școală ce a fost testată și o dor ochi din cauză că doamna asistentă nu a știut cum să-i facă testul .Iar e un chin să stea atâtea zile cu mască eu prefer să stea online .

  11. În primul rand, nu e vorba de testarea zilnică, și apoi, unde e “teroarea”? Nu sunt de acord cu vaccinarea obligatorie, dar.. testarea???!!! Asta e culmea! De ce îi inoculati copilului doza asta toxică de egoism? Nu contează ca îmbolnăvesc pe altcineva, care ar putea sa moară, principalul e să nu mi se ceară sa fac ceva ce eu nu am chef!
    Sistemul hibrid duce la ratarea școlarizării tuturor elevilor.

  12. Doamne… ma minunez de ceea ce citesc! Când a ți fost in concedii pe la mare, pe la munte, când va călcați in picioare la supermarket, când suflati unul in ceafa altuia pe la diverse evenimente in aer liber, când ies copiii in parc, când participa la onomastice, când vin neamurile in vizita, etcccccccc atunci cine e de vina? :)))))))) Ce needucați copiii ăștia ca trebuie sa facă toate aceste lucruri! Haide ți sa umplem dealurile și pădurile, sa ne mutam la câte un km distanță, sa comunicam doar on line, pana acum nu am auzit de gripa, de răceala, nu ne am tratat cu penicilina, nu am mai ieșit din casa și nu ne am mai atins, am fost sterili și ne am imunizat pt ca am stat intr o bula! Serios??? Domnul Marian?! Dvs va dezbrăcați la usa sa nu introduceți virusul in casa și intrați pe geam?? Cine zice ca 99% din părinți refuza testarea??? In școala unde funcționăm noi, peste 70% își doresc prezenta fizica cu testare!!!

  13. Părinte a doi copii,12 respectiv 14 ani, copiii vor școala! Fizic! Încă de la grădinița, copiii au răcit, obligația părinților era sa ii țină acasă, reintrarea in colectiv se făcea cu avizul medicului de familie, nu este terorizant pentru ei sa fie testați, spre uimirea tuturor, copiii respecta reguli mult mai cu sfințenie decât adultii! ( desigur exista și categoria care NU), cine plătește testele? STATUL ! Este obligația statului și dreptul copilului sa beneficieze de educație! ( datorită faptului ca părinții au suportat pana acum cheltuielile la cerințele profesorilor veniți cu aceasta întrebare? Cine?!? Presupun ca a ți citit in Monitor care sunt drepturile elevilor! Faptul ca statul nu le respecta și nu își asuma obligațiile fata de elevi ,nu înseamnă ca va trebuii sa continue așa la nesfârșit! Mai țineți elevii in on line un an și vom avea cei mai mulți analafabeti! Va bucura o nota de 10 in catalog care este luată pe copiat sau șoptit? Elevii trebuie sa participe fizic la școala, cei care nu doresc, sunt liberi sa facă cursuri on line, dar nu impuneți sa facă toți același lucru!

  14. Scoala online e solutia altfel imbolnaviti si copii si profesorii si parintii
    Cine invata o face si online
    Prob e mai greu pt profesori

  15. Cel mai bine vaccinare,cel mai bine. Nu esti vaccinat nu muncești,nu ești plătit.Simplu.Nu esti vaccinat nu ești la școală,primesti absențe,pierzi materie. Simplu. Ce atâta școală online? Aparent in ultimul an avem numai bursieri dar nicidecum pe merit. Trebuue impus ,nu lasat la alegere. Lenesii si idioții se vor purta la fel

  16. Nu este corect sa fie testați săptămânal elevii care au avut covid și au anticorpi și după un an jumătate. Sunt mai siguri decât cei care n au avut boala sau cei vaccinați care se pot imbolnavi și transmite colegilor.

  17. Masca aceea se umple de toxine după 2 ore de purtare ….nimeni nu se gândește la asta ? Ce inhalează copilul din mască? S-a gândit vreun părinte? Eu prefer scoala online decât cu mască . Mai bine îmi sacrific ca părinte din timpul liber de dupămasă , ca să verific dacă a înteles ce i s-a predat online . Prezență fizică cum ? Să stea tot cu teamă să nu se atingă alt coleg de banca lui , s-au să vorbească de la distantă cu colegii? Sunt într-un stres cotinuu copii aceștia : mască, distanțare , acu..mai bagă și testare , plus materie din belsug …peste capacitățile lor . Dragi părinți ,considerați că asta e socializare , că e un mediu benefic de dezvoltare pentru copil? Când ajunge acasă uniforma toată îi miroase a clor. Mânuțele sunt uscate de la atâta dezinfectant . Și oare chiar vor rămâne analfabeți dacă ar fi online și dacă fiecare pärinte i-am ajuta puțin . Eu nu cred . Sănătatea lor mintală nu contetează?

  18. Cine sunt acesti oameni, care hotaresc in numele parintilor? Ce asociatie de parinti? Pe mine nu ma reprezinta, iar eu nu doresc copilul meu sa fie testat de nimeni
    Doresc scoala sa se tina fizic, mai ales ca e in clasa pregatitoare . Daca baza nu se pune bine, se va naste o grneratie de analfabeti
    Nu inteleg de ce se face o tragedie din cauza Covid, de parca e boala secolului?
    An de an se imbolnaveau copiii de gripa, viroze, pneumonii si nu se mai inchideau scolile.
    Daca un copil are simptome, ramane acasa, se trateaza, dupa care revine in colectivitate!
    Simplu ca buna ziua!

    1. Corect
      Fiecare ne gândim la copii noștri
      Trebuie sa găsim soluții sa fie mulțumiți și părinții care vor ca copii lor să facă online școală
      Că sa le împăcăm pe amândouă situațiile ar trebuii, sa facem în felul următor:
      Părinții si copii care doresc să meargă fizic la școală să meargă la școală.
      Iar părinții si copii care doresc să facă școala online să facă online.
      Și așa merg lucrurile în armonie.
      Mult succes

  19. In calitate de cadru didactic, pot doar sa spun ca un astfel de scenariu este nefezabil. Imi pun doar cateva intrebari:
    1. Cine ar plati testele pentru toti elevii si profesorii?
    2. Cine cred ei ca ar accepta sa fie testat saptamanal, mai ales in contextul in care un procent covarsitor dintre parinti refuza testarea copiilor? Asta vorbind de elevi, nici in cazul profesorilor nu cred ca reactiile ar fi prea favorabile.
    3. Cum ar decurge o situatie in care sa presupunem ca ar fi elevii fizic in clasa, dar profesorul online? Cine i-ar supraveghea?

  20. Cum sa testezi un copil zi de zi ?
    Îl terorizezi pur și simplu .Ajunge de nu își mai dorește sa meargă la scoala din acest motiv
    Scoala online in aceste circumstanțe este cea mai buna soluție

    1. În primul rand, nu e vorba de testarea zilnică, și apoi, unde e “teroarea”? Nu sunt de acord cu vaccinarea obligatorie, dar.. testarea???!!! Asta e culmea! De ce îi inoculati copilului doza asta toxică de egoism? Nu contează ca îmbolnăvesc pe altcineva, care ar putea sa moară, principalul e să nu mi se ceară sa fac ceva ce eu nu am chef!
      Sistemul hibrid duce la ratarea școlarizării tuturor elevilor.

  21. Scoala hibrid este o catastrofa.
    Scoala online se tine de acasa, unde profii au conexiune foarte buna.
    La cea hibrid, rețelele din scoli cad, si in loc sa te ocupi de elevii din banci, care ai făcut efortul de a veni la scoala, stai sa cauti mereu alta retea sa ii regasesti pe elevii din vârful patului.
    Câmpeanu a spus ca scoala hibrid e un fiasco, iar acum ne impinge cu buna stiinta catre acest eșec. Rușine!

    1. Sunt perfect de acord cu asta, adică școală hibrida e o tâmpenie. Ori predai la elevii din clasa care sunt cat decât interesați de școală sau ai gene să muți camera după cum scrii pe tabla pentru cei ce dorm in pat și se uită cu ochii mai mult închiși la ora ta(sau dorm liniștiți cu telefonul deschis). Ori toți la școală ori online(ceea ce e o alta prostie , dar puțin mai ok decât hibrid. Sa se hotărască și domniile lor părinții ce vor la “bătătură”, ori copii care să facă școală sau niste analfabeți . Daca vor online sau hibrid sa nu mai urle că nu se fac ore,că nu iau copii lor bacul sau examenele ,că nu înțeleg și alte chestii de astea.

    2. Tu daca nu lucrezi si nu ai copil in cls mici,habar nu ai ce inseamna.Testele vor fi din saliva,non invazive.Tu chiar iti doresti o generatie de prosti in viitor?

  22. ptr mine ca parinte, este f clar, ca in scoli nu se respecat regulile, primii care le incalca fiind profesorii. Totul pleaca de la profesor, daca el e contra la fel vor fi si elevii la clasa.

    1. Dacă sunteți așa de sigur, ar trebui să urmăriți ceea ce face copilul dvs și cum respecta el regulile. E ușor să atunci cu noroi in cineva când tu ești mai murdar decât el. Daca dvs și copilul dvs respectați cu strictețe regulile nu ar trebui sa va fie teama. Cei ce respecta cu strictețe regulile nu au de ce sa se teama, dar se pare că că sunteți de principiul sa moară și capra vecinului…

    2. Primii care le încalcă sunt elevii Cum te-ai întors cu spatele cum și-au scos măștile, ai ieșit din clasă, imediat și-au scos măștile, fac schimb de obiecte, de mâncare, se strâng în brațe, sa vedeți pupături și alte din astea, de distanțare nu mai are rost să vorbim. Când li se face observație, se uită la tine ca la un tâmpit și găsesc tot felul de motive pentru care nu ar trebui să poarte masca. La loc de cinste este acela că pe ei virusul nu-i afectează. Cu siguranță, au auzit aceste lucruri în alta parte, nu la școală. Când 99% dintre părinți refuză testarea copiilor lor, este clar ca problema este acasă și nu la școală.

      1. Copii au instincte mai bune decat adultii!
        I-am tâmpit pana au ajuns adulții tâmpiți de azi care cer vaccinarea sau moartea caprei vecinului(ori chiar a vecinului)

      2. Masca aceea se umple de toxine după 2 ore de purtare ….nimeni nu se gândește la asta ? Ce inhalează copilul din mască? S-a gândit vreun părinte? Eu prefer scoala online decât cu mască . Mai bine îmi sacrific ca părinte din timpul liber de dupămasă , ca să verific dacă a înteles ce i s-a predat online . Prezență fizică cum ? Să stea tot cu teamă să nu se atingă alt coleg de banca lui , s-au să vorbească de la distantă cu colegii? Sunt într-un stres cotinuu copii aceștia : mască, distanțare , acu..mai bagă și testare , plus materie din belsug …peste capacitățile lor . Dragi părinți ,considerați că asta e socializare , că e un mediu benefic de dezvoltare pentru copil? Când ajunge acasă uniforma toată îi miroase a clor. Mânuțele sunt uscate de la atâta dezinfectant . Și oare chiar vor rămâne analfabeți dacă ar fi online și dacă fiecare pärinte i-am ajuta puțin . Eu nu cred . Sănătatea lor mintală nu contetează?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anunțarea câștigătorului licitației Bibliotecii Școlare Virtuale, amânată încă o dată la 2 ani, 2 luni și 12 zile de la semnarea proiectului. Ministru Cîmpeanu spunea că pe 1 noiembrie ar fi trebuit să fie finalizată licitația

Licitația Bibliotecii școlare virtuale încă nu s-a finalizat, anunțarea firmei câștigătoare fiind din nou amânată. Luni, Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) ar fi urmat să comunice câștigătorul, dar lucrul…
Vezi articolul

Există o barieră de comunicare între profesori și Ministerul Educației și, pe măsură ce trece timpul, se adâncește din ce în ce mai mult. Mă întreb dacă avem scopuri comune pentru Educație, spune profesoara Iulia Măndășescu

Există o barieră de comunicare între profesori și oamenii din Ministerul Educației și “parcă pe măsură ce trece timpul se adâncește tot mai mult”, spune profesoara pentru psihopedagogie specială Iulia…
Vezi articolul